ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2524/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2524/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 747/ PI din

9 octombrie 2002, Tribunalul Timiș a condamnat pe inculpații:

- P.I. la 15 ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) ,b) ,d) și e) C. pen.,

pentru săvârșirea infracțiunii continuate de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.

- B.V.I. la 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii continuate de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art.

198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen., pentru ambii inculpați.

În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C.

proc. pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.I. timpul arestării

preventive de la 25 septembrie 2001 la zi și menține starea de arest a

inculpatului.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen. și art. 998 C. civ., au fost obligați inculpații P.I. la plata sumei de

70.000.000 lei și B.V.I. la plata sumei de 30.000.000 lei către partea civilă U.F.A.,

cu titlu de despăgubiri pentru daunele morale.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C.

proc. pen., a obligat inculpații să plătească statului câte 1.500.000 lei

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În cursul lunii aprilie 2001,

părinții minorei U.F.A., având o situație financiară precară, au acceptat în chirie

la pe inculpatul B.V.I. care văzând înclinația minorei către gesturi ce denotă

atracție sexuală, i-a propus acesteia să-l urmeze la mătușa sa, M.C. unde să

întrețină raporturi sexuale.

Neavând capacitatea de a discerne,

minora a acceptat să-l însoțească pe inculpat la locuința martorei, unde a

întreținut raporturi sexuale normale și anale cu acesta.

Ulterior, văzând acceptul minorei,

inculpatul a continuat în mod repetat să întrețină raporturi sexuale cu partea

vătămată, atât la locuința acesteia, cât și la locul său de muncă, respectiv

S.C. A. S.R.L., relația continuând până în cursul lunii mai 2001, prin plecarea

inculpatului de la locuința familiei U.

S-a mai reținut că, martora P.M.,

soția inculpatului P.I., în prezent aceștia fiind divorțați, a declarat că a

suspectat existența unor relații între inculpat și partea vătămată, încă din

primăvara anului 1996, discutând despre aceasta și cu mama acestuia, care i-a

sugerat că ar fi bine să nu o mai primească în casă pe minoră.

În luna septembrie 1999, a găsit în

baia apartamentului o pereche de chiloți și un maiou ce avea urme de sânge pe

ele și întrebați fiind, inculpatul și partea vătămată au susținut că minorei

i-a curs sânge din nas. Martora nu a acceptat această explicație și i-a spus

mamei părții vătămate despre suspiciunea sa că minora întreține relații sexuale

cu inculpatul.

După acest incident minora a

recunoscut că a întreținut relații sexuale cu inculpatul P.I., că acesta a

ademenit-o cu sume de bani și i-a promis că îi va trece apartamentul pe numele

ei.

Deși părinții i-au interzis să mai

frecventeze locuința familiei P., minora a continuat să-l viziteze pe inculpat

în lipsa soției, astfel că în luna iulie 2000, inculpatul P.I. cu minora s-au

dezbrăcat și i-au spus martorei să plece din locuință, cei doi urmând să

întrețină relații sexuale.

Mama părții vătămate a sesizat în 14

iunie 2001 Poliția Municipiului Timișoara, susținând că inculpatul P.I. a

violat-o pe minoră.

Partea vătămată a susținut că

inculpatul P.I. a întreținut relații sexuale cu ea de la vârsta de 5 ani,

precizând că nu s-au exercitat asupra sa violențe.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel inculpații B.V.I. și P.I., solicitând să se constate că nu au

comis faptele pentru care au fost condamnați.

Prin decizia penală nr. 488/ A din

11 decembrie 2002, Curtea de Apel Timișoara a respins apelurile declarate de

inculpați.

A fost dedusă din pedeapsa aplicată

inculpatului P.I., timpul arestării preventive de la 9 octombrie 2002, la zi și

a fost menținută starea de arest a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs inculpații P.I. și B.V.I.

În recursul său, inculpatul P.I. a

solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin.

(1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(3) C. pen., deoarece nu este autorul faptei. În subsidiar a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol, în

infracțiunea de corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen.

Într-un al doilea subsidiar, același

inculpat a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

În recursul său, inculpatul B.V.I. a

solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Examinând recursurile declarate în

raport de motivele de casare invocate precum și din oficiu, în temeiul art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., se constată că acestea sunt fondate pentru considerentele ce

urmează.

Verificând actele și lucrările dosarului

se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpaților, potrivit materialului probator administrat în cauză și au aplicat

pedepse just proporționalizate, conform criteriilor generale de individualizare

prevăzută de art. 72 C. pen.

Susținerile inculpatului P.I., în

sensul că nu este autorul infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3)

C. pen., sunt infirmate de declarațiile părții vătămate U.F.A., care a arătat

că acesta a întreținut prin constrângere relații sexuale cu ea, amenințând-o cu

bătaia, fapt confirmat și de mama și tatăl minorei, precum și de depoziția martorei

P.M. care a relatat că minora i-a spus că inculpatul a întreținut relații

sexuale cu ea și i-a pus mâna la gură pentru a nu țipa, urmând să o arunce de

la etaj dacă va face acest lucru.

Așadar, în cauză nu există temeiuri

pentru achitarea inculpatului în sensul solicitat de acesta, urmând ca primul

motiv de recurs să fie respins ca neîntemeiat.

În ce privește încadrarea juridică

dată faptei săvârșită de inculpatul P.I. în infracțiunea de viol prevăzută de art.

197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., se constată că

este corectă, neexistând motive pentru schimbarea ei în infracțiunea de

corupție sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen.

Aceasta, deoarece, potrivit art. 202

C. pen., corupția sexuală constă în acte cu caracter obscen săvârșite asupra

unui minor sau în prezența unui minor.

Pe de altă parte, alin. (3) al aceluiași

articol, stipulează ademenirea unei persoane în vederea săvârșirii de acte

sexuale cu un minor de sex diferit sau de același sex.

Or, în cauză, din probele administrate,

rezultă că activitatea infracțională desfășurată de inculpatul P.I. nu a

constat numai în ademenirea minorei pentru a întreține relații sexuale cu ea,

ci a întreținut efectiv, prin constrângere, în mod repetat, relații sexuale cu

ea, încă de când aceasta avea vârsta de 5 ani.

Așadar, nu poate fi primită nici

critica referitoare la greșita încadrare juridică a faptei comisă de inculpat,

urmând ca și cel de-al doilea motiv de recurs să fie respins, ca nefondat.

În ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului P.I., se constată că instanțele nu au avut în vedere toate

criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv datele

ce caracterizează persoana acestuia, respectiv faptul că nu are antecedente

penale și are o vârstă înaintată.

Astfel, se constată că scopul

educativ și preventiv al pedepsei poate fi realizat și prin aplicarea unei pedepse

mai mici inculpatului, urmând ca aceasta să fie redusă de la 15 ani închisoare,

la 10 ani închisoare.

În ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului B.V.I. se constată că aceasta a fost just proporționalizată în

raport de criteriile, prevăzute de art. 72 C. pen., instanțele ținând seama de

gradul ridicat de pericol social al faptei comise, dar și de persoana inculpatului,

care se află la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente

penale, a recunoscut și regretat fapta comisă și se află la o vârstă tânără.

Așadar, nu există temeiuri pentru

reducerea pedepsei aplicate acestui inculpat, urmând ca cererea formulată în

acest sens să fie respinsă ca nefondată.

Recursul inculpatului B.V.I. este admisibil

pentru considerentele următoare:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002

privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, coroborat

cu art. 8 din aceeași lege, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2003,

se grațiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv,

precum și pedepsele cu amendă aplicate de instanțele de judecată faptelor

comise până la data de 4 octombrie 2002.

Conform art. 4 din legea

sus-menționată, prevederile, printre altele, ale art. 1 nu se aplică celor

condamnați pentru infracțiuni săvârșite în stare de recidivă și celor care sunt

recidiviști prin condamnări anterioare.

Din fișa de cazier judiciar a

inculpatului B.V.I., rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale,

iar pentru infracțiunea de raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin.

(1) C. pen., reținută în sarcina acestuia, și care nu este exceptată de la

grațiere, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Așadar, în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 1 și art. 8 din Legea nr. 543/2002 și în consecință, urmează

să se constate că pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B.V.I., este

grațiată condiționată integral și condiționat.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează ca

recursurile declarate de inculpații P.I. și B.V.I. să fie admise.

Se va casa hotărârea atacată și

sentința penală nr. 747 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Timiș numai cu

privire la:

- cuantumul pedepsei principale

aplicată inculpatului P.I. și

- aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002

privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni, pentru

inculpatul B.V.I.

Se va modifica pedeapsa principală

aplicată inculpatului P.I., în sensul că se va reduce de la 15 ani închisoare,

la 10 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

urmează să se constate grațiată integral și condiționat pedeapsa de 4 ani

închisoare, aplicată inculpatului B.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de

raport sexual cu o minoră, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Se va face aplicarea art. 7 din

legea sus-menționată.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului P.I., timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2001, la 28

mai 2003.

Onorariile de avocat, în sumă de

câte 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se vor plăti din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

inculpații P.I. și B.V.I. împotriva deciziei penale nr. 488/ A din 11 decembrie

2002 a Curții de Apel Timișoara.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 747 din 9 octombrie 2002 a Tribunalului Timiș, numai cu privire la:

- cuantumul pedepsei principale

aplicată inculpatului P.I. și

- aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002

privind grațierea unor pedepse și înlăturarea unor măsuri și sancțiuni pentru

inculpatul B.V.I.

Modifică pedeapsa principală

aplicată inculpatului P.I., în sensul că o reduce de la 15 ani închisoare, la

10 ani închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

constată grațiată integral și condiționat pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată

inculpatului B.V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de raport sexual cu o minoră,

prevăzut de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13

C. pen.

Face aplicarea art. 7 din legea

sus-menționată.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului P.I., timpul arestării preventive de la 25 septembrie 2001, la 28

mai 2003.

Onorariile de avocat, în sumă de

câte 300.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se vor plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 28

mai 2003.