ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3756/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 10 din 20 ianuarie 2003, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul B.B. la

15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I, cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și a art. 13 din același cod, precum și la 6 ani

închisoare, pentru infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea

mai grea, de 15 ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, inculpatul având de

executat 17 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Pe latură civilă, s-a constatat că

partea vătămată B.C.O. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Începând cu anul 2000, inculpatul,

prin amenințări, constrângere și folosind adesea violențe fizice și verbale, a

determinat-o pe fiica sa C.O., în vârstă de 12 ani, să accepte întreținerea de

raporturi sexuale cu el, acestea consumându-se, repetat, în locuința familiei,

despre ele cunoscând soția, una din fiice și fiul mezin, în etate de 7 ani.

Întrucât în noaptea de 6 iunie 2002,

minora a refuzat să accepte un nou raport sexual cu el, inculpatul a lovit-o cu

palmele peste față, atitudine ce a determinat-o pe fată să se plângă organelor

abilitate.

Examinarea medico-legală a minorei a

evidențiat că aceasta a prezentat himen complezant, care poate permite raport

„sexual fără deflorare”, iar secreția vaginală a „denotat” infecție virală care

poate fi element în susținerea unui raport sexual recent, constatarea având loc

la 7 iunie 2002.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicată.

Prin decizia penală nr. 71 din 10

aprilie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de inculpat, a

desființat sentința, a înlăturat sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare și a

modificat, în sensul că a micșorat pedepsele aplicate, astfel:

- pentru infracțiunea prevăzută de

art. 197 alin. (3) C. pen., de la 15 ani închisoare, la 12 ani închisoare;

- pentru infracțiunea prevăzută de

art. 203 C. pen., de la 6 ani închisoare, la 4 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea

mai grea, de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii

exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Nemulțumit și de hotărârea instanței

de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, cale de atac motivată

pe netemeinicia pedepselor aplicate, în sensul că la aprecierea lor nu au fost

avute în vedere toate circumstanțele în care s-au săvârșit faptele.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Art. 72 C. pen., text de lege care

prevede criteriile generale de individualizare, stipulează că la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Privită prin prisma acestor texte de

lege, se reține că pedeapsa stabilită, aceea de 12 ani închisoare, a fost

individualizată cu luarea în considerare a pericolului social grav al faptelor,

acestea aducând atingere relațiilor de familie, respectiv firescului care

guvernează raporturile tată – fiică naturală, împrejurărilor în care s-au

săvârșit, în cauză pe parcursul a circa doi ani, partea vătămată fiind în

vârstă de sub 14 ani, dar și a persoanei inculpatului, fără antecedente penale.

Executarea pedepsei prin privare de

libertate este în măsură să realizeze și scopul pedepsei, astfel cum este

prevăzut în art. 52 C. pen.

Ca atare, recursul declarat de

inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.B. împotriva deciziei penale nr. 71 A din 10 aprilie

2003 a Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 7 iunie 2002, la 16 septembrie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică azi 16

septembrie 2003.