ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 519/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr.254/P din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța. S-a prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat D.L., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind celelalte părți. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acestuia. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. Inculpatul a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

C U R T E A Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.86 din 11 iunie 2002, Tribunalul Tulcea, în baza art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul N.A., din infracțiunile prevăzute de art.197 alin.1, alin.2 lit.b/1 și alin.3 teza I Cod penal, cu aplicarea art.41-42 și art.37 lit.a Cod penal, prevăzute de art.203 Cod penal, într-o unică infracțiune, prevăzută de art.197 alin.1, alin.2 lit.b, b/1 și alin.3 teza I Cod penal cu aplicarea art.41-42 și art.37 lit.a Cod penal. În baza art.197 alin.1, alin.2 lit.b, b/1, alin.3 teza I Cod penal, cu art.41-42 Cod penal, cu art.37 lit.a Cod penal, a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal pe timp de 7 ani.

În baza art.306 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art.33 lit.b și art.34 lit.b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare. În baza art.61 Cod penal, a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 278 zile rămase neexecutate din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.92/1998 a Judecătoriei Tulcea și a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 13 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art.71 în referire la art.64 Cod penal, iar conform art.350 Cod proc.pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 23 aprilie 2002 și în baza art.191 Cod proc.pen., a fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. În fapt, s-a reținut că inculpatul, prin constrângere fizică și morală, timp de 2 ani, la diferite intervale de timp, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa minoră în vârstă de 11 ani (în prezent de 13 ani), aflată în îngrijirea și întreținerea sa. În desfășurarea activității infracționale, inculpatul a aplicat și lovituri fiicei sale, cu o coadă de topor, provocându-i leziuni corporale, pentru vindecarea cărora au fost necesare îngrijiri medicale de 6-8 zile.

Situația de fapt a fost stabilită, pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile inculpatului, coroborate cu declarațiile părții vătămate, cu declarațiile martorului M.M.C., cu raportul de examinare medico-legală nr.24167/2002, întocmit de serviciul medico-legal jud.Tulcea, cu procesul-verbal de confruntare din 24 aprilie 2002. La individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, iar cuantumul pedepsei a fost stabilit spre maximul special prevăzut de lege, cu executarea acesteia prin privare de libertate. Împotriva sentinței penale nr.86/2002 a Tribunalului Tulcea, inculpatul a declarat apel, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa și că a bătut-o pe partea vătămată –fiica sa, întrucât plecase de acasă fără să-i ceară voie și s-a întors noaptea târziu.

Curtea de Apel Constanța prin decizia penală nr.254 din 17 octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. A motivat instanța de apel că situația de fapt a fost stabilită corect de prima instanță, pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile apelantului, coroborate cu declarațiile părții vătămate, cu declarațiile martorilor audiați în faza de cercetare penală și faza de cercetare judecătorească, cu actele medico-legale și din care rezultă că acesta, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleași activități infracționale, începând cu vara anului 2000, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa minoră, ce se afla în îngrijirea și întreținerea sa ca membru al familei, și prin violențele exercitate asupra acesteia, i-a pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală.

Încadrarea juridică a fost stabilită corect de prima instanță, în sensul că infracțiunile săvârșite de apelantul inculpat, în raport de situația de fapt reținută sunt: viol, prevăzută de art.197 alin.1, alin.2 lit.b, b/1 alin.3 teza I Cod penal cu aplicarea art.41-42 și art.37 lit.a Cod pena; rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art.306 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal. Individualizarea pedepsei s-a realizat conform criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal și, având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, cauzele și condițiile care au determinat și favorizat săvârșirea acestora, persoana apelantului inculpat, conduita avută pe parcursul procesului penal, precum și starea de recidivă postcondamantorie a acestuia, cuantumul pedepsei, orientat spre maximul special prevăzut de lege și modalitatea de executare sunt de natură a realiza scopul pedepsei cerut de art.52 Cod penal.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, reiterând motivul de apel cu privire la reducerea pedepsei. Recursul declarat de inculpat nu este fondat. Instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, care au fost complet și just apreciate, faptele și împrejurările reținute corespunzând actelor dosarului. Cu privire la individualizarea pedepselor se constată că nu sunt elemente de reapreciere în sensul solicitat, instanța făcând o justă individualizare prin respectarea criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, având în vedere pericolul social sporit al faptelor comise, consecințele acestora asupra minorei sub raport fizic și psihic, împrejurarea că inculpatul este recidivist cu o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal.

Se constată astfel că pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, atât sub aspectul duratei cât și al modalității de executare este de natură să atingă scopul cerut de art.52 Cod penal. În conformitate cu art.385 15 pct.1 lit.b Cod procedură penală urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat. Se va deduce din pedeapsă perioada executată prin arest preventiv. Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale nr.254/P din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța. Deduce din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 23 aprilie 2002 la 4 februarie 2003. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 4 februarie 2003.