ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 519/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei

penale nr.254/P din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

S-a

prezentat recurentul inculpat, aflat în stare de arest, asistat de avocat D.L.,

apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și

reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acestuia.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

Inculpatul

a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.86 din 11 iunie 2002, Tribunalul Tulcea, în baza art.334 Cod

procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpatul

N.A., din infracțiunile prevăzute de art.197 alin.1, alin.2 lit.b/1 și alin.3

teza I Cod penal, cu aplicarea art.41-42 și art.37 lit.a Cod penal, prevăzute

de art.203 Cod penal, într-o unică infracțiune, prevăzută de art.197 alin.1,

alin.2 lit.b, b/1 și alin.3 teza I Cod penal cu aplicarea art.41-42 și art.37

lit.a Cod penal.

În

baza art.197 alin.1, alin.2 lit.b, b/1, alin.3 teza I Cod penal, cu art.41-42

Cod penal, cu art.37 lit.a Cod penal, a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de

13 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod

penal pe timp de 7 ani.

În

baza art.306 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal a condamnat pe

același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În

baza art.33 lit.b și art.34 lit.b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate

inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare.

În

baza art.61 Cod penal, a revocat beneficiul liberării condiționate pentru

restul de 278 zile rămase neexecutate din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată

prin sentința penală nr.92/1998 a Judecătoriei Tulcea și a contopit acest rest

de pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul

să execute pedeapsa de 13 ani închisoare.

S-a

făcut aplicarea art.71 în referire la art.64 Cod penal, iar conform art.350 Cod

proc.pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În

baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și

arestării preventive, de la 23 aprilie 2002 și în baza art.191 Cod proc.pen., a

fost obligat inculpatul la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În

fapt, s-a reținut că inculpatul, prin constrângere fizică și morală, timp de 2

ani, la diferite intervale de timp, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa

minoră în vârstă de 11 ani (în prezent de 13 ani), aflată în îngrijirea și

întreținerea sa.

În

desfășurarea activității infracționale, inculpatul a aplicat și lovituri fiicei

sale, cu o coadă de topor, provocându-i leziuni corporale, pentru vindecarea

cărora au fost necesare îngrijiri medicale de 6-8 zile.

Situația

de fapt a fost stabilită, pe baza probelor administrate în cauză, respectiv

declarațiile inculpatului, coroborate cu declarațiile părții vătămate, cu

declarațiile martorului M.M.C., cu raportul de examinare medico-legală nr.24167/2002,

întocmit de serviciul medico-legal jud.Tulcea, cu procesul-verbal de

confruntare din 24 aprilie 2002.

La

individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.72

Cod penal, starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, iar cuantumul

pedepsei a fost stabilit spre maximul special prevăzut de lege, cu executarea

acesteia prin privare de libertate.

Împotriva

sentinței penale nr.86/2002 a Tribunalului Tulcea, inculpatul a declarat apel,

susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina

sa și că a bătut-o pe partea vătămată –fiica sa, întrucât plecase de acasă fără

să-i ceară voie și s-a întors noaptea târziu.

Curtea de Apel Constanța prin decizia penală nr.254 din 17

octombrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

A

motivat instanța de apel că situația de fapt a fost stabilită corect de prima

instanță, pe baza probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile

apelantului, coroborate cu declarațiile părții vătămate, cu declarațiile

martorilor audiați în faza de cercetare penală și faza de cercetare

judecătorească, cu actele medico-legale și din care rezultă că acesta, la

diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleași activități

infracționale, începând cu vara anului 2000, a întreținut raporturi sexuale cu

fiica sa minoră, ce se afla în îngrijirea și întreținerea sa ca membru al

familei, și prin violențele exercitate asupra acesteia, i-a pus în primejdie

gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală.

Încadrarea

juridică a fost stabilită corect de prima instanță, în sensul că infracțiunile

săvârșite de apelantul inculpat, în raport de situația de fapt reținută sunt:

viol, prevăzută de art.197 alin.1, alin.2 lit.b, b/1 alin.3 teza I Cod penal cu

aplicarea art.41-42 și art.37 lit.a Cod pena; rele tratamente aplicate

minorului, prevăzută de art.306 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.

Individualizarea

pedepsei s-a realizat conform criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal și,

având în vedere gradul de pericol social al infracțiunilor săvârșite, cauzele

și condițiile care au determinat și favorizat săvârșirea acestora, persoana

apelantului inculpat, conduita avută pe parcursul procesului penal, precum și

starea de recidivă postcondamantorie a acestuia, cuantumul pedepsei, orientat

spre maximul special prevăzut de lege și modalitatea de executare sunt de

natură a realiza scopul pedepsei cerut de art.52 Cod penal.

Împotriva

acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, reiterând motivul de apel

cu privire la reducerea pedepsei.

Recursul

declarat de inculpat nu este fondat.

Instanța

de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, care au fost

complet și just apreciate, faptele și împrejurările reținute corespunzând

actelor dosarului.

Cu

privire la individualizarea pedepselor se constată că nu sunt elemente de

reapreciere în sensul solicitat, instanța făcând o justă individualizare prin

respectarea criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal, având în vedere

pericolul social sporit al faptelor comise, consecințele acestora asupra

minorei sub raport fizic și psihic, împrejurarea că inculpatul este recidivist

cu o poziție oscilantă pe parcursul procesului penal.

Se

constată astfel că pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare, atât sub aspectul

duratei cât și al modalității de executare este de natură să atingă scopul

cerut de art.52 Cod penal.

În

conformitate cu art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală urmează a

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Se

va deduce din pedeapsă perioada executată prin arest preventiv.

Recurentul

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.A. împotriva deciziei penale

nr.254/P din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța.

Deduce

din pedeapsă reținerea și perioada executată în arest preventiv de la 23

aprilie 2002 la 4 februarie 2003.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 4 februarie 2003.