ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 797/2003

D E C

I Z I A  NR.797

DOSAR NR.3047/2002

S

-a

luat în examinare recursul declarat de inculpatul S.Ș. împotriva deciziei

penale nr.148 din 7 iunie 2002 a Curții de Apel Constanța.

S-au

prezentat: inculpatul, arestat, asistat de avocat V.F., apărător desemnat din

oficiu, și intimata parte vătămată.

A

lipsit intimata parte civilă.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond,

în principal, achitarea în baza art.10 lit.c raportat la art.11 pct.2 lit.a Cod

procedură penală, iar în subsidiar, reducerea pedepsei.

Intimata

parte vătămată a lăsat soluția la aprecierea instanței.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.

Inculpatul,

în ultimul cuvânt, a solicitat reducerea pedepsei.

C U R T E A

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.202 din 22 aprilie 2002, Tribunalul Constanța, în baza

art.20 raportat la art.174 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul S.Ș. la

pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară și interzicerea

drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal pe o durată de 3 ani, după

executarea pedepsei principale.

S-a

făcut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 Cod penal.

În

baza art.88 Cod penal s-a computat la zi arestul preventiv din durata pedepsei

aplicate, perioada executată prin arest preventiv începând cu data de 4 iunie

2001.

În

baza art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În

baza art.346 Cod procedură penală, art.14 Cod procedură penală și art.998 Cod

civil a fost obligat inculpatul către partea vătămată civilă S.A. la plata

sumelor de 80.000.000 lei, 100.000.000 lei daune morale, 700.000 lei până la

încetarea stării de nevoie, reprezentând despăgubiri civile periodice lunare.

A

fost obligat inculpatul la plata sumei de 6.270.300 lei despăgubiri civile către

partea civilă Spitalul Clinic Județean Constanța, reprezentând cheltuieli de

spitalizare.

În

baza art.191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de

3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

În

baza art.193 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 2.500.000 lei

(onorariu avocat) reprezentând cheltuieli de judecată către partea civilă S.A.

Pentru

a pronunța această soluție, prima instanță, pe baza probelor administrate, a

reținut în fapt următoarele:

Inculpatul

S.Ș. a fost căsătorit 18 ani cu numita S.A., căsătorie din care au rezultat doi

copii. În ultimii doi ani ai căsătoriei între cei doi soți au intervenit

neînțelegeri, ce au avut ca urmare desfacerea căsătoriei în luna februarie

inculpatului la plata unei pensii de întreținere.

Cu

toate acestea, S.A. a continuat să locuiască împreună cu copii în locuința

comună, întrucât nu avea altă locuință, iar acțiunea de partaj nu fusese

promovată de nici una dintre părți.

În

zilele de 1 și 2 iunie 2001, victima întorcându-se de la locul de muncă acasă,

l-a găsit pe inculpat în stare avansată de ebrietate, foarte nervos,

amenințând-o că o va lovi. Pe data de 2 iunie 2001, după discuțiile contradictorii

dintre cei doi, inculpatul a luat un cuțit și i-a aplicat victimei S.A. o

lovitură în zona hemitoracelui stâng.

Victima

a fost ajutată de S.F., care a chemat telefonic salvarea, ce a sosit în scurt

timp, fiind transportată la spital.

Potrivit

actului medico-legal, victima a suferit o plagă înjunghiată hemitorace stâng

penetrantă cardiac, hemopericard, hemitorace stâng cu șoc hipovolemic.

Leziunile suferite i-au pus viața în primejdie prin șoc hipovolemic și

tamponament cardiac, necesitând 25 – 30 zile îngrijiri medicale.

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul S.Ș., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul

vizează două aspecte: lipsa de vinovăție în săvârșirea infracțiunii, și

individualizarea pedepsei.

Curtea

de Apel Constanța prin decizia nr.148 din 7 iunie 2002 a respins ca nefondat

apelul declarat de inculpat.

A

motivat instanța de apel că prima instanță a reținut corect situația de fapt,

încadrarea juridică dată faptei este legală iar vinovăția inculpatului rezultă

din actele dosarului.

Pedeapsa

a fost just individualizată în raport de criteriile prevăzute de art.72 Cod

penal.

Împotriva

hotărârilor pronunțate, inculpatul a declarat recurs, solicitând achitarea

întrucât nu el este autorul faptei iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Recursul

declarat de inculpat nu este fondat.

Vinovăția

inculpatului pentru tentativă la infracțiunea de omor constând în aceia că în

ziua de 2 iunie 2001, în urma unor discuții contradictorii a lovit-o pe victima

S.A. cu un cuțit în zona hemitoracelui stâng, punându-i viața în pericol, a

fost corect reținută.

Fapta

este dovedită cu declarațiile constante ale victimei, declarațiile martorilor,

expertiza medico-legală și cu declarațiile de recunoaștere a faptei date la

urmărirea penală de către inculpat unde relatează la procuror,în prezența

apărătorului, în detaliu fapta și împrejurările în care a comis-o.

Revenirile

de către inculpat în instanță asupra declarațiilor date la urmărirea penală

urmează a fi apreciate ca făcute pentru a fi exonerat de răspundere penală.

În

raport de prevederile art.64 și 69 din Codul de procedură penală declarațiile

făcute de către inculpat la urmărirea penală servesc la stabilirea  adevărului

în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din

ansamblul probator existent în cauză.

Pe

de altă parte, conform art.63 alin.2 Cod procedură penală nu există ordine de

preferință în ceea ce privește fapta doveditoare a probelor în raport de faza

procesuală în care au fost administrate.

Ca

urmare, în cazul unor declarații succesive, retractarea totală sau parțială a

unei declarații anterioare poate conduce la înlăturarea acesteia numai dacă

este temeinic motivată cu date și împrejurări care să formeze convingerea  că

relatările anterioare nu reprezintă adevărul.

Aspectele

relatate de inculpat cu privire la comiterea faptei se coroborează cu

declarațiile victimei, ale martorilor, având confirmarea și a actelor

medico-legale.

Aspectul

relatat în instanță de inculpat că victima s-a automutilat nu are nici o

confirmare sub aspect probator.

Probatoriul

administrat confirmă fără dubiu vinovăția inculpatului pentru tentativă la

infracțiunea de omor.

În

legătură cu pedeapsa aplicată, în raport de pericolul social sporit al faptei,

de poziția procesuală oscilantă pe parcursul procesului  penal, de împrejurarea

că se află la prima încălcare a legii, aceasta apare ca just individualizată și

nu sunt temeiuri pentru modificarea ei.

În

conformitate cu art.385

15

pct.1 lit.b din Codul de procedură  penală

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Se

va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive.

Recurentul

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.Ș. împotriva deciziei penale nr.148 din 7 iunie 2002 a

Curții de Apel Constanța.

Deduce

din pedeapsă durata arestării preventive de la 4 iunie 2001 până la 18

februarie 2003.

Obligă

recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2003.