ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.04.2012

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
19.04.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 175 din 7 octombrie

2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 3617/85/2011 s-a admis

cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public și în

baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice reținute

fața de inculpatul G.I. din infracțiunile de viol prev. de art. 197 alin. (1),

alin. (2) lit. b), alin. (3)

2

viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

alin. (3) C.

pen. și de incest prev. de art. 203 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a), 37

lit. a), 37 lit. b) , art. 39 C. pen.

În baza art. 197

alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

, alin. (3) C. pen. cu aplicarea art.

37 lit. a), 37 lit. b), art. 39 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.I. la pedeapsa de 15 ani închisoare

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 203 C.

pen. cu aplicarea art. 37 lit. a), art. 37 lit. b), art. 39 C. pen., cu

aplicarea art. 320

1

la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest.

În baza art. 61 C.

pen. s-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 765 zile

închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 78 din 29 martie 2006 a Tribunalului

Sibiu, definitivă prin decizia penală din 20 iulie 2006 a Curții de Apel Alba

Iulia, decizia penală din 16 octombrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

În baza art. 61 C.

pen. s-a dispus contopirea acestui rest neexecutat de pedeapsă cu pedeapsa de

15 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicată prin prezenta sentință

pentru infracțiunea de viol urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani

închisoare și pedeapsa complementară sporită la 17 ani și pedeapsa

complementară și cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința de față

pentru infracțiunea de incest, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani

închisoare, sporită la 5 ani închisoare.

În baza art. 33, 34,

35 C. pen. s-a contopit pedeapsa de 17 ani închisoare și pedeapsa complementară

cu pedeapsa de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 17 ani închisoare și pedeapsa complementară, sporită la 20 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 C.

pen. i s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor civile prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării

preventive începând din data de 5 iunie 2011 și până la data rămânerii

definitive a hotărârii de față.

În baza art. 7 din Legea

nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii

profilelor genetice în S.N.D.G.J., la data eliberării din penitenciar.

În baza art. 17 raportat

la art. 346 C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu de Ministerul

Public și în consecință, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 RON

cu titlu de daune morale în favoarea minorei G.A.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că în noaptea de 3 din 4 iunie 2011, inculpatul

G.I. în timp ce se afla în locuința sa din localitatea C., fiind sub influența băuturilor

alcoolice, a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa minoră, G.A., în vârstă de

12 ani, împotriva voinței și profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.

Situația de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză,

respectiv, declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului

și planșele foto, raportul de constatare medico-legal, declarațiile martorilor T.C.,

S.D., G.S., B.M., G.L.R., precum și declarațiile inculpatului G.I.

Audiat fiind în timpul

urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor.

Pe parcursul cercetării

judecătorești, instanța a luat act de cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor

art. 320

1

probele administrate în cursul urmăririi penale.

Curtea de Apel Alba Iulia,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 6/A

din 31 ianuarie 2012, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul G.I. împotriva

sentinței penale nr. 175 din 7 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în

Dosarul nr. 3617/85/2011, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii

din arestării preventive, începând cu data de 05 iunie 2011 până la data de 31

ianuarie 2012 și a menținut starea de arest a inculpatului, însușindu-și argumentația

instanței de fond.

Împotriva sus-menționatei

decizii a declarat recurs inculpatul invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate în raport

de atitudinea sinceră de recunoaștere și regret manifestată, susținând că pedeapsa

rezultantă este prea mare și în raport de sporul nejustificat aplicat. De asemenea,

a mai arătat că din cuantumul pedepsei rezultante nu rezultă aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

în hotărâre.

Recursul este nefondat.

Analizând decizia atacată

prin prisma motivului de recurs invocat de inculpat, Curtea constată că hotărârea

instanței de control judiciar prin care s-a menținut hotărârea primei instanțe,

este legală și temeinică.

Astfel, la stabilirea

pedepsei s-au avut în vedere gradul de pericol social deosebit al acestui gen de

fapte, împrejurările în care acestea au fost comise, circumstanțele personale ale

inculpatului, care are antecedente penale, fiind recidivist, dar și atitudinea sinceră

a acestuia pe parcursul procesului penal, precum și atitudinea acestuia anterior

comiterii faptelor.

Ambele instanțe au ținut

seama de faptul că inculpatul a profitat de lipsa soției, respectiv a mamei minorei

și a comis faptele împotriva propriei sale fiice în vârstă de doar 12 ani, precum

și de insistența sa în activitatea infracțională, în sensul că a comis fapta cu

violență, într-o cameră în care se mai aflau doi nepoți, minori și aceștia și nu

și-a stopat activitatea infracțională nici la cererea minorei, nici a vărului ei.

Totodată, așa după cum

a reținut și instanța de control judiciar, în cauză se constată că instanța de fond

a reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art. 320

1

pen., acesta beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute

de lege pentru infracțiunile săvârșite, însă aceasta nu înseamnă că judecătorul

era obligat să îi aplice o pedeapsă egală cu minimul pedepsei închisorii astfel

redus.

În raport de toate aceste

aspecte, se apreciază că pedepsele astfel stabilite au fost just individualizate,

pedeapsa rezultantă fiind stabilită potrivit criteriilor prevăzute de art. 72

că nu se impune redozarea acesteia și nici înlăturarea sporului, aplicarea acestuia

fiind pe deplin justificată.

Ca atare, după verificarea

cauzei și în raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 6/A din 31 ianuarie

2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată,

durata reținerii și arestării preventive de la 5 iunie 2011 la 19 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 19 aprilie

2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2208/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104/S din 10 septembrie 2009, Tribunalul Brașov, secția penală, a dispus următoarele: A respins cererea inculpatului de schimbare a în
ÎCCJ 2011-04-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1594/2011
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 438 din 24 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6058/30/2009, în baza art. 197 alin. (1) rap. la art. 197 alin.
ÎCCJ 2004-07-05
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 218/2004
a), art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare. Aceluiași inculpat i se va aplica pedeapsa complementară a interzicerii pe timp de 10 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),
ÎCCJ 2011-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1351/2011
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Tribunalul Neamț prin Sentința penală nr. 173/P/2010 din 27 octombrie 2010 l-a condamnat pe inculpatului D.P.P. (fiul lui G. și C., născut județul Iași,
ÎCCJ 2011-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 207/2011
Asupra recursurilor de față, deliberând, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele: 1. Prin sentința penală nr. 166/P din 29 iulie 2010, Tribunalul Bihor, secția penală, a fost condamnat inculpatul K.I. pent
Sursă