ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 207/2011

Asupra recursurilor de față, deliberând, în baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei constată următoarele:

K.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), b)

1

și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la o pedeapsă de 14 ani închisoare, aplicându-se pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 alin. (2), art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani; aceluiași inculpat i-a fost aplicată o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest – art. 203 C. pen., cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedeapsa complementară prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o durată de 3 ani conform art. 65 alin. (2) C. pen., urmând ca în temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul K.I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 14 ani închisoare sporită cu 1 an, în final 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, lit. b), d), e) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale și cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d), e) C. pen.

S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 26 noiembrie 2009 la zi.

În baza aceleiași sentințe penale a fost condamnată inculpata

K.H.

, în temeiul art.197 alin. (1), (2) lit. a), b) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b), d), e) C. pen. pe o durată de 2 ani, s-au aplicat dispozițiile art. 71 – art. 64 lit. a) teza II, lit. b), d), e) C. pen. cu titlu de pedeapsă accesorie și s-a menținut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței.

S-a constatat că partea vătămata K.S.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză și s-a dispus cu privire la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 1319/P/2009 din data de 18 decembrie 2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, consecutiv căruia potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului K.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și incest în formă continuată și, în cazul inculpatei K.H. pentru comiterea infracțiunii de viol în formă continuată, în încadrările juridice evocate în precedent, fapte comise asupra fiicei lor minore, partea vătămată K.S.S., în perioada 2006 – 2009 prin constrângere, întreținând relații sexuale normale și orale.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu dispozițiile art. 345 alin. (2) C. proc. pen. după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 – art. 291 C. proc. pen. în cursul căreia au fost administrate probele strânse în cursul urmăririi penale și alte probe noi, instanța fondului a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, vinovăția penală a acestora, reținând următoarele:

Inculpatul K.I. este căsătorit cu inculpata K.H., iar minora K.S.S.  este fiica lor, toți trei locuind împreună și cu minorul K.C. în vârsta de 7 ani intr-un imobil alocat de către serviciile sociale din cadrul Primăriei Oradea. Acest din urma minor este fiul fiicei inculpatei, K.I., ce s-a stabilit cu mai mult timp în urmă în Ungaria, astfel încât cei doi inculpați au procedat la adoptarea sa, iar în prezent are și el calitatea de copil al inculpaților.

Partea vătămată K.S.S. prezintă un handicap fizic grav constând în deficiente de vedere (certificat de încadrare a copilului intr-un grad de handicap – fila 15 up), precum și un retard mental ușor (raport de expertiza medico-legala psihiatrică nr. 3907/IV/365 din 03 decembrie 2009 – fila 92 up), iar școlarizarea sa se realizează în condiții speciale în cadrul Centrului de Educație Incluziva nr. 3 Oradea.

În cadrul acestei instituții de învățământ, partea vătămata a relatat unele fapte și acțiuni ce se desfășurau în cadrul familiei sale, astfel încât membrii personalului acestei școli s-au adresat Direcției Generale de Asistenta Sociala și Protecția Copilului Bihor, care la rândul sau, după efectuarea unor verificări a sesizat organele judiciare cu privire la exercitarea unor abuzuri de natură sexuală asupra părții vătămate K.S.S. de către cei doi părinți.

Partea vătămată, în prima declarație dată organelor de urmărire penală (filele 4-5 up), a arătat că „…când aveam 12 ani, intr-una din zile, tatăl meu a venit în camera mea și mi-a spus sa merg la toaleta și sa mă dezbrac. Am făcut ce mi-a zis. Tatăl meu a venit după mine, s-a dezbrăcat și el și a întreținut relații sexuale cu mine, respectiv relații sexuale normale. Eu am plâns deoarece eram derutată, iar tatăl meu mi-a dat atunci 5 lei și mi-a spus să nu spun la nimeni ce s-a întâmplat. Nu i-am spus nici mamei nimic despre cele întâmplate. Ulterior, au urmat și alte raporturi sexuale la care am fost supusă de către tatăl meu atât normale cât și orale. Uneori acestea aveau loc în baie, iar alteori în camera unde dormea tatăl meu. Când aveam 13 ani, într-una din zile când tatăl meu m-a obligat din nou să am raporturi sexuale, ne-a surprins mama care a venit de la serviciu. Mama mea a fost foarte supărată pe moment spunând tatălui meu că-l va trimite în judecată, aceasta a discutat separat cu ea și apoi s-a răzgândit, spunând că ne lasă să facem treaba asta cu condiția să nu facem când e ea acasă. După ce am împlinit 14 ani, într-una din zile, mama mea după ce a consumat alcool mi-a propus și ea să întreținem raporturi sexuale. Nu am fost de acord cu acest lucru, dar a spus că dacă relatez cuiva cele întâmplate mă va bate sau mă va interna la Centrul de Plasament sau la Spitalul de Neuropsihiatrie. După acest episod, au urmat și altele în care ambii părinți mă obligau să întrețin cu ei relații sexuale normale și orale. Acest lucru se întâmpla frecvent, cel puțin de două ori pe săptămână, dar și în funcție de când părinții mei se aflau în stare de ebrietate, în general. Precizez că s-a întâmplat să fac cu ambii părinți sex deodată. De fiecare dată primeam bani de la ei, sume cuprinse între 1 leu și 5 lei și de fiecare dată îmi repetau să nu spun nimănui ce am făcut împreună, amenințându-mă cu bătaia. Odată când aveam 13 ani, l-am amenințat pe tatăl meu că merg la poliție să spun ce se întâmplă, iar acesta m-a bătut cu palmele și cu cureaua, până mi-a curs sânge din nas. S-a întâmplat ca în timpul relațiilor sexuale cu tatăl meu acesta sa mă penetreze, iar uneori deoarece nu avea erecție, să îmi ceară sa îl masturbez…”.

Aceeași poziție a avut-o partea vătămată și în cea de a doua declarație dată în cursul urmăririi penale în fața procurorului (filele 100-101): „…când a născut sora mea Iuliana, eu eram acasă doar cu tatăl meu, iar acesta era în stare de ebrietate, iar la un moment dat m-a chemat la el în pat și mi-a cerut sa mă dezbrac, iar apoi mi-a cerut să întrețin cu el relații sexuale orale, respectiv să-i sug penisul, amenințându-mă că dacă nu fac acest lucru mă bate și mă internează la Spitalul 6 de Psihiatrie. Atunci, de frică, eu am făcut ce mi-a cerut tatăl meu, iar apoi acesta mi-a dat 5 lei. În perioada următoare am mai întreținut astfel de relații sexuale cu tatăl meu, atât normale cât și orale. Este adevărat ca am întreținut relații sexuale cu tatăl meu și în toaletă, dar îmi amintesc acum ca primele relații sexuale au fost orale. Precizez că nu i-am spus mamei mele de la început cele întâmplate întrucât așa mi-a cerut tatăl meu, iar mie mi-a fost frică să nu-l ascult. Când fratele meu C. era încă un bebeluș, mama mea s-a întors de la serviciu la ora 15,30 și ne-a surprins, pe mine și pe tatăl meu, întreținând relații sexuale normale în patul din cameră. Mama l-a întrebat pe tatăl meu dacă nu îi este rușine ce face cu copilul lui și dacă nu se teme că rămân însărcinată. Mama mea i-a spus tatălui meu că îl va reclama la politie, iar el i-a cerut să nu facă acest lucru și i-a dat bani, astfel ca mama s-a răzgândit și i-a cerut să nu mai facă astfel de lucruri cu mine. Totuși, tatăl meu a mai întreținut cu mine apoi relații sexuale orale și normale și a întrebat-o de câteva ori pe mama dacă îl lasă să întrețină astfel de relații cu mine, iar mama mea a spus ca îl lasă, dar să nu fie ea de față. Nu pot preciza anul, dar știu că în preajma sărbătorilor de Crăciun, după ce fratele meu C. a adormit, seara, tatăl meu a consumat alcool împreună cu mama mea și au discutat ceva iar apoi mama mea s-a pus în pat, și-a dat jos pantalonii și m-a chemat la ea, cerându-mi „dă-mi limbi în …”. Eu am acceptat să fac acele lucruri cu mama mea întrucât mi-era frică de tatăl meu care în acea seară, mi-a cerut și el acel lucru să îl fac cu mama mea și m-a amenințat. Precizez că mama mea nu m-a amenințat în acea seara. Am primit în acea seară cate 5 lei de la fiecare părinte. În perioada următoare am mai întreținut relații sexuale orale cu amândoi părinții deodată, aceștia cerându-mi să le sug sau să le ling organele genitale. Iar când eram în clasa a 6-a, i-am spus tatălui meu că merg la poliție să le spun ce mi se întâmplă, fiind atunci nervoasă, fiindcă nu mai voiam să fac sex cu el. Tatăl meu s-a enervat atunci și m-a bătut cu mâinile, iar altădată m-a bătut și cu cureaua. A mai arătat că tatăl meu a întreținut relații sexuale normale și cu mine și cu mama mea deodată. Precizez ca de fiecare data când am întreținut relații sexuale cu părinții mei aceștia erau băuți… A mai arătat ca de multe ori, tatăl meu mi-a cerut sa îl masturbez…tatăl meu nu a bătut-o niciodată pe mama mea pentru a întreține relații sexuale cu mine, ci mama mea a fost de acord să întrețină cu mine astfel de relații”.

Și în fața instanței, partea vătămată a descris într-o manieră similară acțiunile părinților săi: „nu mai rețin exact, dar cred că în cursul anului 2004 sau 2005, mai precis când s-a născut fratele meu mai mic, mama mea era în spital, tatăl meu într-o zi mi-a cerut să fac anumite lucruri pe care le-am arătat deja în declarațiile date. Nu am fost amenințată și nici nu m-a bătut ci doar mi-a cerut să mă culc cu el. Însă am acceptat sa mă supun celor cerute de către inculpat întrucât mi-a fost frică de el, în mai multe rânduri acesta bătându-mă. După aceasta prima situație, lucrurile s-au repetat cred ca la două săptămâni. După ce s-a întors mama mea din spital, cred ca a doua zi - am povestit aceste lucruri dar ea nu m-a crezut și mi-a spus sa nu mai vorbesc prostii … într-o anumită zi, nu îmi aduc aminte când, nu am mai vrut sa fac ceea ce-mi cerea tatăl meu și i-am spus ca o sa merg la politie, iar acesta nu mi-a zis nimic ci doar m-a bătut … este adevărat și îmi mențin cele afirmate anterior că intr-o zi mama mea s-a întors de la serviciu pe la 3 jumătate după masa și ne-a surprins pe mine și pe tatăl meu întreținând relații sexuale. Cu acel prilej, tatăl meu i-a dat mamei mele bani să nu zică nimic și din câte știu eu i-a fost frică mamei să zică ceva…au mai fost și alte situații în care ne-a surprins … de mai multe ori la baie… Într-o anumita zi, în preajma unui Crăciun, dar nu mai știu care an, cei doi părinți ai mei au băut împreună în timp ce eram toți trei acasă, iar la un moment dat, fără ca eu să știu ce au discutat ei, mama a venit la mine și mi-a spus să merg la tatăl meu și să-i cer bani ca să întrețin relații sexuale cu ea, eu m-am dus și am făcut cum i-a cerut mama. Seara înainte de culcare, tata a venit la mine și mi-a spus că trebuie sa fac lucrul acela, respectiv sa întrețin relații sexuale cu mama, ceea ce s-a și întâmplat. Cei doi părinți nu s-au certat deloc, nu i-am auzit certându-se, nici nu am auzit pe tata sa o amenințe sau sa o lovească pe mama și nici din partea mamei nu am observat vreo opunere … s-a întâmplat de vreo 3-4 ori să întreținem relații sexuale toți trei.” (fila 49 fond).

Însă, descrierea acestor acțiuni de către partea vătămată a avut loc prima dată în fata colegilor de școala și a personalului didactic. Astfel, martorul A.G.R., coleg de școală cu partea vătămată, a arătat că partea vătămată „ne-a spus mie și câtorva colegi ca tatăl ei o violează, dar nu ne-a spus de cât timp se întâmpla aceste lucruri. Partea vătămata ne-as pus ca tatăl ei o violează când este beat și o amenință cu bătaia ca sa întrețină cu el relații sexuale normale și orale. Colega noastră ne-a spus că aceste lucruri se întâmpla cam o data pe săptămână. Tot în timp ce eram în clasa a VI-a, probabil la sfârșitul anului 2007 sau începutul anului 2008, colega noastră K.S.S. ne-a spus ca mama ei știe de faptul ca tatăl ei întreține relații sexuale cu ea dar nu zice nimic și chiar au întreținut toți trei deodată relații sexuale. Colega mea mi-a spus ca amândoi părinții o amenințau cu bătaia ca sa întrețină cu ei relații sexuale, dar nu am văzut-o niciodată lovita” (fila 117 up). Aceasta declarație a fost reiterata și în fața instanței când martorul a arătat ca partea vătămata a povestit prima data ca tatăl ei o violează într-un grup din care mai făceau parte încă trei colegi „de asemenea, mi-a mai povestit ca face acest lucru când este beat. Mi-a mai spus ca o amenință cu bătaia dacă refuza să facă ce i se cere de către tatăl ei. Cred că în aceeași împrejurare mi-a povestit și că întreține relații sexuale cu mama ei. Din câte mi-aduc aminte, mi-a povestit că doar tatăl ei o amenința cu bătaia”.

Martora S.R.N., profesor psihopedagog în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluziva nr. 3 Oradea, a declarat că partea vătămata i-a relatat, la insistentele celorlalți elevi, că „tatăl ei o violează, de fapt daca îmi aduc bine aminte mi-a spus că se culcă cu ea. Mi-a venit greu sa cred un asemenea lucru și am insistat în continuare cu întrebările – dacă știe mama și mi-a răspuns că știe. Am insistat de mai multe ori către partea vătămată să-mi spună adevărul și daca e sigură că se întâmplă așa ceva și aceasta mi-a confirmat de mai multe ori că așa stau lucrurile. În aceeași împrejurare, ceilalți copii din clasă au afirmat că și lor le-a povestit aceleași lucruri și că le-a spus de mai multă vreme. Din câte mi-aduc aminte, partea vătămată mi-a spus că întreține relații sexuale cu tatăl ei de la vârsta de 12 ani. A precizat că este obligată să întrețină acele relații sexuale, nu am întrebat cum o obliga…ceilalți copii mi-au spus că ei știu despre relații dintre minoră și tatăl ei încă din clasa a 6-a de când minora s-a mutat la noi…îmi aduc aminte că partea vătămată mi-a povestit cum că mama ei îi cere să întrețină relații sexuale orale și în același timp participa și tatăl ei” (fila 84).

Martora B.L.R., profesor psiho-pedagog în cadrul aceleiași instituții de învățământ, a declarat că „în calitate de psiholog am fost solicitată de către diriginta clasei părții vătămate și direcțiunea școlii să discut cu partea vătămată întrucât mi-au spus că aceasta le-ar fi relatat că ar fi fost abuzată sexual de către părinții săi. Am discutat și eu cu partea vătămată, cred că era sfârșitul lunii octombrie 2008 și cu acea ocazie partea vătămată mi-a confirmat și mie că este abuzată sexual de către părinții săi. Precizez că la începutul discuției cu ea, partea vătămată mi-a spus că tatăl ei este cel care întreține relații sexuale cu ea iar când am întrebat-o de mama dacă știe, mi-a precizat că și aceasta participa la aceste relații sexuale, când am întrebat-o ce se întâmplă dacă spune nu, ea mi-a răspuns că nu are nici un sens să spună nu … nu mi-a spus dacă este constrânsă cumva de părinți să întrețină relații sexuale, ci doar că i s-a cerut să nu spună nimănui despre aceste lucruri … Nu mai știu cu exactitate cum s-a derulat discuția cu partea vătămată însă cu siguranță aceasta a înțeles exact la ceea ce făceam eu referire.” (fila 85)

Inculpatul K.I. a avut o poziție oscilantă în cursul audierilor efectuate. Astfel, inițial, în primele declarații date a negat categoric comiterea infracțiunilor de viol și incest pentru care era acuzat, susținând că nu a întreținut niciodată relații sexuale normale sau orale cu fiica sa – K.S.S. și nici nu are cunoștință că aceasta să fi întreținut relații sexuale de orice natură cu soția sa – inculpata K.H. (filele 36 și 54 up). Aceeași poziție a fost reiterată și în fața judecătorului ce a soluționat propunerea de arestare preventivă (fila 59 up).

Ulterior, în declarația din 03 decembrie 2009 dată în fața procurorului, inculpatul K.I. a revenit și a arătat că: „recunosc că am întreținut relații sexuale normale cu fiica mea S. de mai multe ori în ultimii 2-3 ani, dar de fiecare dată am fost în stare de ebrietate, iar acesta este motivul pentru care nu mi-am putut controla comportamentul. Precizez că prima dată când am întreținut raporturi sexuale cu fiica mea aceasta mi-a cerut suma de 3 lei pentru a-și cumpăra ceva, iar eu i-am spus că-i dau banii doar dacă se culcă cu mine și ea a fost de acord. Declar că nu am amenințat-o atunci și nici nu am lovit-o, iar ea a fost de acord să întrețină cu mine relații sexuale pentru bani. Ulterior, m-am culcat de mai multe ori cu fiica mea și am făcut sex normal și oral, respectiv fiica mea era cea care îmi sugea penisul. De fiecare dată îi dădeam fiicei mele diferite sume de bani… La începutul acestui an, intr-o seară am întreținut relații sexuale cu fiica mea S. în camera mare și am fost surprinși de soția mea care a venit din cealaltă cameră. Declar că eu eram atunci întins pe pat, iar fiica mea S.era deasupra mea… După circa o lună sau două i-am spus fiicei mele că-i dau bani dacă face sex oral cu mama ei, fiind toți trei acasă în acea zi. Fiica mea a acceptat iar eu i-am spus soției mele că S. este de acord să facă cu ea sex oral pentru bani. Soția mea nu a vrut la început dar eu i-am spus că va fi bine și că o să-i placă așa că soția mea a acceptat fără ca eu să o ameninț sau să o lovesc. Nu îmi amintesc exact unde s-a întâmplat apoi totul, dar soția mea și-a dat jos pantalonii și chiloții, după care fiica mea a lins-o pe soția mea în zona organelor genitale, fără ca fiica mea să se dezbrace… După aceea am întreținut de mai multe ori relații sexuale în trei, respectiv atât cu fiica mea S. cât și cu soția mea H. deodată.” (fila 79-80 up).

Aceeași poziție de recunoaștere a fost învederată instanței cu prilejul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive în baza art. 300

1

C. proc. pen.

Însă, ulterior, la termenul de judecată la care a fost audiat în calitate de inculpat în cursul judecații în fond, inculpatul a revenit asupra tuturor declarațiilor anterioare, susținând că poziția sa de recunoaștere s-a datorat fie temerii resimțite în fața procurorului, fie modalității deficitare de comunicare cu translatorul ce ar fi vorbit prea încet și că nu sunt adevărate acuzațiile ce i se aduc privind comiterea infracțiunilor de viol și incest.

Inculpata K.H. a recunoscut încă din prima declarație de învinuită (26 noiembrie 2009 – fila 22, 26-28 up) că avea cunoștință de împrejurarea că fiica sa K.S.S. întreținea relații sexuale cu tatăl sau, inculpatul K.I.: „în urmă cu 3 ani, respectiv în 2006, fiica mea S. mi-a povestit ca tatăl sau a amenințat-o ca o bate și a obligat-o să întrețină cu el raport sexual. Eu nu am crezut-o… După 5-6 luni S. a povestit că tatăl său a chemat-o la el în pat și că a întreținut cu el raport sexual. Eu am întrebat pe soțul meu dacă este adevărat ce mi-a zis fata. Uneori a spus că da, uneori că nu, că fata este nebună. Uneori a spus și că fata a vrut…După alte 2-3 luni, S. a povestit din nou ca tatăl ei a făcut cu ea sex normal și oral… În toamna anului 2008, într-o seară … l-am văzut pe soțul meu în pat culcat pe spate, iar pe S. peste el, întreținând raport sexual normal… După o lună, într-o seară, soțul meu a dus pe S. la baie a vorbit cu ea după care au venit amândoi în cameră și mi-au spus că S. vrea sa facă sex oral cu mine…mi-a spus că bate daca nu las. Apoi am întrebat pe S. dacă vrea și ea a zis ca da, de frica soțului am lăsat-o și aceasta timp de 5 minute mi-a făcut sex oral, adică a lins cu limba în zona organelor genitale.” O declarație cu un conținut relativ similar a fost dată de către inculpata K.H. în 27 noiembrie 2009 cu prilejul audierii sale de către procuror, precum și în fața instanței. Însă, inculpata a circumstanțiat poziția sa vis-a-vis de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, susținând ca toate acțiunile sale au fost determinate de frica pe care o resimțea față de soțul său, inculpatul K.I., care ar fi amenințat-o că o bate dacă se duce la poliție să reclame cele aflate cu privire la relațiile sexuale întreținute între partea vătămată și inculpat.

Raportul de constatare medico-legală nr. 3741/IIc/28 din 18 noiembrie 2009 (fila 18 up) a concluzionat că partea vătămată K.S.S. nu prezintă leziuni posttraumatice corporale și nici în sfera genitală nu au fost constatate leziuni traumatice de data recentă. De asemenea, s-a arătat că, structura anatomică a himenului și a orificiului himenal permit întreținerea raporturilor sexuale fără modificări lezionale în sfera genitală. Aceste concluzii se coroborează pe deplin cu declarațiile martorilor audiați – colegi și cadre didactice din cadrul Centrului Școlar – ce au arătat că nu au sesizat urmele exercitării unor violențe asupra părții vătămate. De altfel, nici partea vătămată nu a susținut că ar fi fost lovită de către vreunul dintre inculpați ci doar amenințată pentru a accepta să întrețină relații sexuale. În ce privește proba întreținerii de raporturi sexuale de către partea vătămată, instanța constată că actul medico-legal nici nu dovedește existenta raporturilor dar nici nu exclude posibilitatea acestora dată fiind structura anatomică a himenului, urmând ca acest fapt să fie stabilit în urma coroborării tuturor probelor administrate în cauză.

În aceste condiții, instanța a reținut, în primul rând, că natura relațiilor foarte apropiate dintre părți – inculpați și partea vătămata (soți, părinți-fiica) – , precum și natura infracțiunilor ce fac obiectul judecații – viol și incest – au determinat un specific accentuat al materialului probator administrat. Astfel, este evident că în măsura în care comiterea acestor infracțiuni a avut loc în cadrul intim, familial și participația a fost limitată la cei doi inculpați și partea vătămată, posibilitatea ca alte persoane să fi aflat elemente de fapt relevante cauzei este redusă.

Pe de altă parte, existența unei asemenea situații speciale, în care, în principal, doar declarațiile inculpaților și ale părții vătămate pot conduce la dovedirea res probandae, nu trebuie sa constituie un impediment în stabilirea stării de fapt.

Ca atare, pentru aflarea adevărului, instanța a procedat la o temeinică analiză a declarațiilor principalelor persoane ce au arătat prin declarațiile lor că au cunoștință despre starea de fapt ce face obiectul judecății.

Astfel, instanța a constatat că partea vătămata a reiterat aceleași fapte și împrejurări pe parcursul unei perioade lungi de timp, începând cu discuțiile cu ceilalți elevi, continuând cu relatările făcute personalului didactic din cadrul Centrului Școlar, precum și în declarațiile date organelor judiciare, atât în cursul urmăririi penale cât și al judecații, Or, o asemenea constantă în relatări, chiar și în condițiile în care partea vătămată prezintă un intelect liminar și o vârstă fragedă, impune acordarea unei atenții deosebite conținutului declarațiilor sale.

Pe de alta parte, în raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a concluzionat că discernământul părții vătămate este păstrat, chiar dacă prezintă un retard mental ușor – fila 93 up. De asemenea, și psihologul care a examinat-o pe partea vătămată a constatat lipsa oricăror „inconsistențe, incongruențe sau contradicții în discursul copilului legat de ocurenta abuzurilor” (Raportul de evaluare psihologică - fila 106 up). Mai mult, în același raport s-a mai reținut și că partea vătămată prezintă la nivel emoțional stări de teamă intensă asociate abuzului și imaginii tatălui, stări de furie legate de comportamentul tatălui, precum și îngrijorare și teamă legate de posibilitatea continuării comportamentului abuziv. Sub aspect comportamental, s-a constatat că la momentul evaluării, copilul K.S.S. nu manifesta comportamente disfuncționale sau tulburări comportamentale, prezentând complianța crescută la reguli, inițiind și menținând cu ușurința contacte sociale atât cu copii cât și cu adulții.

În ce o privește pe inculpata K.H., instanța a reținut că și aceasta a avut o poziție constantă pe întreg parcursul procesului penal desfășurat până în prezent, relatând încă de la prima audiere modalitatea în care a luat cunoștință de împrejurarea că soțul său, inculpatul K.I., tatăl părții vătămate, întreține cu aceasta din urmă relații sexuale normale și orale. Mai mult, s-a constatat că detaliile relatate de către partea vătămata în declarațiile sale se regăsesc în mare măsură și în conținutul declarațiilor inculpatei K.H., astfel încât coroborarea acestor mijloace de probă nu întâmpină niciun fel de dificultăți.

Cu toate acestea, instanța a reținut că apărarea pe care și-a făcut-o inculpata K.H. în a-și justifica lipsa luării unei atitudini de opunere la acțiunile soțului său ori de opunere la solicitările acestuia, nu poate fi apreciată ca fiind convingătoare.

În primul rând, amenințările pe care le-ar fi proferat inculpatul K.I. nu rezultă decât din susținerile sale, fără ca declarațiile sale în acest sens să poată fi coroborate cu alte mijloace de probă.

În al doilea rând, instanța a observat că răul cu care susține inculpata K.H. că ar fi fost amenințată – violența, bătaia – nu a avut semnificația și intensitatea necesara înfrângerii voinței unei persoane normale, a unei mame responsabile față de copiii săi. Astfel, în condițiile în care se pretinde că aceste amenințări au fost exercitate pe parcursul mai multor luni și doar o dată, potrivit declarației sale, au și fost puse în aplicare prin câteva lovituri „cu palmele”, s-a considerat că nu se poate vorbi de un pericol de o gravitate extremă și, ca atare, nici de crearea senzației de teamă puternică necesară reținerii cauzei de înlăturare a caracterului penal al faptei prevăzută de art. 46 C. pen. De altfel, nici pericolul vizat prin amenințările proferate nu a fost de așa natură încât să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârșirea faptelor reținute. În cauză, este evident că sesizarea organelor judiciare l-ar fi pus în imposibilitate vădită pe inculpat de a trece la punerea în aplicare a acelor amenințări.

Instanța a mai reținut ca fiind absolut inadmisibil ca un părinte ce este amenințat cu violențe de felul celor arătate de către inculpata K.H. să accepte pricinuirea unui asemenea rău ca cel la care a fost supusă partea vătămată. Fără a pretinde că ar fi în măsură să stabilească limitele capacității de sacrificiu a unui părinte, instanța a apreciat ca fiind rezonabil a susține că este absolut inacceptabil și de neimaginat ca o mama să prefere/să aleagă în locul câtorva ipotetice palme, execrabilul act sexual cu propriul copil.

În ceea ce-l privește pe inculpatul K.I., instanța a reținut, așa cum a mai arătat, că acesta a avut o poziție oscilantă față de acuzațiile ce i s-au adus. Astfel, inițial a negat că ar fi întreținut orice fel de relații sexuale cu fiica sa, însă ulterior, după administrarea mai multor mijloace de probă, și-a modificat declarația și a recunoscut acuzațiile aduse, detaliind modalitatea de comitere a celor două infracțiuni, astfel încât declarația sa se coroborează în mare măsură cu ansamblul probator administrat.

Instanța a reținut că inculpatul și-a menținut această poziție și ulterior în față procurorului cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, precum și în fața instanței la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive.

Explicațiile sale cu privire la motivul revenirii din nou în cursul judecății asupra declarațiilor anterioare (fila 48 fond), nu pot fi apreciate ca fiind convingătoare și ca atare, instanța a înlăturat ca nesinceră această din urmă declarație.

Ca atare, instanța a reținut că, din ansamblul probator administrat în cauză rezultă fără urmă de îndoială că inculpatul K.I., în perioada 2006 -2009, prin constrângere, a întreținut cu fiica sa K.S.S., minoră sub 15 ani în această perioadă, relații sexuale normale și orale, la care a participat ulterior începând din anul 2007 și inculpata K.H., soția inculpatului și mama părții vătămate, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol prevăzută de art.197 alin. (1), (2) lit. a), b) și b)

1

și alin. (3) C. pen. în forma continuată prevăzuta de art.41 alin. (2) C. pen. și de incest prevăzută de art. 203 C. pen., de asemenea în formă continuată prevăzută de art.41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, instanța a reținut că faptele inculpatei K.H. care în perioada anilor 2007-2009 a întreținut relații sexuale orale cu fiica sa K.S.S. în vârstă de 15 ani, în condițiile în care aceasta a fost anterior determinată prin constrângere de către tatăl ei la întreținerea de astfel de relații sexuale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută de art.197 alin. (1) și (2) lit. a) și b)

1

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea sancțiunii penale în conformitate cu art. 72 și urm. C. pen. instanța fondului a avut în vedere gradul de pericol social concret extrem de ridicat al faptelor, dedus din modul de săvârșire, pe o perioadă mare de timp, prin exercitare de amenințări, scopul urmărit, satisfacerea nevoilor sexuale, împrejurările comiterii faptelor asupra unui copil cu probleme fizice și psihice și nu, în ultimul rând, urmările nefaste produse în evoluția minorului.

Din această perspectivă s-a apreciat că lipsa antecedentelor penale ale celor doi inculpați nu justifică, în niciun caz, reținerea în favoarea lor de circumstanțe atenuante judiciare, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în contextul în care faptele comise denotă o mare periculozitate, iar atitudinea procesuală manifestată de către inculpat în cursul procesului penal este absolut incompatibilă cu calitatea de părinte, aspect ce justifică și modalitatea de realizare a individualizării judiciare în planul pedepselor complementare și accesorii.

Apelantul inculpat K.I. a solicitat desființarea sentinței atacate și, în rejudecare, achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunile de care e acuzat motivat de faptul că partea vătămată e labilă psihic, a dat declarații ciudate, iar o persoană nu poate fi condamnată pe baza unor asemenea declarații, din probele dosarului nerezultând cu certitudine că se face vinovat.

Și apelanta inculpată K.H. a criticat sentința, apreciind că se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa în infracțiunea de incest și, a mai susținut, că la dosar nu există probe care să releve că ar fi constrâns partea vătămată la a întreține relații sexuale.

A mai solicitat apelanta achitarea sa pentru această infracțiune, în principal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. a) C. proc. pen. și numai în subsidiar, reținerea de circumstanțe atenuante judiciare – cu consecința aplicării unei pedepse al cărui cuantum să se stabilească sub minimul special prevăzut de textul de lege, iar ca modalitate de executare a pedepsei – suspendarea sub supraveghere în acord cu art. 86

1

C. pen.

Curtea, verificând sentința atacată pe baza materialului probator aflat la dosar și a probelor noi în apel, în raport de motivele de netemeinicie și nelegalitate invocate de apelanții inculpați, dar și din oficiu, cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății în conformitate cu prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. a constatat următoarele:

Achitarea solicitată de către inculpatul K.I., în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) a fost înlăturată de către instanță. În declarația dată în faza de urmărire penală, la 03 decembrie 2009, inculpatul K.I. a descris cu lux de amănunte, modalitatea în care a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

Acest aspect a fost întărit și de declarațiile părții vătămate K.S.S. și a coinculpatei K.H.

În niciun mod aceste recunoașteri nu au fost răsturnate de către inculpat nici pe parcursul cercetării judecătorești și nici prin vreun mijloc de probă. Scrisoarea părții vătămate depusă în apel nu reprezintă în niciun fel vreun mijloc de probă menit a determina instanța la a pronunța o soluție de achitare în cauză. Labilitatea psihică, de altfel evidentă, a părții vătămate, nu este în măsură a determina instanța în a pronunța o soluție de achitare a inculpatului.

Desigur, trebuie remarcat faptul că vinovăția inculpatului nu se bazează doar pe declarațiile părții vătămate ci pe alte probe coroborate cu declarațiile părții vătămate și din conținutul cărora instanța și-a format convingerea că inculpatul se face vinovat în mod indubitabil de fapta reținută în sarcina sa.

Nici criticile formulate de inculpata K.H. nu sunt fondate.

Cererea acesteia de a fi achitată pe considerentul că fapta nu există, este în mod vădit nefondată.

Inculpata a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa (filele 22-28 dosar urmărire penală) și această recunoaștere se coroborează cu celelalte probe aflate la dosar, vinovăția ei fiind pe deplin probată, în opinia instanței.

Nici cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol cum este reținută în sarcina sa, în cea de incest, prevăzută și pedepsită de art. 203 C. pen., nu este fondată.

Profitând de handicapul psihic al fiicei sale inculpata K.H. a întreținut raporturi sexuale orale cu aceasta pe parcursul anilor 2007-2008, iar încadrarea juridică corectă este cea reținută de instanța de fond și nu cea solicitată de către inculpată în apel.

Nici sub aspectul reducerii pedepsei și a modalității de executare, criticile nu sunt fondate.

S-a arătat că o reducere a cuantumului pedepsei aplicate inculpatei nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. și creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.

În consecință, apelurile inculpaților au fost respinse ca nefondate în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 76/A din 4 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, menținând măsura arestării preventive a inculpatului K.I. și deducând din pedeapsa aplicată acestuia, prevenția la zi și dispunând și cu privire la plata către apelanți a cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Astfel, recurentul inculpat K.I. a invocat cazul de casare reglementat în art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei aplicate și a solicitat ca în urma reindividualizării să-i fie aplicată o pedeapsă într-un cuantum mai redus.

Recurenta inculpată K.H. a solicitat casarea hotărârii în condițiile incidenței cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 18 și, în subsidiar pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, s-a susținut că în cauză se impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) – art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de incest – art. 203 C. pen., infracțiune ce ar urma a fi reținută în sarcina sa în urma schimbării încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din fapta de viol – art. 197 alin. (1) și alin. (2) lit. a), b)

1

C. pen., în formă continuată.

În măsura în care Înalta Curte va trece peste aceste două cazuri de casare – pct. 17 și 18 ale art. 385

9

C. proc. pen. – în subsidiar, recurenta inculpată a invocat cazul de casare prevăzut la pct. 14 al aceluiași articol, respectiv reindividualizarea judiciară a pedepsei cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. și a dispunerii ca modalitate de executare a pedepsei, dispozițiile art. 86

1

C. pen.

Înalta Curte, examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare invocate, și în prealabil motivul de achitare susținut de inculpata K.H., circumscris cazului prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., pe baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, constată următoarele:

Inculpata K.H. a fost acuzată și condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată asupra fiicei sale minore, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a), b)

1

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ansamblul materialului probator administrat în cauză a evidențiat fără urmă de îndoială că în perioada 2006 – 2009, inculpata, prin constrângere a întreținut cu fiica sa minoră K.S.S. relații sexuale orale, în condițiile în care minora a fost anterior determinată, tot prin constrângere de către tatăl ei, inculpatul K.I., la întreținerea de astfel de relații.

Cererea vizând schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol în aceea de incest este lipsită de fundament real și legal, având în vedere obiectul juridic special al infracțiunii de incest, precum și subiectul infracțiunii, această infracțiune presupunând în mod obligatoriu un raport sexual între două persoane de sex diferit, ea fiind o infracțiune bilaterală, cu subiect activ plural și incriminarea ei ocrotind relațiile sociale privitoare la viața sexuală, ce trebuie să se desfășoare în condiții care să nu afecteze calitățile biologice și morale ale speciei umane.

În contextul în care inculpata K.H. a profitat de handicapul psihic al fiicei sale minore întreținând raporturi sexuale orale cu aceasta pe parcursul a 2 ani, în mod repetat, încadrarea juridică corectă este cea reținută de instanțe, ci nu cea solicitată de inculpată.

Prin urmare, în împrejurările în care vinovăția inculpatei este pe deplin probată, în cauză instanțele constatând fapte conforme cu realitatea și neexistând vreo contrarietate de evidență sau controversă între ceea ce spune dosarul prin scriptele sale și ceea ce instanțele au statuat în cuprinsul hotărârii pronunțate, Înalta Curte nu identifică comiterea unei grave erori de fapt, în sensul cazului de casare reglementat în art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., ce să fi avut drept consecință greșita condamnare a inculpatei.

Referitor la criticile de netemeinicie circumscrise cazului de casare din art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., privind greșita individualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpați, în sensul solicitării acestora de a li se aplica, în urma reindividualizării judiciare a pedepsei într-un cuantum scăzut, iar în cazul inculpatei K.H., cu aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen., Înalta Curte arată:

În raport cu finalitatea preventivă a sancțiunii penale indicată de legiuitor prin art. 52 C. pen. și în scopul respectării criteriilor generale reglementate în art. 72 C. pen., dar în mod deosebit ținând cont de relațiile sociale protejate de lege prin incriminarea faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, de urmările faptelor și nu în ultimul rând de gradul de pericol social extrem de ridicat ce caracterizează activitatea infracțională a inculpaților, într-o perioadă de timp substanțială, instanțele au aplicat pedepse în mod judicios individualizate, asigurând îndeplinirea funcțiilor de constrângere și reeducare, atât în planul naturii, cât și al cuantumului și modalității de executare.

Înalta Curte constată ca fiind satisfăcute exigențele individualizării judiciare atât a pedepsei principale aplicate celor doi inculpați, cât și în ceea ce privește aplicarea pedepselor complementare, accesorii.

De asemenea, nereținerea în cauză, în favoarea inculpatei a unor circumstanțe atenuante judiciare este pe deplin justificată, în împrejurările în care modalitatea de comitere a faptelor, durata mare de timp a derulării actelor materiale constitutive ale infracțiunii, prin exercitarea constrângerii, scopul urmărit și anume satisfacerea nevoilor sexuale ale părinților minorei, urmările greu de evaluat la acest moment, a consecințelor pe termen lung ale unor asemenea acte în evoluția fizică și mai ales psihică a părții vătămate, toate aceste elemente impuneau aplicarea unor pedepse menite să asigure constrângerea necesară, să determine schimbarea conduitei viitoare a inculpatei și să avertizeze totodată și alte persoane asupra consecințelor pe care le-ar avea de suportat dacă ar urma exemplul inculpatei.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați K.I. și K.H. împotriva deciziei penale nr. 76/A din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va deduce, potrivit art. 385

17

alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., art. 88 C. pen. din pedeapsa aplicată inculpatului K.I. durata preventivă, începând cu data de 26 noiembrie 2009 la zi.

În temeiul art.192 alin. (2) C. proc. pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, urmând ca onorariul cuvenit interpretului de limbă maghiară pentru recurentul inculpat K.I. să se suporte din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații K.I. și K.H. împotriva deciziei penale nr. 76/A/2010 din 4 noiembrie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului K.I., durata reținerii și arestării preventive de la 26 noiembrie 2009 la 24 ianuarie 2011.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba maghiară pentru recurentul inculpat K.I. se va suporta din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2011.