ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6105/2004

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul

C.C. împotriva deciziei penale nr. 280 pronunțate de Curtea de Apel Craiova,

secția penală, la 3 iunie 2004, în dosarul nr. 756/P/2004, constată

următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la 22 noiembrie 2003,

Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru l-a trimis în judecată penală pe

inculpatul C.C., pentru săvârșirea, în condițiile prevăzute de art. 37 lit. a)

C. pen., a infracțiunilor prevăzute de:

art. 198 alin. (1) și (2) (act sexual cu un minor)

art. 203 C. pen. (incest) și respectiv

art. 259 C. pen. (denunțarea calomnioasă).

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul

Judecătoriei Motru cu numărul de dosar 4398/2003, iar prin sentința penală nr.

1341, pronunțată la 18 decembrie 2003, instanța astfel sesizată a schimbat

încadrarea juridică a faptei prevăzute de art. 198 alin. (1) și (2) C. pen., în

infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., declinând

competența de judecată în favoarea Tribunalului Gorj.

Ulterior, prin sentința penalã nr. 50,

pronunțată la 24 februarie 2004, în dosarul nr. 256/2004, Tribunalul Gorj,

secția penală, a procedat la o nouă schimbare de încadrare juridică,

condamnându-l pe inculpat la 11 ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) și d) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii de viol în forma prevăzută de art. 197 alin. (1) și

alin. (2) lit. b) și b

1

)

și alin. (3) C. pen., precum și

la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de incest, prevăzute de

art. 203 C. pen.

S-a avut, de asemenea, în vedere că ambele infracțiuni

menționate au fost comise în starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de

art. 37 lit. a) C. pen., în raport cu o altă condamnare a aceluiași inculpat la

6 ani închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 98 pronunțată de Tribunalul

Gorj la 10 decembrie 1996, în legătură cu care C.C. beneficiase de suspendarea

condiționată a executării unui rest de 967 de zile de închisoare.

Totodată s-a dispus executarea celei mai grele pedepse

stabilite în cauza de față, aceea de 11 ani închisoare, care a fost a fost

majorată cu 6 luni, în condițiile contopirii efectuate potrivit art. 33 și art.

34 C. pen. și cu alte 6 luni în temeiul art. 39 C. pen.

În consecință s-a reținut că inculpatul urma să

execute în total 12 ani de închisoare, precum și pedeapsa complimentară a

interzicerii unor drepturi pe timp de 2 ani.

De asemenea, instanța a făcut aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen., ca și a art. 88 C. pen., deducând din durata celor 12 ani de

închisoare, perioada în care inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv,

această din urmă măsură fiind menținută.

Prin aceeași hotărâre inculpatul a fost obligat,

conform art. 191 C. proc. pen., la plata către stat a sumei de 20 000 000 lei

reprezentând cheltuieli judiciare.

Apelul declarat numai de către inculpat a fost

respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 280, pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția penală la 3 iunie 2004, în dosarul nr. 756/P/2004.

Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și

cea de apel au reținut în esență că, la sfârșitul lunii august a anului 2002,

inculpatul a întreținut cu fiica sa în vârstă de 13 ani și 10 luni, C.A.,

relații sexuale în urma cărora aceasta a dat naștere unui copil.

S-a avut, de asemenea, în vedere că, datorită

handicapului psihic de care suferea, minora C.A. s-a găsit în imposibilitatea

de a se apăra ori de a-și exprima voința cât privește întreținerea acelor

relații sexuale.

În considerentele deciziei pronunțate în apel a fost

evidențiată și omisiunea instanței de fond de a se pronunța cu privire la

infracțiunea prevăzută de art. 259 C. pen., raportat la art. 37 lit. a) C.

pen., relevându-se însă că analizarea acestui aspect ar fi fost de natură a

„agrava situația inculpatului în propria cale de atac”.

Ulterior, în termen legal, inculpatul C.C. a declarat

recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție

cu numărul de dosar 4222/2004.

În motivarea recursului inculpatul a afirmat că este

nevinovat și că hotărârile pronunțate în cauză sunt netemeinice și nelegale,

deoarece au fost date cu ignorarea declarațiilor minorei care, în mod constant,

l-a indicat ca autor al violului pe numitul S.G.

Alte critici au fost formulate de recurent cu privire

la refuzul instanțelor de a încuviința cererile sale de efectuare a „unei

expertize medicale”, de audiere a unor martori și respectiv de reaudiere a

minorei C.A.

Cu ocazia dezbaterilor asupra recursului, desfășurate

la termenul de la 5 noiembrie 2004, în apărarea inculpatului s-a mai susținut

că pedeapsa aplicată este excesiv de aspră în raport cu criteriile legale de

individualizare.

Recursul este nefondat.

În acest sens, Curtea reține că este lipsită de suport

critica recurentului referitoare la neadministrarea în cauză a unei expertize

medico-legale și că, dimpotrivă, activitatea infracțională reținută în sarcina

sa a fost dovedită cu precădere prin constatări medicale sau medico-legale

atestate în scris în dosarul de urmărire penală.

Conform acestor probe este de netăgăduit că:

minora C.A. prezintă diagnosticul „tulburări de

conduită pe fond de oligofrenie gr. I/II”, formula genetică a copilului născut

de minoră îl indică drept tată biologic pe inculpatul C.C., cu o probabilitate

de 99,994 %, iar

numitul S.G., în vârstã de 63 de ani, nu

îndeplinea condițiile anatomice necesare realizării unui act sexual datorită

unor malformații evidențiate printr-o expertiză medico-legală.

În altă ordine de idei, procedând la verificarea

încheierilor din dosarele de fond înregistrate succesiv pe rolul Judecătoriei

Motru și al Tribunalului Gorj, precum și a încheierilor din dosarul de apel,

Curtea constată că, la nici un termen de judecată, inculpatul nu a solicitat

suplimentarea probelor prin audierea unor martori, critica referitoare la

respingerea de către instanțe a unei astfel de cereri fiind deci nefondată.

Nu în ultimul rând este de amintit că, în fața

instanței de fond, fiica inculpatului l-a indicat pe acesta ca autor al

violului, iar inculpatul a recunoscut el însuși comiterea acelei infracțiuni ca

și a incestului prin multiple declarații, date nu doar în cursul urmăririi

penale ci și în dosarele de fond de la judecătorie și tribunal.

Semnificativ este și faptul că revenirea sa asupra

acestor recunoașteri s-a produs numai după pronunțarea sentinței conform căreia

urma să execute 12 ani de închisoare și după ce, într-o primă motivare a

apelului, a criticat respectiva hotărâre exclusiv sub aspectul individualizării

pedepsei.

Reiterarea acestei din urmă critici în recurs este, de

asemenea, nejustificată fiind de remarcat că, dimpotrivă, în aplicarea

prevederilor art. 52 și art. 72 C. pen., referitoare la scopul pedepsei și la

criteriile de individualizare a acesteia, instanțele s-au orientat spre minimul

special al sancțiunii prevăzut de art. 197 alin. (3) C. pen.

Curtea reține pe de altă parte că analizarea în apel a

omisiunii instanței de fond de a se pronunța în legătură cu infracțiunea de

denunț calomnios săvârșită, potrivit rechizitoriului, împotriva numitului S.G.

ar fi contravenit principiului neagravării situației în propria cale de atac.

Așa fiind, soluția instanței de apel este

legalã și sub aspectul menționat, găsindu-și deplin temei în

dispozițiile art. 372 C. proc. pen.

De altfel principiul amintit este aplicabil și în

cazul soluționării recursului, conform art. 385

8

C. proc. pen.

Reținând deci că în cauză nu își găsesc incidența nici

una dintre prevederile art. 385

9

C. proc. pen., Curtea va face

aplicarea art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

respingând recursul ca nefondat.

Conform art. 88 C. pen. și a art. 385

16

,

raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea urmează, de

asemenea, să se pronunțe în sensul deducerii, din pedeapsa principală aplicată

inculpatului, a perioadei cuprinse între data arestării sale preventive și data

pronunțării prezentei hotărâri.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul

urmează a fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, cu

mențiunea că onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

C.C. împotriva deciziei penale nr. 280 din 3 iunie 2004 a Curții de Apel

Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicatã inculpatului

timpul arestării preventive de la 6 noiembrie 2003 la 18 noiembrie 2004.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1 600

000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400 000 lei,

reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2004