ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5626/2006

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 177 din 14

februarie 2006 a Tribunalului București, secția a II–a penală, s-a dispus, în

baza art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit.

a) C. pen., condamnarea inculpatului G.N., la o pedeapsă de 4 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o

perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și, potrivit art. 88 C. pen., i s-a computat prevenția, de la 18 octombrie 2005, la 14 februarie 2006.

S-a luat act că partea vătămată A.D.E.,

prin mama sa, A.M., nu s-a constituit parte civilă.

S-a respins cererea formulată de inculpat

de schimbare a încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu, în

infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța fondului, după analiza ansamblului probator administrat în cauză, a

reținut ca dovedită situația de fapt potrivit căreia, la data de 18 octombrie

2005, inculpatul, în stare de ebrietate fiind, prin amenințări, a întreținut

raporturi sexuale cu fiica concubinei sale A.M., minora D.E. Instanța a

consemnat și susținerile minorei potrivit cărora inculpatul ar mai fi încercat,

în timp, să întrețină raporturi intime cu aceasta, inclusiv, în luna iulie

2005.

Declarațiile martorilor au fost

coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului consemnate, în faza

de urmărire penală, astfel că s-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a

încadrării juridice dată faptei.

S-a apreciat și asupra expertizei

medico – legale, care a statuat la 7 noiembrie 2005 că minora, în vârstă de 15

ani, prezintă o deflorare veche, fără a se constata leziuni traumatice pe

corpul părții vătămate ori urme de spermă în zona anală, vaginală sau bucală.

În vederea individualizării

sancțiunii, instanța a aplicat prevederile art. 74 și 76 C. pen., considerând drept circumstanțe atenuante ce operează în favoarea inculpatului, lipsa

constrângerilor fizice în consumarea infracțiunii.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul.

În apelul susținut oral, parchetul a

solicitat schimbarea încadrării juridice date faptei în art. 197 alin. (1) și (3)

C. pen., a cerut înlăturarea circumstanțelor atenuante, despre care a arătat că

nu au nici o justificare și a considerat necesară aplicarea art. 71 și 64 lit.

a), b), c) și e) C. pen. și a art. 65 C. pen., cu o pedeapsă complementară,

potrivit art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani.

Parchetul a considerat că

modalitatea de săvârșire a faptei, în condițiile în care inculpatul era de 13

ani concubinul mamei victimei, supunerea repetată, încă din octombrie 2004,

împotriva voinței minorei, la acte de genul celor care au condus la condamnarea

lui, erau împrejurări care puteau, eventual, să vizeze minimul special de

pedeapsă, prevăzut de lege.

În recursul său, inculpatul a arătat

că de frica rudelor concubinei sale, care l-a lovit și amenințat, a recunoscut,

în fața organelor de poliție, că ar fi comis violul, care, de fapt, a rămas în

fază de tentativă, deoarece, din cauza afecțiunilor de care suferea nu a

finalizat actul sexual, chiar în contextul în care minora nu s-a opus.

S-au mai invocat deficitara citare a

autorității tutelare, judecarea cauzei cu asistența juridică din oficiu, în

lipsa avocatului ales, respingerea efectuării unei expertize medico – legale,

care să stabilească dacă afecțiunile de care suferă inculpatul, îl împiedică să

aibă activitate sexuală și a reaudierii părții vătămate.

S-a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea

de viol în cea de tentativă la infracțiunea de raport sexual cu o minoră, cu

aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., cu consecința respingerii apelului

declarat de parchet.

Ministerul Public, prin

reprezentant, a solicitat respingerea apelului inculpatului întrucât chestiunile

procedurale invocate sunt nefondate, plângerea penală formulată de partea

vătămată, asistată de mama sa, vizând comiterea infracțiunii de viol, astfel

cum a și fost, în unele faze procesuale, recunoscută de inculpat.

Minora personal și prin reprezentantul

său, a exprimat o versiune distinctă de cea avansată pe parcursul procesului,

invocând influența fraților mamei sale, care nutresc sentimente dușmănoase față

de inculpat.

Curtea de Apel București, secția a

II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 404/ A

din 17 mai 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București împotriva sentinței penale nr. 177 din 14 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a II–a penală și a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat împotriva aceleiași sentințe.

În apelul, parchetului, s-a

desființat, în parte, sentința și, rejudecând, în fond:

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul G.N., din

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., în cea prevăzută de art. 197

alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76

lit. a) C. pen., texte de lege, în baza cărora, l-a condamnat pe inculpat, l o

pedeapsă, de 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen.

Conform art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C.

pen., timp de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii.

A menținut starea de arest a

inculpatului și i-a dedus prevenția de la 18 octombrie 2005 la 17 mai 2006.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței penale apelate.

Instanța de control judiciar a

reținut următoarele:

Sub un prim aspect, este întemeiată

susținerea din apelul oral al parchetului, vizând greșita încadrare juridică a

faptei.

Instanța de fond a reținut incidența

în cauză a prevederilor art. 197 alin. (3) C. pen., omițând să observe că

această încadrare juridică, referitoare la o formă agravată a infracțiunii de

viol, trebuie raportată și coroborată cu prevederile art. 197 alin. (1) C. pen.,

care încriminează infracțiunea în forma sa tipică.

În consecință, pe acest prim aspect,

Curtea va admite apelul parchetului în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., va desființa în parte, sentința și rejudecând, în fond, va dispune, în

baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice, în sensul

menționat.

Curtea a menținut aplicarea în cauză

a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu

efectul prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen., constatând că acestea au fost

corect reținute de către Tribunal, sub aspectul conduitei bune a inculpatului

înainte de săvârșirea infracțiunii, precum și comportarea sa ulterioară.

În ceea ce privește individualizarea

pedepsei, Curtea va aprecia că în raport de gradul de pericol social al faptei,

de împrejurările în care aceasta s-a comis și de ansamblul circumstanțelor

reale incidente în cauză, este necesară pentru atingerea scopurilor educative

și preventive, o majorare a pedepsei, care să reflecte, de o manieră mai

completă, toate aceste împrejurări ca și pericolul social pe care-l prezintă

inculpatul.

Apelul declarat de parchet este

întemeiat și în ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii și

complementare.

Natura infracțiunii și specificul

acesteia impun ca în cadrul pedepselor accesorii și a celei complementare

(durata acesteia din urmă, mărindu-se la 5 ani, după executarea pedepsei), să

fie incluse interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e)

C. pen., menite să preîntâmpine o stare de pericol și să contribuie la apărarea

unor valori proteguite ale normelor penale.

Dimpotrivă, apelul declarat de

inculpat este nefondat și urmează a fi respins, ca atare.

Nici unul din motivele invocate de

inculpat nu poate fi primit în sensul că procedura cu autoritatea tutelară a

fost corect îndeplinită și, inculpatului, nu i s-a încălcat dreptul la apărare,

așa cum se pretinde.

Nu poate fi reținută nici critica

inculpatului în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de viol, ci, eventual, doar ale faptei de raport sexual cu o

minoră sau o tentativă, la această infracțiune.

Probatoriile administrate în cauză,

demonstrează, în mod indubitabil, convingător, faptul că inculpatul a săvârșit

asupra victimei infracțiunea de viol, infracțiune dovedită în principalele sale

elemente obiective și subiective.

Faptul că, pe parcursul cercetării

judecătorești, partea vătămată, probabil datorită relațiilor dintre inculpat și

mama ei, a revenit asupra declarațiilor date, manifestându-și, afirmațiile, nu

poate schimba starea de fapt rezultată din coroborarea tuturor probelor.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul G.N., criticând hotărârea pentru faptul că

prin soluția adoptată, a menținut condamnarea sa, deși, chiar partea vătămată a

recunoscut, că nu a fost amenințată sau violată, în raport de această

declarație a părții vătămate, s-ar fi impus achitarea sa pentru inexistența

faptei.

Printr-un al doilea motiv de recurs,

inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (1) și

(3) C. pen., în art. 20 raportat la art. 198 C. pen.

În fine, printr-un ultim motiv de

recurs, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii

ei.

Recursul este nefondat.

Nici una dintre criticile formulate

de inculpat nu poate fi primită ca fiind întemeiată.

Critica inculpatului în sensul că ar

fi fost condamnat, în mod greșit, trebuie privită ca fiind făcută de

circumstanță, fără vreo legătură cu probele, atâta timp cât chiar inculpatul a

recunoscut fapta și declarația sa de recunoaștere se coroborează, întocmai, cu

plângerea și declarațiile făcute de partea vătămată, asistată de mama sa, în

fața organelor judiciare.

Nici schimbarea încadrării juridice

a faptei inculpatului în infracțiunea de tentativă la art. 198 C. pen., nu poate fi primită, față de amenințările și violențele reclamate de partea vătămată și

aduse la cunoștință, în mod repetat, mamei minorei, până la determinarea

acesteia de a denunța fapta la poliție.

În sfârșit, nici critica privind

individualizarea pedepsei nu poate fi primită, cuantumul pedepsei, de numai 5

ani închisoare, nefiind, deloc, prea mare, în raport de vârsta minorei, în

momentul comiterii faptei împotriva sa și de împrejurările în care fapta a fost

comisă, prin acte similare, într-o perioadă, de câteva luni.

Față de cele arătate, Curtea va

privi recursul declarat de inculpat, ca nefondat și va trebui să-l respingă, ca

atare, menținând, astfel, hotărârea atacată.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive.

Văzând și reglementarea plății

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru

apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 404/ A din 17 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii

și arestării preventive de la 18 octombrie 2005 la 29 septembrie 2006.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300

lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2006.