ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5626/2006

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 177 din 14 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a II–a penală, s-a dispus, în baza art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului G.N., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale. Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și, potrivit art. 88 C. pen., i s-a computat prevenția, de la 18 octombrie 2005, la 14 februarie 2006. S-a luat act că partea vătămată A.D.E., prin mama sa, A.M., nu s-a constituit parte civilă.

S-a respins cererea formulată de inculpat de schimbare a încadrării juridice date faptei prin rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 198 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 191 C. proc. pen. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului, după analiza ansamblului probator administrat în cauză, a reținut ca dovedită situația de fapt potrivit căreia, la data de 18 octombrie 2005, inculpatul, în stare de ebrietate fiind, prin amenințări, a întreținut raporturi sexuale cu fiica concubinei sale A.M., minora D.E. Instanța a consemnat și susținerile minorei potrivit cărora inculpatul ar mai fi încercat, în timp, să întrețină raporturi intime cu aceasta, inclusiv, în luna iulie 2005. Declarațiile martorilor au fost coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului consemnate, în faza de urmărire penală, astfel că s-a respins, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei.

S-a apreciat și asupra expertizei medico – legale, care a statuat la 7 noiembrie 2005 că minora, în vârstă de 15 ani, prezintă o deflorare veche, fără a se constata leziuni traumatice pe corpul părții vătămate ori urme de spermă în zona anală, vaginală sau bucală. În vederea individualizării sancțiunii, instanța a aplicat prevederile art. 74 și 76 C. pen., considerând drept circumstanțe atenuante ce operează în favoarea inculpatului, lipsa constrângerilor fizice în consumarea infracțiunii. Împotriva acestei sentințe, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul. În apelul susținut oral, parchetul a solicitat schimbarea încadrării juridice date faptei în art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., a cerut înlăturarea circumstanțelor atenuante, despre care a arătat că nu au nici o justificare și a considerat necesară aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

și a art. 65 C. pen., cu o pedeapsă complementară, potrivit art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen., pe o durată de 10 ani. Parchetul a considerat că modalitatea de săvârșire a faptei, în condițiile în care inculpatul era de 13 ani concubinul mamei victimei, supunerea repetată, încă din octombrie 2004, împotriva voinței minorei, la acte de genul celor care au condus la condamnarea lui, erau împrejurări care puteau, eventual, să vizeze minimul special de pedeapsă, prevăzut de lege. În recursul său, inculpatul a arătat că de frica rudelor concubinei sale, care l-a lovit și amenințat, a recunoscut, în fața organelor de poliție, că ar fi comis violul, care, de fapt, a rămas în fază de tentativă, deoarece, din cauza afecțiunilor de care suferea nu a finalizat actul sexual, chiar în contextul în care minora nu s-a opus.

S-au mai invocat deficitara citare a autorității tutelare, judecarea cauzei cu asistența juridică din oficiu, în lipsa avocatului ales, respingerea efectuării unei expertize medico – legale, care să stabilească dacă afecțiunile de care suferă inculpatul, îl împiedică să aibă activitate sexuală și a reaudierii părții vătămate. S-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul pentru infracțiunea de viol în cea de tentativă la infracțiunea de raport sexual cu o minoră, cu aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., cu consecința respingerii apelului declarat de parchet. Ministerul Public, prin reprezentant, a solicitat respingerea apelului inculpatului întrucât chestiunile procedurale invocate sunt nefondate, plângerea penală formulată de partea vătămată, asistată de mama sa, vizând comiterea infracțiunii de viol, astfel cum a și fost, în unele faze procesuale, recunoscută de inculpat.

Minora personal și prin reprezentantul său, a exprimat o versiune distinctă de cea avansată pe parcursul procesului, invocând influența fraților mamei sale, care nutresc sentimente dușmănoase față de inculpat. Curtea de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 404/ A din 17 mai 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 177 din 14 februarie 2006 a Tribunalului București, secția a II–a penală și a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe. În apelul, parchetului, s-a desființat, în parte, sentința și, rejudecând, în fond: În baza art. 334 C. proc.

pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul G.N., din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., în cea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen., texte de lege, în baza cărora, l-a condamnat pe inculpat, l o pedeapsă, de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Conform art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., timp de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii. A menținut starea de arest a inculpatului și i-a dedus prevenția de la 18 octombrie 2005 la 17 mai 2006. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Instanța de control judiciar a reținut următoarele: Sub un prim aspect, este întemeiată susținerea din apelul oral al parchetului, vizând greșita încadrare juridică a faptei. Instanța de fond a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 197 alin. (3) C. pen., omițând să observe că această încadrare juridică, referitoare la o formă agravată a infracțiunii de viol, trebuie raportată și coroborată cu prevederile art. 197 alin. (1) C. pen., care încriminează infracțiunea în forma sa tipică. În consecință, pe acest prim aspect, Curtea va admite apelul parchetului în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va desființa în parte, sentința și rejudecând, în fond, va dispune, în baza art. 334 C. proc.

pen., schimbarea încadrării juridice, în sensul menționat. Curtea a menținut aplicarea în cauză a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu efectul prevăzut de art. 76 lit. a) C. pen., constatând că acestea au fost corect reținute de către Tribunal, sub aspectul conduitei bune a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, precum și comportarea sa ulterioară. În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea va aprecia că în raport de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările în care aceasta s-a comis și de ansamblul circumstanțelor reale incidente în cauză, este necesară pentru atingerea scopurilor educative și preventive, o majorare a pedepsei, care să reflecte, de o manieră mai completă, toate aceste împrejurări ca și pericolul social pe care-l prezintă inculpatul.

Apelul declarat de parchet este întemeiat și în ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii și complementare. Natura infracțiunii și specificul acesteia impun ca în cadrul pedepselor accesorii și a celei complementare (durata acesteia din urmă, mărindu-se la 5 ani, după executarea pedepsei), să fie incluse interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., menite să preîntâmpine o stare de pericol și să contribuie la apărarea unor valori proteguite ale normelor penale. Dimpotrivă, apelul declarat de inculpat este nefondat și urmează a fi respins, ca atare. Nici unul din motivele invocate de inculpat nu poate fi primit în sensul că procedura cu autoritatea tutelară a fost corect îndeplinită și, inculpatului, nu i s-a încălcat dreptul la apărare, așa cum se pretinde.

Nu poate fi reținută nici critica inculpatului în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol, ci, eventual, doar ale faptei de raport sexual cu o minoră sau o tentativă, la această infracțiune. Probatoriile administrate în cauză, demonstrează, în mod indubitabil, convingător, faptul că inculpatul a săvârșit asupra victimei infracțiunea de viol, infracțiune dovedită în principalele sale elemente obiective și subiective. Faptul că, pe parcursul cercetării judecătorești, partea vătămată, probabil datorită relațiilor dintre inculpat și mama ei, a revenit asupra declarațiilor date, manifestându-și, afirmațiile, nu poate schimba starea de fapt rezultată din coroborarea tuturor probelor.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.N., criticând hotărârea pentru faptul că prin soluția adoptată, a menținut condamnarea sa, deși, chiar partea vătămată a recunoscut, că nu a fost amenințată sau violată, în raport de această declarație a părții vătămate, s-ar fi impus achitarea sa pentru inexistența faptei. Printr-un al doilea motiv de recurs, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în art. 20 raportat la art. 198 C. pen. În fine, printr-un ultim motiv de recurs, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii ei. Recursul este nefondat. Nici una dintre criticile formulate de inculpat nu poate fi primită ca fiind întemeiată.

Critica inculpatului în sensul că ar fi fost condamnat, în mod greșit, trebuie privită ca fiind făcută de circumstanță, fără vreo legătură cu probele, atâta timp cât chiar inculpatul a recunoscut fapta și declarația sa de recunoaștere se coroborează, întocmai, cu plângerea și declarațiile făcute de partea vătămată, asistată de mama sa, în fața organelor judiciare. Nici schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului în infracțiunea de tentativă la art. 198 C. pen., nu poate fi primită, față de amenințările și violențele reclamate de partea vătămată și aduse la cunoștință, în mod repetat, mamei minorei, până la determinarea acesteia de a denunța fapta la poliție.

În sfârșit, nici critica privind individualizarea pedepsei nu poate fi primită, cuantumul pedepsei, de numai 5 ani închisoare, nefiind, deloc, prea mare, în raport de vârsta minorei, în momentul comiterii faptei împotriva sa și de împrejurările în care fapta a fost comisă, prin acte similare, într-o perioadă, de câteva luni. Față de cele arătate, Curtea va privi recursul declarat de inculpat, ca nefondat și va trebui să-l respingă, ca atare, menținând, astfel, hotărârea atacată. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 404/ A din 17 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 18 octombrie 2005 la 29 septembrie 2006. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 septembrie 2006.