ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5489/2006

Asupra recursurilor penale de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 16

mai 2006 a Tribunalului Buzău au fost condamnați inculpații:

(1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., la 7 ani și 10 luni închisoare. S-a constatat că această

infracțiune a fost comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate

pentru pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală

nr. 2408 din 14 noiembrie 2002 a Judecătoriei Buzău. De asemenea, s-a mai

constatat că infracțiunea de tâlhărie comisă la 15 iulie 2005 este concurentă

cu infracțiunile de furt calificat comise la 20 martie 2004, 9/19 aprilie 2004

și 26 iulie 2004 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedepse de câte un

an și 4 luni închisoare prin sentința penală nr. 1350 din 30 iunie 2005 a

Judecătoriei Buzău.

A fost descontopită pedeapsa

rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1350/2005

în pedepsele componente și s-a revocat suspendarea condiționată a executării

pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2408/2002.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., au fost contopite pedepsele de 7 ani și 10 luni închisoare și cele

trei pedepse de câte un an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului G.I.C.,

stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 10 luni

închisoare alături de pedeapsa de 8 luni închisoare, în total 8 ani și 6 luni

închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

64 lit. a), b) și e) C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și

s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 1 august 2005 la zi și

deținerea de o zi din 16 octombrie 2000, și

și (2) lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a) cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen., la 7 ani și 2 luni închisoare. S-a constatat că infracțiunea a fost

comisă în termenul de încercare al suspendării condiționate pentru pedeapsa

rezultantă de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 475 din 18

martie 2004 a Judecătoriei Buzău, iar conform art. 83 C. pen., s-a dispus

revocarea suspendării condiționate a executării de un an închisoare și

executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 7 ani și 2 luni închisoare,

în total 8 ani și 2 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

64 lit. a), b) și c) C. pen., s-a menținut starea de art. a inculpatului și s-a

dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 15 iulie 2005 la zi.

S-a luat act de partea vătămată M.I.

că nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 113 C. pen., s-a dispus

obligarea inculpatului G.I.C. la tratament medical până la însănătoșire.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut, în fapt, că în noaptea de 14 iulie 2005, după ce inculpații

au consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată M.I. la un bar, au

imobilizat-o pe aceasta și i-au sustras din buzunarul pantalonilor suma de 700

RON, după care au fugit, fiind surprinși de organele poliției.

Situația de fapt și vinovăția

inculpaților au fost stabilite în baza procesului verbal de constatare a

infracțiunii, a declarațiilor părții vătămate, a declarațiilor martorilor T.E.L.,

T.R., B.D.A., C.A.F., N.G.C., C.G., Z.A. și O.I.V., probe coroborate cu

declarațiile inculpaților care au recunoscut faptele.

Referitor la inculpatul G.I.C. s-a

constatat în baza expertizei medico-legale psihiatrice că prezintă diagnosticul

„tulburare mixtă de personalitate” că a acționat cu discernământ

recomandându-se măsura de siguranță prevăzută de art. 113 C. pen.

Curtea de Apel Ploiești, secția penală,

prin decizia penală nr. 219 din 17 iulie 2006, a respins apelurile declarate de

inculpați împotriva hotărârii primei instanțe, considerând nefondate criticile

formulate în sensul greșitei individualizări a pedepselor.

S-a apreciat că sancțiunile aplicate

sunt conforme cu pericolul social grav al faptelor și că nu sunt motive de

reducere a cuantumului acestora.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs în termen legal inculpații G.I.C. și S.C., care invocând

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susținut

că pedepsele aplicate sunt prea severe și au solicitat reducerea lor.

Recursurile declarate nu sunt

întemeiate.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt

și vinovăția inculpaților în săvârșirea în noaptea de 14 iulie 2005 a

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Probele administrate, evocate

anterior au confirmat că la data arătată inculpații, în baza înțelegerii

prealabile, după ce au consumat băuturi alcoolice cu partea vătămată la un

local, au imobilizat-o pe aceasta, i-au sustras din buzunare suma de 700 RON,

după care au fugit, fiind prinși de organele poliției.

Referitor la pedepsele aplicate de

câte 7 ani și 2 luni închisoare apropiate de minimul legal, se constată că

instanțele au avut un mod corect în vedere, pericolul social grav al faptelor,

împrejurările comiterii lor, întinderea prejudiciului cauzat persoanei

vătămate, atitudinea sinceră pe parcursul procesului cât și starea de recidivă

prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., a inculpaților care au comis tâlhăria

după condamnări anterioare.

Se mai constată că pedepsele

aplicate ca și cele rezultante stabilite în baza art. 83 C. pen., sunt de

natură a asigura, conform art. 52 din același cod, prevenirea săvârșirii de noi

și reintegrarea în comunitate a inculpaților.

Deoarece au fost respectate aceste

dispoziții legale, iar din actele dosarului nu se constată existența unor

împrejurări cărora să le fie conferită semnificația juridică a circumstanțelor

atenuante, spre a fi posibilă coborârea pedepsei sub limita minimă legală, criticile

inculpaților în sensul greșitei individualizări a pedepselor nu pot fi primite.

Față de considerentele ce preced,

constatând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că nu există

cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpați cu obligarea acestora la

cheltuieli judiciare către stat.

Se vor deduce din pedepsele aplicate

timpul reținerii și arestării preventive de la 1 august 2005 la 25 septembrie

2006 și timpul reținerii de la data de 16 octombrie 2000 pentru inculpatul G.I.C.

și de la 15 iulie 2005 la 25 septembrie 2006 pentru inculpatul S.C. și se va

stabili ca onorariile pentru apărarea din oficiu să fie avansate din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații G.I.C. și S.C. împotriva deciziei penale nr. 219 din 17

iulie 2006 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților timpul arestării preventive de la 1 august 2005 la 25 septembrie

2006 și timpul reținerii din data de 16 octombrie 2000 pentru inculpatul G.I.C.

și de la 15 iulie 2005 la 25 septembrie 2006 pentru inculpatul S.C.

Obligă recurenții inculpați să

plătească statului sumele de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care sumele

de câte 100 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 septembrie 2006.