ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea formulată la 6 august 2002, D.E., I.A., I.T. și C.R. au solicitat instanței - în contradictoriu cu Primăria orașului Pătârlagele și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice - restituirea în natură a suprafeței de 7967 mp situată în intravilanul satului Pătârlagele, și a construcțiilor edificate pe aceasta, imobile preluate abuziv de stat din patrimoniul autorilor I.C. și M. ca efect al naționalizării prin Decretul nr. 83 din 2 martie 1949. Urmare notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001, mai arată reclamanții, prin dispozițiile nr. 179 din 10 iulie 2001 și nr. 264 din 10 octombrie 2001 s-a dispus restituirea în natură a unui imobil cu destinația de locuință, cu o suprafață construită de 193,94 mp și a terenului aferent în suprafață de 550 mp, ulterior fiind retrocedată încă o parcelă de 800 mp, pentru care însă nu s-a operat punerea efectivă în posesie.

Ca atare, conchid cei în cauză, prin dispozițiile indicate, entitatea investită le-a soluționat doar parțial cererea, rămânând de restituit suprafața de 7967 mp. Investit în primă instanță, Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința nr. 45 din 4 februarie 2004, a admis acțiunea, și a dispus restituirea în natură în favoarea contestatorilor a suprafeței de 7967 mp situată în intravilanul comunei Pătârlagele, județul Buzău. A admis excepția invocată de Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut în esență că autorii reclamanților au deținut pe raza comunei Pătârlagele un teren de 9511mp din care au mai rămas de restituit, urmare emiterii celor două dispoziții, terenul de 7967 mp.

Cât privește suprafața de 463 mp, astfel cum a fost individualizată de expert, ca fiind delimitată de punctele 1 – 13, pe care se află clădirea administrată de Primăria comunei Pătârlagele și închiriată lui S.A., aceasta a făcut deja obiect al restituirii de către Primăria Pătârlagele, prin dispoziția nr. 179 din 10 iulie 2001. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 1655 din 21 mai 2044, în esență cu aceeași motivare a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria Pătârlagele.

Recursul declarat în cauză de această pârâtă a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care, prin decizia nr. 5489 din 5 iunie 2006, a casat decizia din apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că aceasta nu a dat dovadă de rol activ și nu a administrat suficiente probe, pentru a se verifica susținerile pârâtei care a afirmat constant, pe tot parcursul derulării litigiului, că suprafața solicitată nu poate fi restituită în natură, întrucât este deținută de alte persoane, în favoarea cărora au fost emise titluri de proprietate iar unele parcele sunt ocupate de construcții noi, aflate în diferite stadii de execuție.

În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 124 din 9 martie 2007, a admis apelul declarat de pârâta Primăria Pătârlagele și schimbând în parte sentința, a admis în parte contestația și respingând cererea de restituire în natură a suprafeței de 7967 mp teren intravilan și a clădirilor existente pe acesta, a constatat dreptul reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru aceste imobile, menținând restul dispozițiilor sentinței. Prin decizia nr. 7228 din 31 octombrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul Statul Român, împotriva acestei ultime hotărâri și admițând recursul reclamanților, a casat decizia din apel și a trimis din nou cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, instanța supremă a reținut în esență că au fost nesocotite dispozițiile primei decizii de casare care a stabilit ca la rejudecare să fie avute în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul obligării pârâtei fie de a le acorda reclamanților, în compensare, alte bunuri sau servicii, fie despăgubiri, pentru situația în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată. Or, se mai arată, aceasta presupunea ca instanța să efectueze verificări și să pretindă pârâtei să producă dovezi în legătură cu eventuale bunuri disponibile sau servicii care ar putea fi acordate în compensare. Pentru ca o asemenea măsură reparatorie să poată deveni una efectivă, art. 1 alin. (5) al Legii nr. 10/2001, introdus prin O.U.G.

nr. 209/2005, prevede ca primăriile să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare. În rejudecare, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 106 din 17 mai 2010, a admis în parte apelul declarat de pârâta Primăria Pătârlagele împotriva sentinței civile nr. 45 din 4 februarie 2004, dată de Tribunalul Buzău, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în parte acțiunea și respingând cererea de restituire în natură a suprafeței de 7967 mp teren intravilan și a clădirilor existente pe acesta, a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor, pentru terenul de 7967 mp intravilan și două construcții vechi, identificate în raportul de expertiză F.L.

ca fiind amplasate pe suprafața S 2, imobile situate pe raza comunei Pătârlagele, județul Buzău. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că pârâtei Primăria Pătârlagele i-a fost repartizat, potrivit Protocolului de predare-primire nr. 34747/2007, un amplasament pe raza localității Luciu, în tarlalele 7, 8 și 10 iar aceasta s-a declarat de acord să atribuie reclamanților, în compensare, teren în tarlaua 81, în lipsa unor alte suprafețe disponibile. Cum, însă, reclamanții - prin avocat - au declarat că nu sunt de acord cu atribuirea unui teren în compensare, pe acest amplasament, persistând în solicitarea de a li se restitui în natură întreaga suprafață solicitată pe calea notificării, măsură reparatorie în legătură cu care s-a stabilit că nu poate fi acordată, instanța de apel a constatat îndreptățirea reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor.

Și această hotărâre a fost atacată, în termen legal, cu recurs, de către reclamanți care, indicând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., critică decizia din apel pe considerentul că nu au fost avute în vedere considerentele celei de-a 2-a decizii de casare (nr. 7228 din 31 octombrie 2007) potrivit căreia Primăria orașului Pătârlagele trebuia să facă dovada bunurilor sau serviciilor disponibile, ce puteau fi acordate în compensare. Astfel, adresa nr. 3462 din 16 mai 2008 a Primăriei Pătârlagele, nu a fost actualizată, ulterior repunerii pe rol a cauzei, existând posibilitatea modificării situației de fapt. O altă critică, privește încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, text ce instituie principiul prevalenței restituirii în natură, existând posibilitatea, conchid recurenții, ca măcar parțial, terenul solicitat să poată fi restituit în natură.

Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed. În adevăr, prin prima decizie de casare (nr. 5489 din 5 iunie 2006) s-a stabilit obligația instanței de apel de a efectua verificări în legătură cu eventualele bunuri disponibile sau servicii, care ar putea fi acordate în compensare, aspecte care, nefiind pe deplin lămurite au condus la o nouă casare cu trimitere, pe considerentul încălcării prevederilor art. 315 C. proc. civ.

În rejudecare, urmare solicitărilor instanței, Primăria Pătârlagele a învederat că potrivit Protocolului de predare-primire terenuri cu destinație agricolă din domeniul privat al statului – nr. 34747/2007 – i-a fost repartizat un amplasament, pe raza comunei Luciu, în tarlalele 7, 8 și 10, pârâta exprimându-și disponibilitatea de a atribui reclamanților, în compensare, un teren în tarlaua 8, parcela nr. 81. S-a precizat totodată că nu există un alt amplasament liber, pentru a putea fi atribuit petenților, pe raza orașului Pătârlagele (a se vedea pag. 27 – 32 dos. 6316,3/42/2006 al Curții de Apel Ploiești).

Cât privește restituirea în natură a terenurilor solicitate, acest aspect – de esența litigiului – a fost dezlegat de instanța supremă, prin ambele decizii de casare fiind reținută imposibilitatea acordării acestei măsuri reparatorii, în condițiile în care din ansamblul probator – inclusiv expertiza efectuată în cauză – rezultă că din cele 7 suprafețe de teren solicitate, 5 sunt ocupate, fie urmare reconstituirii dreptului de proprietate – în baza legilor fondului funciar – în favoarea unor alte persoane, fie prin acte legale (concesiune, în vederea construirii) întocmite anterior notificării.

Cum, cu ocazia dezbaterilor, apărătorul reclamanților a învederat instanței că aceștia nu sunt de acord cu amplasamentul propus spre compensare, singura măsură reparatorie, prevăzută de lege, ce se putea acorda contestatorilor, era aceea a măsurilor reparatorii, prin echivalent, sub forma despăgubirilor, conform cu Titlul VII al Legii nr. 24772005. Așa fiind, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.E., I.A. și C.R. împotriva deciziei nr. 106 din 17 mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică , astăzi 29 martie 2011.