ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2865/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

formulată la 6 august 2002, D.E., I.A., I.T. și C.R. au solicitat instanței -

în contradictoriu cu Primăria orașului Pătârlagele și Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice - restituirea în natură a suprafeței de 7967 mp

situată în intravilanul satului Pătârlagele, și a construcțiilor edificate pe

aceasta, imobile preluate abuziv de stat din patrimoniul autorilor I.C. și M.

ca efect al naționalizării prin Decretul nr. 83 din 2 martie 1949.

Urmare notificărilor

formulate în baza Legii nr. 10/2001, mai arată reclamanții, prin dispozițiile

nr. 179 din 10 iulie 2001 și nr. 264 din 10 octombrie 2001 s-a dispus

restituirea în natură a unui imobil cu destinația de locuință, cu o suprafață

construită de 193,94 mp și a terenului aferent în suprafață de 550 mp, ulterior

fiind retrocedată încă o parcelă de 800 mp, pentru care însă nu s-a operat

punerea efectivă în posesie.

Ca atare, conchid cei

în cauză, prin dispozițiile indicate, entitatea investită le-a soluționat doar

parțial cererea, rămânând de restituit suprafața de 7967 mp.

Investit în primă

instanță, Tribunalul Buzău, secția civilă, prin sentința nr. 45 din 4 februarie

2004, a admis acțiunea, și a dispus restituirea în natură în favoarea

contestatorilor a suprafeței de 7967 mp situată în intravilanul comunei Pătârlagele,

județul Buzău.

A admis excepția

invocată de Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în

contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a se pronunța

astfel prima instanță a reținut în esență că autorii reclamanților au deținut

pe raza comunei Pătârlagele un teren de 9511mp din care au mai rămas de

restituit, urmare emiterii celor două dispoziții, terenul de 7967 mp.

Cât privește

suprafața de 463 mp, astfel cum a fost individualizată de expert, ca fiind

delimitată de punctele 1 – 13, pe care se află clădirea administrată de

Primăria comunei Pătârlagele și închiriată lui S.A., aceasta a făcut deja

obiect al restituirii de către Primăria Pătârlagele, prin dispoziția nr. 179

din 10 iulie 2001.

Soluția a fost menținută

de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, care, prin decizia nr. 1655 din 21

mai 2044, în esență cu aceeași motivare a respins ca nefondat apelul formulat

de pârâta Primăria Pătârlagele.

Recursul declarat în

cauză de această pârâtă a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, care, prin decizia nr. 5489 din 5 iunie

2006, a casat decizia din apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, reținând că aceasta nu a dat dovadă de rol activ și nu a administrat

suficiente probe, pentru a se verifica susținerile pârâtei care a afirmat

constant, pe tot parcursul derulării litigiului, că suprafața solicitată nu

poate fi restituită în natură, întrucât este deținută de alte persoane, în favoarea

cărora au fost emise titluri de proprietate iar unele parcele sunt ocupate de

construcții noi, aflate în diferite stadii de execuție.

În rejudecare, Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 124 din 9 martie 2007, a

admis apelul declarat de pârâta Primăria Pătârlagele și schimbând în parte

sentința, a admis în parte contestația și respingând cererea de restituire în

natură a suprafeței de 7967 mp teren intravilan și a clădirilor existente pe

acesta, a constatat dreptul reclamanților la acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent pentru aceste imobile, menținând restul dispozițiilor

sentinței.

Prin decizia nr. 7228

din 31 octombrie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul Statul Român,

împotriva acestei ultime hotărâri și admițând recursul reclamanților, a casat

decizia din apel și a trimis din nou cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța supremă a reținut în esență că au fost nesocotite dispozițiile

primei decizii de casare care a stabilit ca la rejudecare să fie avute în

vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în sensul obligării

pârâtei fie de a le acorda reclamanților, în compensare, alte bunuri sau

servicii, fie despăgubiri, pentru situația în care măsura compensării nu este

posibilă sau aceasta nu este acceptată.

Or, se mai arată,

aceasta presupunea ca instanța să efectueze verificări și să pretindă pârâtei

să producă dovezi în legătură cu eventuale bunuri disponibile sau servicii care

ar putea fi acordate în compensare.

Pentru ca o asemenea

măsură reparatorie să poată deveni una efectivă, art. 1 alin. (5) al Legii nr.

10/2001, introdus prin O.U.G. nr. 209/2005, prevede ca primăriile să afișeze

lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice, calculate de la sfârșitul

lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile

disponibile sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.

În rejudecare, Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

decizia nr. 106 din 17 mai 2010, a admis în parte apelul declarat de pârâta

Primăria Pătârlagele împotriva sentinței civile nr. 45 din 4 februarie 2004,

dată de Tribunalul Buzău, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis în

parte acțiunea și respingând cererea de restituire în natură a suprafeței de

7967 mp teren intravilan și a clădirilor existente pe acesta, a constatat că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, sub forma

despăgubirilor, pentru terenul de 7967 mp intravilan și două construcții vechi,

identificate în raportul de expertiză F.L. ca fiind amplasate pe suprafața S 2,

imobile situate pe raza comunei Pătârlagele, județul Buzău.

Pentru a decide

astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că pârâtei Primăria

Pătârlagele i-a fost repartizat, potrivit Protocolului de predare-primire nr.

34747/2007, un amplasament pe raza localității Luciu, în tarlalele 7, 8 și 10

iar aceasta s-a declarat de acord să atribuie reclamanților, în compensare,

teren în tarlaua 81, în lipsa unor alte suprafețe disponibile.

Cum, însă,

reclamanții - prin avocat - au declarat că nu sunt de acord cu atribuirea unui

teren în compensare, pe acest amplasament, persistând în solicitarea de a li se

restitui în natură întreaga suprafață solicitată pe calea notificării, măsură

reparatorie în legătură cu care s-a stabilit că nu poate fi acordată, instanța

de apel a constatat îndreptățirea reclamanților la acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, sub forma despăgubirilor.

Și această hotărâre a

fost atacată, în termen legal, cu recurs, de către reclamanți care, indicând

temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., critică decizia

din apel pe considerentul că nu au fost avute în vedere considerentele celei

de-a 2-a decizii de casare (nr. 7228 din 31 octombrie 2007) potrivit căreia

Primăria orașului Pătârlagele trebuia să facă dovada bunurilor sau serviciilor

disponibile, ce puteau fi acordate în compensare. Astfel, adresa nr. 3462 din 16

mai 2008 a Primăriei Pătârlagele, nu a fost actualizată, ulterior repunerii pe

rol a cauzei, existând posibilitatea modificării situației de fapt.

O altă critică,

privește încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, text ce

instituie principiul prevalenței restituirii în natură, existând posibilitatea,

conchid recurenții, ca măcar parțial, terenul solicitat să poată fi restituit

în natură.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

În adevăr, prin prima

decizie de casare (nr. 5489 din 5 iunie 2006) s-a stabilit obligația instanței

de apel de a efectua verificări în legătură cu eventualele bunuri disponibile

sau servicii, care ar putea fi acordate în compensare, aspecte care, nefiind pe

deplin lămurite au condus la o nouă casare cu trimitere, pe considerentul

încălcării prevederilor art. 315 C. proc. civ.

În rejudecare, urmare

solicitărilor instanței, Primăria Pătârlagele a învederat că potrivit

Protocolului de predare-primire terenuri cu destinație agricolă din domeniul

privat al statului – nr. 34747/2007 – i-a fost repartizat un amplasament, pe

raza comunei Luciu, în tarlalele 7, 8 și 10, pârâta exprimându-și

disponibilitatea de a atribui reclamanților, în compensare, un teren în tarlaua

8, parcela nr. 81.

S-a precizat totodată

că nu există un alt amplasament liber, pentru a putea fi atribuit petenților,

pe raza orașului Pătârlagele (a se vedea pag. 27 – 32 dos. 6316,3/42/2006 al Curții

de Apel Ploiești).

Cât privește

restituirea în natură a terenurilor solicitate, acest aspect – de esența

litigiului – a fost dezlegat de instanța supremă, prin ambele decizii de casare

fiind reținută imposibilitatea acordării acestei măsuri reparatorii, în

condițiile în care din ansamblul probator – inclusiv expertiza efectuată în

cauză – rezultă că din cele 7 suprafețe de teren solicitate, 5 sunt ocupate,

fie urmare reconstituirii dreptului de proprietate – în baza legilor fondului

funciar – în favoarea unor alte persoane, fie prin acte legale (concesiune, în

vederea construirii) întocmite anterior notificării.

Cum, cu ocazia

dezbaterilor, apărătorul reclamanților a învederat instanței că aceștia nu sunt

de acord cu amplasamentul propus spre compensare, singura măsură reparatorie,

prevăzută de lege, ce se putea acorda contestatorilor, era aceea a măsurilor

reparatorii, prin echivalent, sub forma despăgubirilor, conform cu Titlul VII

al Legii nr. 24772005.

Așa fiind, recursul

urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții D.E., I.A. și C.R. împotriva deciziei nr. 106 din 17

mai 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică ,

astăzi 29 martie 2011.