ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6839/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin notificarea formulată la 12

noiembrie 2001, M.S.P.I. și M.Ș.A., au solicitat Primăriei comunei Pătârlagele,

în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului,

teren în suprafață de 3.855 mp situat în intravilanul comunei Pătârlagele,

județul Buzău.

Prin adresa nr. 2018 din 3 aprilie

2002, primarul comunei Pătârlagele, le-a comunicat celor în cauză că cererea de

restituire a fost respinsă motivat de faptul că, în legătură cu terenul

solicitat, li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991

și au fost puși în posesia acestei suprafețe.

La 9 mai 2002, M.S.P.I. și M.A.Ș. au

contestat această decizie solicitând instanței să dispună obligarea Primăriei comunei

Pătârlagele de a le lăsa în deplină proprietate și posesie, terenul în legătură

cu care au formulat notificarea.

Investită inițial cu soluționarea

litigiului, Judecătoria Pătârlagele, prin sentința civilă nr. 806 din 13 iunie

2002, a declinat competența soluționării cauzei, în acord cu dispozițiile art.

24 alin. (8) și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în favoarea

Tribunalului Buzău.

Prin sentința nr. 504 din 8

noiembrie 2002, Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins acțiunea, ca

neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că terenurile ce au aparținut autoarei reclamanților M.M. au

făcut parte din fondul funciar și în legătură cu acestea li s-a reconstituit

dreptul de proprietate conform Legii nr. 18/1991, republicată, ele nemaiputând

face obiectul Legii nr. 10/2001.

Soluția a fost menținută de Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă, care, cu aceeași motivare, prin decizia nr. 31

din 25 februarie 2003, a respins ca nefondat apelul reclamanților.

În cauză, au declarat recurs în

termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții M.S.P.I. și M.Ș.A.,

susținând în esență că terenul în suprafață de 3.855 mp, în legătură cu care au

formulat notificarea, nu a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, el fiind deținut

ilegal de alte persoane decât cele îndreptățite iar pe de altă parte nu s-au

administrat suficiente probe care să susțină afirmațiile pârâtei vizând

reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe.

Recursul se privește ca nefondat și

urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidența acestui act normativ, terenurile

al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr.

18/1991, republicată și prin Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului

de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.

Textul invocat delimitează deci

sfera de aplicare a legii, de cea a unor alte acte normative cu caracter

reparatoriu, rezervându-se unor anumite categorii de imobile, incidența unor

reglementări distincte.

Este adevărat că domeniul de

reglementare al legii are și caracter de complinire în raport cu celelalte acte

normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul

funciar, însă acesta acoperă doar acele terenuri din intravilanul localităților

care, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv 14 februarie

2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptățite.

În speță, terenul în suprafață de

3855 mp, în legătură cu care s-a formulat notificarea, face parte din suprafața

totală de 1,42 ha, fostă proprietate a M.M., mama reclamanților, și a făcut

obiectul cererii de reconstituire formulată de aceasta, în baza Legii 18/1991.

Din probele administrate, rezultă că

reclamanții au fost puși în posesie, pe vechiul amplasament, cu suprafața de

9.345 mp, teren intravilan, prin procesul verbal întocmit la 18 noiembrie 1993

iar pentru diferența de până la 1,42 ha, ocupată de construcții, punerea în

posesie s-a făcut, pe alt amplasament, prin procesul-verbal nr. 1779 din 7 mai

1999.

În legătură cu modalitatea

soluționării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate, formulată de

autoarea lor, în baza Legii 18/1991, pentru suprafața de 14.200 mp, reclamanții

au inițiat mai multe litigii, în urma soluționării irevocabile a acestora

reținându-se că, punerea în posesie pe alt amplasament pentru suprafața de

5.150 mp s-a impus în raport, de dispozițiile art. 23 din legea fondului

funciar.

Astfel, pe terenul în litigiu sunt

edificate mai multe construcții și anexe gospodărești aparținând unor alte

persoane care, în condițiile vechii reglementări, au primit loturi în vederea

construcției de locuințe, loturi care, fiind aferente caselor de locuit, rămân

potrivit art. 23 din Legea 18/1991, în proprietatea actualilor deținători.

În considerarea celor ce preced,

recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții M.S.P.I. și M.Ș.A. împotriva deciziei nr. 31 din 25

februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 decembrie 2004.