ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7159/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin cereri succesive formulate în

temeiul Legii nr.18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000, A.M., A.A.C.

și A.L.C., moștenitori ai autorului lor A.C.C., au solicitat reconstituirea dreptului

de proprietate asupra unor terenuri agricole și forestiere în suprafață totală

de 23,20 ha trecute în proprietatea statului în anul 1959 din proprietatea lui A.I.C.,

tatăl lui A.C.C.

Prin titluri de proprietate emise în

temeiul legilor arătate în anii 1995, 2000 și 2002 s-a reconstituit dreptul de

proprietate al celor de mai sus pentru terenuri agricole în suprafață de 11,85

ha și pădure în suprafață de 1 ha, iar pentru alte terenuri agricole în

suprafață de 6,85 ha li s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul

Legii nr. 1/2000, urmând a fi puși în posesie și a li se elibera titlu de

proprietate.

Prin notificare formulată în temeiul art.

21 din Legea nr. 10/2001 sus-arătații moștenitori au cerut restituirea în

natură a terenului în suprafață de 0,5 ha situat în comuna Podgoria, județul

Buzău, cu motivarea că, deși au cerut reconstituirea dreptului de proprietate

în temeiul Legii nr. 18/1991 și asupra acestui teren, nu a fost inclus în

suprafețele pentru care li s-au eliberat titluri de proprietate.

Prin Dispoziția nr. 98 din 02 noiembrie

2002 Primăria comunei Podgoria a respins cererea obiect al notificării,

motivând că, pe de o parte, terenul are regimul juridic reglementat prin Legea

nr. 18/1991, intrând astfel sub incidența Legii nr.10/2001, iar, pe de altă

parte, că terenul solicitat a făcut obiectul titlului de proprietate nr. 48715/91/2002

emis de Comisia județeană Buzău pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

Prin contestația din 10 martie 2002

reclamanții A.M., A.A.C. și A.L.C. au solicitat anularea dispoziției invocând

ca fiind nereală ultima susținere din motivarea dispoziției, întrucât titlul de

proprietate nr. 48715/2002 cuprinde numai suprafața de 4,5 ha din întreg

terenul de 5 ha solicitat, ceea ce justifică admiterea cererii de restituire în

natură a diferenței de 0,5 ha obiect al notificării făcute în baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 359 din 30 iunie

2003, Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins contestația ca nefondată,

reținând că terenul pretins a fi restituit în natură nu se încadrează în categoria

imobilelor prevăzute prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, având regimul

juridic reglementat prin Legea nr. 18/1991 și prin Legea nr. 1/2000, fiind

incidente în cauză dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamanți a fost

respins ca nefondat prin decizia nr. 211 din 8 octombrie 2003 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.

Instanța de apel a reținut că, prin

titlurile de proprietate nr. 16317/80 din 23 februarie 1995, nr. 1638/79 din 26

septembrie 2000 și nr. 48715/91 din 3 iunie 2002, reclamanților le-a fost

reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000

asupra unor terenuri în suprafețe de 3,35 ha, 5 ha și, respectiv 4,5 ha, iar

pentru suprafața de 6,85 ha au fost validați în temeiul Legii nr. 1/2000,

urmând a fi puși în posesie și a li se elibera titlu de proprietate, rezultând,

așadar, că în aplicarea legilor arătate, reclamanților le-a fost reconstituit

dreptul de proprietate asupra întregii suprafețe de 19,70 ha preluate de la

defunctul A.I.C., ceea ce justifică pe deplin respingerea contestației de către

prima instanță în raport cu prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Reclamanții au declarat în termen legal

recurs împotriva deciziei instanței de apel, susținând că înscrisurile avute în

vedere la darea soluției sunt false și că, în realitate, nu le-a fost

reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului obiect al notificării,

teren care a fost atribuit altei persoane.

Recursul nu este întemeiat.

Instanța de apel a stabilit pe deplin

situația de fapt, din probele examinate rezultând într-adevăr că întregul teren

în suprafață de 19,70 ha preluat de la autorul reclamanților a făcut obiectul

reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 și al

Legii nr. 1/2000, nemulțumirea reclamanților fiind generată de faptul că pentru

un teren în suprafață de 0,5 ha reconstituirea nu s-a făcut pe vechiul

amplasament.

Asemenea litigiu nu este însă rezolvabil

prin procedura Legii nr. 10/2001, ci numai prin cea specifică Legilor nr. 18/1991

și nr. 1/2000, expres reglementată prin aceste acte normative.

Esențial pentru legala soluționare a

cauzei de față este faptul, judicios reținut în primă instanță și în apel, că

terenul în litigiu a fost solicitat potrivit prevederilor Legii nr. 18/1991 și

ale Legii nr. 169/1997, având regimul juridic reglementat prin Legea nr. 18/1991

și prin Legea nr. 1/2000, astfel că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

nu intră sub incidența acestui din urmă act normativ.

Recursul fiind nefondat pentru cele ce

preced, va fi respins în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanții

A.M., A.A.C. și A.L.C. împotriva deciziei civile nr. 211 din 8 octombrie 2003 a

Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 decembrie 2004.