ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată la data de 7 iunie 2002 pe rolul Tribunalului Buzău, N.I.

în contradictoriu cu Primăria comunei Costești a solicitat anularea dispoziției

nr. 47 din 11 aprilie 2002 emisă de către intimată și restituirea imobilului

situat în comuna Costești, (compus din: 1 ha teren casă situat în vatra

comunei, casa în suprafață de 252 mp, locuința lucrătorilor în suprafață de 49

mp, grajduri în suprafață de 85 mp, magazie cereale în suprafață de 189 mp, un

pătul de porumb în suprafață de 22 mp, beciuri în suprafață de 24 mp) în

natură.

În

motivarea acțiunii se arată de către reclamantă că imobilul îi aparține în

calitate de proprietară cât și în calitate de unică moștenitoare a mamei sale,

dar că el a fost preluat de stat fără titlu.

Tribunalul

Buzău, prin sentința civilă nr. 311 din 8 iulie 2002, a respins contestația ca

nefondată.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilul a fost

preluat cu titlu de către stat, în baza Decretului nr. 83/1949, că el a intrat

în domeniul public local și în prezent în clădire își desfășoară activitatea o

grădiniță.

S-a

mai reținut că în aceste condiții restituirea în natură nu este posibilă și în

mod corect intimata, prin dispoziția contestată a acordat măsuri reparatorii

prin despăgubiri bănești, având în vedere dispozițiile art. 16 pct. 1 din Legea

nr. 10/2001.

Curtea

de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 139 din 26 noiembrie 2002 a respins

ca nefondat apelul declarat de către reclamantă împotriva hotărârii pronunțate

de către instanța de fond, reținând că întrucât reclamanta nu a contestat

măsura exproprierii, aceasta a fost corect aplicată și în consecință imobilul a

fost preluat de către stat cu titlu valabil.

S-a

reținut de asemenea că întrucât imobilul are destinația de grădiniță, în cauză

sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs reclamanta invocând motivele de casare

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Se

susține că atât hotărârea instanței de fond cât și cea a instanței de apel nu

sunt motivate în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ. nefiind arătate motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanțelor privitor la aspectul

preluării cu titlu a imobilului revendicat.

Se

mai susține că a fost făcută de către instanțe o aplicare greșită a legii,

considerându-se că în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, deși erau incidente prevederile alin. (4) al aceluiași

articol, în sensul că alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără

titlu valabil.

Recurenta

susține de asemenea că nu s-a probat nici când și prin ce act normativ a fost

transformat imobilul din locuință în unitate de învățământ.

Recursul

este fondat.

Este

de reținut în primul rând că reclamanta, prin acțiunea sa a solicitat în afară

de „casă în suprafață de 252 mp” și o serie de alte imobile: locuința

lucrătorilor 48 mp, magazie cereale 189 mp, pătul 22 mp, beciuri 24 mp,

grajduri 85 mp și un teren de casă în suprafață de 1 ha situat în vatra

satului.

De

menționat că toate aceste bunuri au figurat și în notificare.

Prin

dispoziția nr. 47 din 11 aprilie 2002 emisă de primarul comunei Costești se

aprobă „acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru

imobilul din satul Costești.

În

legătură cu acest imobil menționat în dispoziția nr. 47/2002, intimata, prin

întâmpinare și instanțele de fond și apel au arătat că are destinația de

grădiniță și, ca atare, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 nu poate fi restituit în natură.

În

ceea ce privește celelalte imobile menționate în acțiune și notificare

construcții în suprafață de 1 ha teren situată în vatra satului) nu se

motivează în nici un fel de ce nu se restituie în natură sau nu se acordă alte

măsuri reparatorii.

Instanțele

nu au motivat în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ. înlăturarea susținerilor

reclamantei cu privire la inexistența titlului valabil de preluare a

imobilului, rezumându-se doar a afirma că preluarea de către stat a fost făcută

în baza Decretului nr. 83/1948, deci cu titlu.

De

menționat că reclamanta a susținut că decretul mai înainte menționat nu era

aplicabil imobilului în cauză.

De

reținut în acest sens este faptul că Decretul 83 din 2 martie 1949 astfel cum

se prevede în mod expres în art. 1 alin. (3) completează Legea nr. 187/1945

precizând în art. 2 că trec în proprietatea statului „exploatările agricole

moșierești care au făcut obiectul exproprierii potrivit Legii nr. 187/1945”.

Din

acest aspect trebuia să fie verificat de către instanțe, lucru care nu a fost

făcut și în consecință nu se poate aprecia dacă decretul respectiv a fost

corect aplicat.

Astfel

fiind văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. și având în vedere

considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul și a casa

hotărârea recurată cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea

apelului formulat de către reclamantă.

Casarea

a fost făcută cu trimitere întrucât Curtea nu se poate pronunța asupra fondului

cauzei decât în situația când împrejurările de fapt au fost deplin stabilite,

ceea ce nu s-a petrecut în speță.

În

funcție de probele ce vor fi administrate se va putea stabili dacă imobilele au

fost preluate cu titlu valabil sau nu și în funcție de aceasta care din imobile

se află sau nu în situația prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr.

10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta N.I. împotriva

deciziei nr. 139 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția

civilă, pe care o casează.

Trimite

cauza pentru rejudecarea apelului formulat de reclamantă, la aceeași curte de

apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.