ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2188/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 7 iunie 2002 pe rolul Tribunalului Buzău, N.I. în contradictoriu cu Primăria comunei Costești a solicitat anularea dispoziției nr. 47 din 11 aprilie 2002 emisă de către intimată și restituirea imobilului situat în comuna Costești, (compus din: 1 ha teren casă situat în vatra comunei, casa în suprafață de 252 mp, locuința lucrătorilor în suprafață de 49 mp, grajduri în suprafață de 85 mp, magazie cereale în suprafață de 189 mp, un pătul de porumb în suprafață de 22 mp, beciuri în suprafață de 24 mp) în natură. În motivarea acțiunii se arată de către reclamantă că imobilul îi aparține în calitate de proprietară cât și în calitate de unică moștenitoare a mamei sale, dar că el a fost preluat de stat fără titlu.

Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 311 din 8 iulie 2002, a respins contestația ca nefondată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilul a fost preluat cu titlu de către stat, în baza Decretului nr. 83/1949, că el a intrat în domeniul public local și în prezent în clădire își desfășoară activitatea o grădiniță. S-a mai reținut că în aceste condiții restituirea în natură nu este posibilă și în mod corect intimata, prin dispoziția contestată a acordat măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești, având în vedere dispozițiile art. 16 pct. 1 din Legea nr. 10/2001. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 139 din 26 noiembrie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de către reclamantă împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de fond, reținând că întrucât reclamanta nu a contestat măsura exproprierii, aceasta a fost corect aplicată și în consecință imobilul a fost preluat de către stat cu titlu valabil.

S-a reținut de asemenea că întrucât imobilul are destinația de grădiniță, în cauză sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Se susține că atât hotărârea instanței de fond cât și cea a instanței de apel nu sunt motivate în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ. nefiind arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanțelor privitor la aspectul preluării cu titlu a imobilului revendicat. Se mai susține că a fost făcută de către instanțe o aplicare greșită a legii, considerându-se că în speță sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deși erau incidente prevederile alin. (4) al aceluiași articol, în sensul că alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil.

Recurenta susține de asemenea că nu s-a probat nici când și prin ce act normativ a fost transformat imobilul din locuință în unitate de învățământ. Recursul este fondat. Este de reținut în primul rând că reclamanta, prin acțiunea sa a solicitat în afară de „casă în suprafață de 252 mp” și o serie de alte imobile: locuința lucrătorilor 48 mp, magazie cereale 189 mp, pătul 22 mp, beciuri 24 mp, grajduri 85 mp și un teren de casă în suprafață de 1 ha situat în vatra satului. De menționat că toate aceste bunuri au figurat și în notificare. Prin dispoziția nr. 47 din 11 aprilie 2002 emisă de primarul comunei Costești se aprobă „acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești pentru imobilul din satul Costești.

În legătură cu acest imobil menționat în dispoziția nr. 47/2002, intimata, prin întâmpinare și instanțele de fond și apel au arătat că are destinația de grădiniță și, ca atare, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu poate fi restituit în natură. În ceea ce privește celelalte imobile menționate în acțiune și notificare construcții în suprafață de 1 ha teren situată în vatra satului) nu se motivează în nici un fel de ce nu se restituie în natură sau nu se acordă alte măsuri reparatorii. Instanțele nu au motivat în sensul art. 261 pct. 5 C. proc. civ. înlăturarea susținerilor reclamantei cu privire la inexistența titlului valabil de preluare a imobilului, rezumându-se doar a afirma că preluarea de către stat a fost făcută în baza Decretului nr. 83/1948, deci cu titlu.

De menționat că reclamanta a susținut că decretul mai înainte menționat nu era aplicabil imobilului în cauză. De reținut în acest sens este faptul că Decretul 83 din 2 martie 1949 astfel cum se prevede în mod expres în art. 1 alin. (3) completează Legea nr. 187/1945 precizând în art. 2 că trec în proprietatea statului „exploatările agricole moșierești care au făcut obiectul exproprierii potrivit Legii nr. 187/1945”. Din acest aspect trebuia să fie verificat de către instanțe, lucru care nu a fost făcut și în consecință nu se poate aprecia dacă decretul respectiv a fost corect aplicat. Astfel fiind văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. și având în vedere considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul și a casa hotărârea recurată cu trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecarea apelului formulat de către reclamantă.

Casarea a fost făcută cu trimitere întrucât Curtea nu se poate pronunța asupra fondului cauzei decât în situația când împrejurările de fapt au fost deplin stabilite, ceea ce nu s-a petrecut în speță. În funcție de probele ce vor fi administrate se va putea stabili dacă imobilele au fost preluate cu titlu valabil sau nu și în funcție de aceasta care din imobile se află sau nu în situația prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta N.I. împotriva deciziei nr. 139 din 26 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează. Trimite cauza pentru rejudecarea apelului formulat de reclamantă, la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.