ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3592/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 9 iulie 2002 sub nr. 2581 pe rolul secției civile a Tribunalului Buzău, M.F. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Buzău a contestat dispoziția nr. 239 din 12 iunie 2002 emisă de Primarul Municipiului Buzău prin care i s-a respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 356 m.p. În motivarea acțiunii se arată că printr-un contract de vânzare-cumpărare autentic a cumpărat o casă și teren suprafață de 356 m.p. la adresa mai înainte arătată. Ulterior, ca urmare a unui decret de expropriere, casa a fost demolată, s-au edificat niște construcții, dar a rămas liberă o suprafață de teren de 134 m.p.

pe care o solicită. Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 353 din 2 septembrie 2002, a respins ca neîntemeiată contestația. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că reclamanta împreună cu soțul său au cumpărat cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 1340/1975 o casă situată în Buzău. În contract s-a făcut mențiunea expresă că terenul nu a făcut obiectul vânzării, el urmând regimul prevăzut de art. 30 din Legea nr. 58/1974 respectiv devenea proprietate de stat. Ulterior prin Decretul nr. 96/1989 a fost expropriată construcția, care a fost demolată. În consecință, a reținut instanța, reclamanta nu poate pretinde terenul care nu a fost niciodată în proprietatea sa.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență că de la data cumpărării imobilului și până la data exproprierii a avut în folosință terenul, iar în prezent o suprafață de 134 m.p. a rămas liberă de construcții. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 123 din 4 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul, reținând că în mod legal și temeinic tribunalul a respins contestația întrucât reclamanta nu a deținut niciodată în proprietate terenul în suprafață de 356 m.p., deci nu este îndreptățită să i se restituie imobilul revendicat. Reclamanta a declarat în termen legal recurs împotriva acestei decizii invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., respectiv că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. În acest sens recurenta a arătat că odată cu cumpărarea locuinței ea ar fi trebuit să devină și proprietara terenului, dar datorită legislației abuzive din acea epocă, terenul a trecut în proprietatea statului abuziv și în consecință ea este persoana îndreptățită, conform prevederilor Legii nr. 10/2001, să i se retrocedeze terenul. Mai arată recurenta că ulterior, printr-un decret de expropriere, locuința i-a fost luată și demolată, iar în prezent există o suprafață de 134 m.p. pe care nu au fost edificate construcții, după expropriere. Recursul este nefondat. Este de reținut în primul rând că în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001 „sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, a) persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora”.

Reclamanta, astfel cum în mod legal și temeinic au reținut instanțele de fond și apel nu a fost niciodată proprietara terenului de 356 m.p. În actul invocat de către reclamantă, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 1340 din 20 mai 1975 se prevede în mod expres că terenul în suprafață de 356 m.p. „nu formează obiectul acestui contract și urmează regimul prevăzut de art. 30 din Legea nr. 58/1974” deci aceasta a cumpărat numai construcțiile, terenul fiind preluat de către stat. Prin Decretul nr. 96/1989 statul a expropriat și demolat locuința cumpărată de către reclamantă, pentru care, astfel cum precizează chiar reclamanta în „Notificarea” existentă la dosarul de fond, a primit despăgubiri.

În consecință terenul pe care reclamanta îl solicită nu a fost niciodată în proprietatea reclamantei, deci el nu poate fi retrocedat prin procedura instituirii de Legea nr. 10/2001. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de M.F. împotriva deciziei nr. 123 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2003.