ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6803/2005

Asupra recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 197 din 7

aprilie 2004, Tribunalul Buzău a respins contestația formulată de contestatorul

D.V. împotriva dispoziției nr. 109 din 18 aprilie 2003 emisă de Primarul

comunei Merei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că prin dispoziția contestată a fost respinsă

cererea reclamantului pentru restituirea în natură a terenului, motivat de

faptul că terenul nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Reține instanța de fond, că autoarea

petentului a cerut această suprafață de teren, în baza Legii nr. 18/1991,

cerere admisă în totalitate prin sentința civilă nr. 506 din 24 ianuarie 1992 a

Judecătoriei Buzău. Pe suprafața de teren pretinsă de reclamant au fost puși în

posesie numiții T.V., în baza actului de dare în plată a suprafeței de 1000 mp

teren, F.Ș., care deține titlul de proprietate nr. 58474/16 din 12 martie 1998

și F.I. care deține titlul de proprietate nr. 40646/10 din 7 august 1998.

Se mai reține că, potrivit punctului

8 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, restituirea în

natură a terenurilor aflate în intravilanul localităților intră sub incidența

legii dacă acestea sunt disponibile, nu sunt ocupate de construcții ori nu au

fost puse în posesie în mod legal, până la apariția legii, persoane cărora li

s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor anterioare.

Or, terenul pretins de reclamant nu

este liber. Conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, terenul dat în

plată se înscrie în proprietatea beneficiarului, chiar dacă atribuirea s-a

făcut din terenurile preluate în arendă de la foștii proprietari, iar T.V. are

titlu de proprietate pentru teren.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia civilă nr. 1840 din 10 iunie 2004, a respins apelul declarat de

contestator, instanța de apel reținând că art. 6 din Legea nr. 10/2001, invocat

de apelant, trebuie coroborat cu art. 8 din lege. Se reține, că natura bunului

corespunde celei descrise de art. 8 alin. (1) din lege și se aplică în

exclusivitate dispozițiile Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000.

Autoarea contestatorului, R.E., a

formulat cererea înregistrată la nr. 2282 din 12 martie 1991, pentru suprafața

de 10 ha teren, Comisia județeană Buzău pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 i-a

reconstituit dreptul pentru suprafața de 3,30 ha în acțiuni, iar prin sentința

civilă nr. 506 din 24 ianuarie 1992 a Judecătoriei Buzău, fiind admisă

plângerea formulată împotriva hotărârii comisiei, s-a reconstituit dreptul

petentei pentru suprafața de 10 ha teren.

Se mai reține, că pe terenul pretins

de contestator au fost puse în posesie alte persoane. Numitul T.V. a primit

suprafața de 1000 mp teren prin dare în plată, iar pentru F.Ș. și F.I. au fost

emise titluri de proprietate. F.Ș. s-a înscris în CAP cu suprafața de 1,50 ha,

din care terenul în suprafață de 1000 mp este situat în intravilan, iar F.I. s-a

înscris în CAP cu suprafața de 2,81 ha teren, din care terenul în suprafață de

0,16 ha este amplasat în intravilan.

În privința susținerii apelantului

că expertul nu a evaluat imobilul, se reține că, prezent în instanță,

contestatorul a cerut să se ia act că nu dorește c/val. imobilului.

Împotriva acestei hotărâri, în

termen legal, a declarat recurs contestatorul care, fără să invoce vreun motiv

de recurs, în esență, face următoarele susțineri.

- Greșit s-a reținut că numitul T.V.

este îndreptățit să dețină suprafața de 2074 mp teren, deși prin actul de dare

în plată acesta a primit doar suprafața de 1000 mp teren. Susține recurentul

că, în sensul legii, suprafața de 1074 mp teren este liberă și că prin

nerestituirea acestei suprafețe fostului proprietar au fost încălcate

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. De altfel, din compararea

actelor aflate la dosar, rezultă că T.V. a primit teren prin dare în plată, pe

un alt amplasament și nu la intersecția ulițelor, așa cum reține instanța de

apel, iar construcția care se află pe terenul pretins prin notificare a fost

edificată fără autorizație de construire. De aceea, recunoscând dreptul

numitului T.V. la suprafața de teren pe care se află construcția, pentru

edificarea căreia s-a refuzat eliberarea autorizației motivat de faptul că

acesta nu era proprietarul terenului, instanța a aplicat greșit dispozițiile

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

- Greșit s-a reținut că numitului F.Ș.

i-a fost emis titlu de proprietate pentru terenul care face obiectul

procesului, deși parcela cadastrală nr. 2268 este în afara perimetrului

terenului revendicat. Defunctul F.I. a avut teren în parcela 2275 și, urmând

schița cadastrală de la pag. 81, parcelele 2268 și 2275 nu sunt vecine.

- Deși reclamantul a cerut estimarea

valorică a terenului preluat abuziv, instanța a lăsat nelămurit acest aspect

important pentru soluționarea cauzei, deoarece dacă restituirea în natură nu

este posibilă, conform art. 10 alin. (8) din lege, trebuiau acordate

despăgubiri.

- Greșit s-a respins cererea pentru

amânarea pronunțării și s-a reținut că a renunțat la contravaloarea terenului,

deși în realitate s-a renunțat la contravaloarea construcției demolate și, de

asemenea, s-a reținut greșit că autoarei recurentului i-a fost reconstituit

dreptul și pentru această suprafață de teren. Pentru terenul aflat în

intravilan nu s-a dispus reconstituirea dreptului.

Recursul va fi admis, pentru

următoarele considerente.

Criticile

formulate de recurent fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

iar dispozițiile acestui text sunt incidente în cauză.

Soluția respingerii contestației,

pronunțată de instanța de fond, păstrată prin decizia atacată, cu motivarea că,

potrivit art. 8 din Legea nr. 10/2001, se aplică în exclusivitate prevederile

Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997 și nr. 1/2000, este dată cu aplicarea dispozițiilor

art. 8 din lege, la o situație de fapt care nu a fost pe deplin stabilită.

În sensul art. 8 din Legea nr.

10/2001, intră sub incidența acestei legi terenurile, inclusiv cele arabile,

situate în intravilan, al căror regim juridic nu este reglementat prin Legile

nr. 18/1991 și nr. 1/2000.

Or, instanța de apel, fără să

stabilească dacă regimul juridic al terenului este reglementat de legile

menționate în art. 8 din Legea nr. 10/2001, în hotărârea atacată reține că se

aplică exclusiv dispozițiile acestor legi, pentru că autoarea contestatorului a

formulat cerere de reconstituire a dreptului pentru suprafața de 10 ha teren și

terenul pretins de contestator este atribuit altor persoane.

Întrucât contestatorul a susținut că

terenul pentru care s-a formulat notificarea și construcția aflată pe teren,

situate în intravilan, au trecut în proprietatea statului, trebuia să se

stabilească dacă imobilul a fost preluat de stat, când a fost preluat și care

este actul în baza căruia s-a făcut preluarea.

De asemenea, pentru că mamei

reclamantului, R.E., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate, conform

dispozițiilor Legii nr. 18/1991, pentru suprafața de 10 ha teren agricol, însă

Tribunalul Buzău a reținut, prin decizia civilă nr. 322 din 9 martie 1994, că

petenta a făcut dovada că a avut în proprietate o suprafață de teren mai mare

de 10 ha, iar în titlul de proprietate nr. 56060/1995, emis la data de 26 iunie

2002, este înscrisă numai suprafața de 5 ha 5000 mp teren, situată în

extravilanul localității Lipia, era necesar să se depună la dosar întreaga

documentație pe baza căreia s-a hotărât reconstituirea dreptului de

proprietate.

Folosirea terenului de alte persoane

fizice nu constituie dovada faptului că regimul juridic al bunului este

reglementat prin Legea fondului funciar, decât dacă acestora le-a fost

constituit dreptul de proprietate și au fost puse în posesie în mod legal pe

terenul care face obiectul cererii formulate de reclamant.

Pârâta a depus la dosar act de dare

în plată pentru suprafața de 1000 mp teren și două titluri de proprietate emise

în beneficiul moștenitorilor defunctului F.I. și a numitului F.Ș. și a susținut

că terenul care face obiectul cererii reclamantului este atribuit persoanelor

în beneficiul cărora au fost eliberate aceste acte.

Față de susținerile apelantului,

consemnate în declarația de apel, că beneficiarul actului de dare în plată

deține o suprafață de teren mai mare cu 1074 mp decât cea dobândită prin dare

în plată, că terenul menționat în schița anexă la actul de dare în plată are

alt amplasament și că, potrivit mențiunilor din titlurile de proprietate depuse

la dosar, suprafețele de teren atribuite numiților F.Ș., F.I. și D.V., de

asemenea au alte amplasamente, nefiindu-le atribuit terenul a cărui retrocedare

se cere, instanța de apel trebuia să dispună completarea sau refacerea

expertizei efectuate la instanța de fond ori efectuarea unei alte expertize.

Lucrarea se impunea a fi făcută, cu luarea în considerare a titlurilor de

proprietate aflate la dosarul instanței de fond și a actului de dare în plată,

la care este anexată schița de plan, iar expertul urma să stabilească dacă în

aceste acte sunt înscrise suprafețe din terenul care face obiectul procesului.

De altfel, deoarece actul de dare în

plată și titlurile de proprietate nu erau depuse la dosar când s-a întocmit

expertiza tehnică, instanța de fond, prin încheierea din data de 4 februarie

2004, a dispus completarea expertizei, însă expertul, în nota aflată la dosarul

instanței de fond, fără să facă referiri la actele invocate de pârâtă,

precizează că deținătorii terenului au fost consemnați în expertiză pe baza

informațiilor primite de la cetățenii din zonă.

Or, fără ca expertul să stabilească

amplasamentul suprafețelor de teren atribuite persoanelor care folosesc terenul

ce a aparținut mamei recurentului, nu se poate aprecia asupra punerii în

posesie în mod legal a altor persoane pe terenul pretins de recurentul

contestator.

Pentru considerentele expuse,

conform art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de

reclamant, va fi casată decizia recurată și se va trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Cu ocazia rejudecării, se vor avea

în vedere toate apărările invocate de părți și se vor administra probele

necesare stabilirii situației de fapt, pentru ca, în raport de prevederile art.

8 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, republicată, să se decidă asupra dreptului

reclamantului recurent la măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de

reclamantul D.V.

Casează decizia civilă nr. 1840 din 10

iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești și trimite cauza pentru rejudecarea

apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.