ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2629/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr. 876/2003,

D.V. a formulat contestație împotriva dispoziției nr.189 emisă de primarul

comunei Merei, la data de 18 martie 2003, prin care s-a respins cererea privind

restituirea în natură a terenului situat în comuna Merei, județul Buzău.

În motivarea contestației s-a arătat că dispoziția primarului a

încălcat art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, deoarece terenul revendicat

prin Legea nr. 10/2001 a trecut în proprietatea statului cu o construcție

edificată pe acesta, având deci destinația de teren pentru construcții.

Contestatorul a mai arătat că, în mod greșit s-a aplicat

art. 8 alin. (l) din Legea

10/2001 acestui

teren intravilan, deoarece regimul său juridic nu era reglementat,

prin

Legea 18/1991 și nici prin Legea 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere.

Tribunalul Buzău prin sentința civilă nr. 197 din 7

aprilie 2004, a respins contestația ca neîntemeiată, reținând că autoarea

petentului a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legea

18/1991 asupra terenului în litigiu, cerere care i-a fost admisă în totalitate,

ca urmare a plângerii formulate împotriva hotărârii Comisiei Județene Buzău

pentru Aplicarea Legii Fondului Funciar, (sentința 506 din 24 ianuarie 1992

pronunțată de Judecătoria Buzău, rămasă irevocabilă prin respingerea

recursului).

Prima instanță a mai reținut că pe suprafața de teren

solicitată au fost puse în posesie alte persoane cărora le-a fost eliberat și

titlu de proprietate, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, iar

terenul solicitat a făcut obiectul Legea 18/1991.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel contestatorul,

care prin decizia civilă nr. 1840 din 10 iunie 2004 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, a fost respins, reținându-se că art. 6 din Legea nr. 10/2001 invocat

trebuie coroborat cu art. 8 din lege,

Totodată s-a reținut că natura bunului corespunde celei

descrise de art. 8 alin. (l) din lege și se aplică în exclusivitate dispozițiile

Legilor nr. 18/1991, nr. 169/1997și nr. 1/2000.

În altă ordine de idei, instanța de apel a reținut că

autoarea contestatorului, R.E., a formulat cererea înregistrată la nr. 2282 din

12 martie 1991, pentru suprafața de 10 ha teren, Comisia județeană Buzău pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991 i-a reconstituit dreptul pentru suprafața de 3,30

ha în acțiuni, iar prin sentința civilă nr. 506 din 24 ianuarie 1992 a

Judecătoriei Buzău, fiind admisă plângerea formulată împotriva hotărârii

comisiei, s-a reconstituit dreptul petentei pentru suprafața de 10 ha teren.

S-a mai reținut că pe terenul pretins de contestator au

fost puse în posesie alte persoane. Numitul T.V. a primit suprafața de 30 mp

teren prin dare în plată, iar pentru F.Ș. și F.I. au fost emise titluri de

proprietate. F.Ș. s-a înscris în CAP cu suprafața de 1,50 ha, din care terenul

în suprafață 1000 mp este situat în intravilan, iar F.I. s-a înscris în CAP cu

suprafața de 0,16 ha care este amplasat în intravilan.

Recursul declarat împotriva deciziei mai sus menționate a

fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 6803

pronunțată la data de 15 septembrie 2005, prin care s-a dispus casarea deciziei

civile nr. 1840 din 10 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și

trimiterea cauzei, pentru rejudecarea apelului, aceleiași instanțe.

Investită cu rejudecarea apelului, Curtea de Apel

Ploiești, prin decizia civilă nr. 384 din 13 noiembrie 2006 a respins ca

nefondat în fond, după casare, apelul declarat de contestatorul D.V. împotriva

sentinței civile nr. 197 din 7 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Buzău, în

contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Merei.

Pentru a se pronunța astfel instanța investită cu

rejudecarea cauzei a reținut următoarele:

-

terenul în litigiu situat în cvartalul nr. 33, intravilan Lipia, comuna

Merei, a trecut în proprietatea statului

român la data de 3 ianuarie 1952 în baza cererii

de renunțare în folosul

statului formulată de bunicul apelantului, R.I., fiind atribuit fostului CAP

Lipia;

-

în actul de proprietate al autorilor apelantului, respectiv actul de

vânzare din 5 octombrie 1933, care a fost invocat în notificare, suprafața

terenului este de 22 prăjjni (4400 mp conform calculului efectuat de exp.

C.E.), pentru ca ulterior, în faza de rejudecare a apelului, contestatorul a

precizat că înțelege să solicite restituirea suprafeței de 6500 mp, invocând în

acest sens adresa nr. 241/1952;

-

În raportul de expertiză topografică întocmit în faza de judecare a

apelului de ing. S.M., terenul a fost identificat și măsurat în prezența

părților, ocazie cu care s-a constatat că este folosit în prezent de: T.V. 2095

mp, G.G. 2660 mp, F.M. 923 mp și P.D. 822 mp;

-

potrivit aceluiași raport de expertiză terenul solicitat, a făcut

obiectul reconstituirii, conform Legii nr. 18/1991, către alte persoane, care

au primit titluri de proprietate, și anume:

- F.Ș. a fost pus în posesie cu suprafața de

257 mp teren arabil în cvartal 33, parcela 226 D, înscris în titlul de

proprietate nr. 58474/1989, iar acest teren a fost ulterior înstrăinat, prin

actul de vânzare-cumpărare nr. 235/2004 numiților G.G. și E.

-

F.I. a fost pus în posesie cu suprafața de 820 mp teren arabil în

cvartal 33, parcela 2275, înscrisă în titlul de proprietate 40646/10/1998,

terenul fiind folosit în prezent de F.D.

-

P.G. a fost pus în posesie eliberându-i-se titlul de proprietate nr.

55578/55/2003, pentru suprafețele de 9802 mp și 9800 mp teren arabil situat în

cvartal 33, parcelele 2268, 2269, 2274 și 2275 din care suprafața de 822 mp

folosite de moștenitorul său, P.D. fiind inclusă în terenul identificat de

apelant.

-

cu privire la terenul menționat în actul cu dare în plată din 20

aprilie 1990 în suprafață de 1000 mp, experta a constatat că pe acest teren s-a

edificat un imobil casă de locuit și anexe, terenul fiind apreciat, în raport

de vecinătățile menționate în act și în absența schițelor de plan ca putând fi

amplasat parțial sau în întregime pe suprafața în litigiu și sub acest aspect

se coroborează cu cea a expertului C.E., care, a identificat la rândul său, existența

acestor construcții, pe terenul solicitat de apelant.

În final, instanța de apel a conchis că

autoarea apelantului a solicitat anterior, pe cale administrativă și

judecătorească, conform Legea 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenului în litigiu și că în prezent, terenul pe care parțial sunt

edificate și construcții, este ocupat de mai multe persoane, care au fost puse

în posesie și cărora li s-au eliberat titluri de proprietate a căror

valabilitate nu a fost contestată injustiție.

Nemulțumit fiind de această din urmă

hotărâre, reclamantul D.V. a declarat recurs, critica vizând următoarele

aspecte.

În mod greșit instanța a nesocotit

indicația dată de instanța de casare de a solicita Primăriei Merei să depună la

dosar întreaga documentație, pe baza căreia s-a hotărât reconstituirea

dreptului de proprietate pentru mama reclamantului, conform Legii nr. 18/1991.

Un alt motiv de recurs se referă la

faptul că greșit a reținut instanța că în baza Legii nr. 18/1991, mama

recurentului, R.E. ar fi obținut terenul revendicat prin Legea nr. 10/2001 în

baza sentinței judecătorești nr. 506 din 24 ianuarie 1992.

Altă critică se referă la faptul că

instanța de apel a reținut greșit cu privire la suprafața terenului revendicat

considerând că aceasta este de 4400 mp, cât a stabilit în mod eronat expertiza

C., în loc de 6500 mp cât rezultă cu certitudine că a fost preluat de stat

conform adresei nr. 241/1952 și a cererii de

cedare

în folosul statului, formulată de bunicul recurentului-reclamant, iar pe de

altă

parte a concluzionat că raportul de expertiză S. a răspuns tuturor obiectivelor

stabilite, fără a se ține seama de erorile strecurate.

În altă ordine de idei se susține că în

mod eronat Curtea de Apel a respins obiecțiunile la raportul de expertiză S.,

formulate de reclamant și cererea de efectuarea a unei contraexpertize.

Recursul va fi admis pentru următoarele

considerente:

Deși nu se indică nici un temei legal,

criticile formulate de recurent fac posibilă încadrarea acestora în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., dispozițiile acestui text fiind aplicabile în cauză.

Este de observat că instanțele nu au

identificat cu certitudine terenul în litigiu de 6386 mp, care este suprafața

ocupată și dacă aceasta este înscrisă în titlurile de proprietate ale deținătorilor

terenurilor, nu au evaluat suprafețele în cauză potrivit îndrumărilor date prin

decizia nr. 6803 pronunțată la data de 15 septembrie 2005 de către Înalta Curte

de Casație și Justiție, elemente absolut necesare dezlegării pricinii, instanța

de trimitere va dispune în acest sens refacerea expertizelor efectuate în cauză

Pentru aceste motive, Înalta Curte va

casa hotărârile pronunțate în cauză și va dispune trimiterea cauzei spre

rejudecare în fond la Tribunalul Buzău, iar, în această nouă fază a judecății,

urmează să se dispună refacerea expertizelor și să fie efectuată o lucrare

comună pentru identificarea terenului în suprafață de 6386 mp, care este

suprafața ocupată și dacă aceasta este înscrisă în titlurile de proprietate ale

deținătorilor terenurilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul D.V. împotriva deciziei nr. 384

din 13 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești.

Casează decizia și sentința nr. 197 din 7 aprilie 2004 a Tribunalului

Buzău cu trimitere pentru rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

martie 2007.