ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1506/2021

HOTĂRÂRE

24.06.2021

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1506/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 24 iunie 2021

asupra conflictului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 22 noiembrie 2018, pe rolul Tribunalului București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia la emiterea deciziilor privitoare la drepturile pretinse în vederea restituirii în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv familiei A. în perioada regimului comunist și soluționarea pe cale administrativă a notificării nr. x/2001, adresate Primăriei Comunei Pătârlagele, jud. Buzău, nr. 574/2001, adresate Stațiunii de Cercetare Pomicolă Cândești, nr. 578/2001, adresate B. și Lână S.R.L. din Buzău și nr. 2583/2001, adresate Prefecturii Buzău.

În drept a invocat dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

La termenul din 16 mai 2019, reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că înțelege să își îndrepte acțiunea și față de următorii pârâți: Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Buzău în solidar cu Agenția Domeniilor Statului, Comuna Pârscov, reprezentată prin Primar, Orașul Pătârlagele, reprezentat prin Primar, B. S.R.L., Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Instituția Prefectului Buzău și Comisia Națională de Compensare a Imobilelor.

Prin sentința civilă nr. 203 din 31 martie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Buzău.

În motivare, a reținut incidența prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Decizia nr. 20/2007, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul atribuirii competenței în favoarea tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, și în ipoteza refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, acesta fiind și cazul incident în speță.

În cauza dedusă judecății, reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtelor Primăria Comunei Pătârlagele, Stațiunea de Cercetare Pomicolă Cândești, B. și Lână S.R.L. și Prefectura Buzău la soluționarea notificărilor formulate pentru emiterea deciziilor ce conțin propunerile de acordare a măsurilor compensatorii. Având în vedere că aceste decizii nu au fost emise de pârâte, precum și că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013, acestea pot fi considerate drept entități învestite de lege, s-a apreciat că instanța competentă pentru soluționarea pricinii este tribunalul în circumscripția căruia aceste entități își au sediul, și anume Tribunalul Buzău.

La rândul său, Tribunalul Buzău, secția I civilă, prin sentința nr. 360 din 8 aprilie 2021, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamant, și a declinat litigiul în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În pronunțarea soluției, a reținut, pe de o parte, că, în raport de data înregistrării cererii principale împotriva pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - 22.11.2018, competența de soluționare a acesteia este reglementată de dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării". Aceste prevederi au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, intrată în vigoare la 31 mai 2019 și care atribuie competența de soluționare a contestației în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul. Însă, față de art. 25 alin. (2) C. proc. civ., nu pot fi aplicate normele din art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate, competența de soluționare a litigiului revenind Tribunalului București.

Pe de altă parte, a notat că instanța avea obligația să verifice competența la primul termen de judecată, potrivit dispozițiilor art. 131 C. proc. civ. Precum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 31/2019, pronunțată în recurs în interesul legii, efectul neinvocării excepției de necompetență materială cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate este acela că instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza.

La primul termen de judecată din 16 mai 2019, Tribunalul București a dispus citarea în cauză a altor părți indicate de reclamant și nu și-a verificat competența nici la acest termen, dar nici ulterior formulării precizărilor de către reclamant, respectiv la termenul din 12 septembrie 2019. De asemenea, nu a pus în discuție excepția invocată de pârâtul Orașul Pătârlagele, la 30 august 2019. A urmat un al treilea termen, la 14 noiembrie 2019, la care nu și-a verificat competența de soluționare, pentru ca, la 14 ianuarie 2020, să rămână în pronunțare asupra excepției invocate de pârâtul Orașul Pătârlagele, fără a fi respectate prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ. "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării cererii de chemare în judecată revine Tribunalului București, pentru considerentele ce succed:

Prin cererea principală, înregistrată pe rolul Tribunalului București, la 22 noiembrie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la emiterea deciziilor privitoare la drepturile pretinse, în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

În raport de obiectul cauzei, instanța reține incidența dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, în forma de la data introducerii acțiunii, care au următorul conținut:,,(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor."

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior redate rezultă că rațiunea avută în vedere de legiuitor a fost aceea de a stabili, în privința litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, competența absolută în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Noțiunea de "entitate" învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

Față de considerentele expuse, urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în condițiile în care sediul entității ce are atribuții în aplicarea legii speciale (art. 35 din Legea nr. 165/2013) - Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, se află în circumscripția acestei instanțe.

Dispozițiile Legii nr. 111/2019, care au modificat art. 35 din Legea nr. 165/2013 sub aspectul competenței - în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în vigoare de la 31 mai 2019, nu sunt operante în speță, în raport de prevederile art. 25 C. proc. civ., potrivit cărora: "Procesele în curs de judecată la data schimbării competențelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanțe, potrivit legii sub care au început.’’

Înalta Curte notează că, și din punct de vedere procedural, se impune fixarea competenței litigiului în favoarea Tribunalului București.

Potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, aplicabile litigiului, necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată de instanță din oficiu sau de parte la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competența teritorială a altei instanței.

În același timp, textul art. 130 și art. 131 C. proc. civ. prevede că termenul limită pentru invocarea necompetenței de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenței de către instanță este "primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", singura excepție pentru depășirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) din cod, respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenței, sens în care se va acorda un singur termen.

În speță, Tribunalul București nu a invocat excepția de necompetență teritorială la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate, 16.05.2019 și nici ulterior formulării precizărilor de către reclamant (prin care a solicitat chemarea în judecată și a altor pârâți), adică la termenele din 12.09.2019 și 14.11.2019. Abia la termenul din 14.01.2020 a rămas în pronunțare asupra excepției de necompetență materială invocată de pârâtul Orașul Pătârlagele la 30.08.2019, prin întâmpinare.

Drept urmare, nefiind respectate prevederile art. 131 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acțiunii formulată de reclamant a rămas dobândită de către această instanță.