ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1759/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă la 13 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca, și Statul Român, prin Ministerul Sănătății, solicitând obligarea pârâtului Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca, și Statul Român, prin Ministerul Sănătătii, să transmită către secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul cu notificarea nr. x/2001, precum și, în temeiul art. 35 alin. (3) din Legea 165/2013, să se constate că sunt îndrituite la restituirea în natură a imobilului și să oblige Statul Român, prin Ministerul Sănătății, prin Spitalul de Psihiatrie Sapoca, să le restituie cele 5 imobile construcții și suprafața de 5027 mp de teren intravilan situate în municipiul Buzău, str. x, nr 92, sau, după caz, să le acorde despăgubiri. Au mai solicitat reclamantele, în temeiul art. 41 alin. (3) și (4) din Legea nr. 165/2013, să fie obligate pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să soluționeze dosarul administrativ întocmit pe baza notificării nr. x/2001 și să le acorde despăgubiri în temeiul aceluiași act normativ.

În subsidiar, reclamantele au solicitat obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită dispoziția de compensare în dosarul întocmit pe baza notificării nr. x/2001, la valoarea despăgubirilor stabilite prin expertiză, sumă actualizată conform indicelui de inflație de la data de 17 mai 2013, până la data plății efective, la care să se adauge dobânda legală aferentă sumelor acordate, începând cu mai 2013 până la data plății efective.

În drept, reclamantele au invocat prevederile Legii 10/2001 și ale Legii 165/2013.

Prin cererea modificatoare înregistrată la data de 12 decembrie 2018, reclamantele au învederat că înțeleg să se judece cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca și Statul Român, prin Minsiterul Sănătății.

Pârâtul Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, susținând că această competență revine Tribunalului Buzău, instanță în circumscripția căreia se află sediul său, în calitate de unitate deținătoare, învestită de lege să soluționeze notificarea; a mai invocat pârâta excepția inadmisibilității cererii privind restituirea în natură a imobilelor, susținând că notificările reclamantelor au fost soluționate prin decizia nr. 3820 din 07 septembrie 2004, propunându-se acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului acțiunii, numitul D.; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Prin cererea modificatoare înregistrată la termenul din data de 24 mai 2019, reclamantele au arătat că înțeleg să se judece doar cu Statul Român, prin Ministerul Sănătății, solicitând obligarea acestuia la soluționarea notificării nr. x/2001, în sensul de a dispune restituirea în natură a imobilelor în discuție.

Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității, învederând că notificarea a fost deja soluționată de unitatea deținătoare, Spitalul de Psihiatrie Sapoca.

Prin înscrisul înregistrat la data de 08 octombrie 2019, reclamantele au arătat că cererea de chemare în judecată rămâne valabilă în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Sănătății, și prin Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a formulat note scrise prin care a invocat excepția prematurității cererii formulate în contradictoriu cu această instituție, arătând că dosarul administrativ al reclamanților nu a fost transmis către comisie, iar reclamanții înșiși au susținut că notificarea nu a fost încă soluționată de Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.

La termenul de judecată din data de 18 octombrie 2019, Tribunalul București a pus în discuție excepțiile invocate prin întâmpinări și note scrise.

Prin sentința civilă nr. 2607 din 27 noiembrie 2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a disjuns capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să soluționeze dosarul administrativ având la bază notificarea nr. x/2001 cu privire la imobilele situate în municipiul Buzău, str. x, teren în suprafață de 5027 mp și cinci construcții și obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a emite decizie de acordare despăgubiri; a dispus formarea unui nou dosar, cu termen de judecată la data de 16 ianuarie 2020; a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Sănătății - Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca de a înainta către secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul ce are la bază notificarea nr. x/2001; a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Sănătății - Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, de a dispune restituirea în natură a imobilelor situate în municipiul Buzău, str. x, teren în suprafață de 5027 mp și cinci construcții, sau de a propune acordarea de despăgubiri, și a declinat, spre soluționare, aceste capete de cerere în favoarea Tribunalului Buzău.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că pentru soluționarea cu prioritate a excepției necompentenței teritoriale, invocată prin întâmpinări de Spitalul de Psihiatrie Sapoca și de Ministerul Sănătății este necesar a se determina stadiul soluționării notificării nr. x/2001.

S-a reținut că reclamantele au formulat mai multe notificări, având conținut aproape identic, înregistrate sub nr. x/2001, nr. y/2003 și nr. 266/2004, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor aflate în municipiul Buzău, str. x, reprezentate de cinci construcții și o suprafață de teren, în notificarea nr x/2001 fiind solicitată suprafața de 5000 mp, iar în notificarea nr. x/2003 fiind solicitată suprafața de 6700 mp, având aceeași adresă.

Prin decizia nr. 3830 din 07 septembrie 2004, cu luare în considerare a notificării nr. x din 19 august 2004, Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, în calitate de unitate deținătoare, a emis ofertă de acordare măsuri reparatorii prin echivalent cu privire la imobilele situate în municipiul Buzău, str. x, reținându-se că imobilele sunt ocupate de unități medicale, nefiind posibilă restituirea în natură.

Prin sentința civilă nr. 966 din 10 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția civilă, în dosarul nr. x/2008, a fost admisă cererea reclamanților, iar pârâții Spitalul de Psihiatrie Săpoca și Ministerul Sănătății au fost obligați la restituirea în natură a unui teren în suprafață de 5027 mp, pe care se află șapte construcții, imobile aflate în proprietatea publică a statului, în administrarea Ministerului Sănătății și în folosința pârâtului Spitalul de psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.

Prin decizia nr. 908 din 24 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2008, a fost modificată în parte sentința recurată în sensul că a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca și Ministerul Sănătății, ca inadmisibilă.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 551 din 05 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, în dosarul x/2013, rămasă definitivă prin respingerea apelului, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamante având ca obiect obligarea Municipiului Buzău, a Ministerului Sănătății prin ministru, și a Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca la emiterea unor dispoziții de restituire în natură a imobilelor în discuție, reținându-se că, raportat la succesiunea înscrisurilor care au emanat de la entitatea învestită cu soluționarea notificărilor, concretizată printr-o decizie de acordare de despăgubiri, în mod nejustificat, reclamantele au susținut că nu au fost soluționate notificările adresate Spitalului de Psihiatrie Săpoca.

Prin sentința civilă nr. 467 din 28 februarie 2018, pronunțată de Tribunalului Buzău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea reclamantelor de soluționare a notificării nr. x/2001, în contradictoriu cu Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat, fiind respinsă cererea pentru acest motiv.

În continuare, Tribunalul București a mai reținut că, prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantele au solicitat, pe de o parte, obligarea pârâților Statul Român, prin Ministerul Sănătății și prin Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, să transmită către Secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul având la bază notificarea nr. x/2001, iar, pe de altă parte, obligarea acestora să restituie în natură cele cinci imobile construcții și 5027 mp de teren sau să dispună, după caz, acordarea de despăgubiri.

În susținerea soluției pronunțate, Tribunalul București a reținut incidenta dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001, ale capitolului II din H.G. nr. 250/2007 și ale Deciziei nr. 20/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărăra instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

În aceste condiții, această instanță a reținut că Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca a fost învestit cu soluționarea notificării nr. x/2001, iar această pârâtă este o entitate cu personalitate juridică ce are înregistrate bunurile ce fac obiectul prezentei cauze, pe care le deține în calitate de administrator, fiind unitate deținătoare în sensul prevederilor H.G. nr. 250/2007.

Pe cale de consecință, instanța a reținut că, în speță, competența de soluționare a petitelor ce privesc modalitatea de soluționare a notificării nr. x/2001, respectiv obligația unității deținătoare de a înainta dosarul către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și cel privind restituirea în natură a imobilelor, revine secției civile a Tribunalului Buzău, iar cu privire la petitele formulate în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru care Tribunalul București are competență de soluționare în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea 165/2013, instanța a dispus disjungerea, formând un nou dosar.

Învestit prin declinare, Tribunalul Buzău, secția I civilă, prin sentința nr. 507/2020 din 23 iulie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a capetelor de cerere rămase în cauza înregistrată sub nr. x/2018, în urma disjungerii din data de 27 noiembrie 2019, în favoarea Tribunalului București, secția a IV-a civilă; a constatat ivit conflictul negativ de competență; a suspendat, din oficiu, judecata cauzei promovate de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Sănătății, și prin Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivare, această instanță a reținut că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., în forma acestuia în vigoare la sesizarea instanței, respectiv la 13 noiembrie 2018.

Conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării Tribunalului București:

"la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu"; iar aliniatul (2) al art. 131 prevede că "în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop".

A mai reținut instanța că, în cauză, primul termen în fața instanței sesizate inițial - Tribunalul București a fost la data de 24 mai 2019. Următorul termen a fost fixat la 20 septembrie 2019 și nu a fost acordat excepțional, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.. La cel de-al treilea termen al cauzei, din data de 18 octombrie 2019, Tribunalul București a pus în discuție excepția de necompetență teritorială, invocată prin întâmpinările formulate în dosar, și, după ce a amânat în mod repetat pronunțarea soluției până la data de 27 noiembrie 2019, a disjuns și declinat două capete de cerere în favoarea Tribunalului Buzău.

În contextul art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ., actul de procedură făcut peste termen este nul, iar în speță discutarea excepției necompetenței Tribunalului București și declinarea competenței teritoriale s-a produs ulterior termenelor stabilite imperativ în acest sens prin art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1)-(2) C. proc. civ.

S-a mai reținut că speței pendinte îi sunt aplicabile și dispozițiile art. 33-35 din Legea specială nr. 165/2013, în forma în vigoare la momentul sesizării instanței, iar în situația soluționării/nesoluționării notificărilor pe cale administrativă, stabilirii despăgubirilor/compensării prin puncte, precum și accesoriilor derivate din acestea, prevederile în discuție se completează cu normele de procedură mai sus citate; Legea nr. 111/2019 nu se aplică în cauză, întrucât a intrat în vigoare la 31 mai 2019, ulterior sesizării Tribunalului București (13 noiembrie 2018).

Conchizând, în contextul intervenirii decăderii prevăzute prin art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. corelat cu art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., cu referire și la art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, Tribunalul Buzău, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca și Statul Român, prin Ministerul Sănătății, prin care au solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca și Statul Român, prin Ministerul Sănătătii, să transmită către secretariatul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor dosarul cu notificarea nr. x/2001, precum și în temeiul art. 35 alin (3) din Legea nr. 165/2013, să se constate că au dreptul la restituirea în natură a imobilului și să oblige Statul Român, prin Ministerul Sănătății, prin Spitalul de Psihiatrie Sapoca, să le restituie cele cinci imobile construcții și suprafața de 5027 mp de teren intravilan situate în municipiul Buzău, str. x, sau, după caz, să le acorde despăgubiri; în temeiul art. 41 alin. (3) și (4) din Legea nr. 165/2013, reclamantele au solicitat ca pârâtele pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să fie obligate să soluționeze dosarul administrativ întocmit pe baza notificării nr. x/2001 și să le acorde despăgubiri în temeiul aceluiași act normativ.

În subsidiar, reclamantele au solicitat obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită dispoziția de compensare în dosarul întocmit pe baza notificării nr. x/2001, la valoarea despăgubirilor stabilite prin expertiză, sumă actualizată conform indicelui de inflație de la data de 17 mai 2013, până la data plății efective, la care să se adauge dobânda legală aferentă sumelor acordate, începând cu mai 2013, până la data plății efective.

Temeiul juridic invocat de reclamante este reprezentat de dispozițiile art. 21, art. 33, art. 35 și art. 41 din Legea nr. 165/2013.

Conflictul negativ de competență s-a ivit între Tribunalul București și Tribunalul Buzău, întrucât prima instanță sesizată, respectiv Tribunalul București, a reținut că unitatea deținătoare, învestită cu soluționarea notificării nr. x/2001, este Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, care este o entitate cu personalitate juridică, iar competența de soluționare a petitelor ce privesc modalitatea de soluționare a notificării și obligația unității de a dispune restituirea în natură a imobilelor situate în municipiul Buzău aparține Tribunalului Buzău.

Tribunalul Buzău a apreciat că discutarea excepției necompetenței Tribunalului București și declinarea competenței teritoriale s-a produs ulterior termenelor stabilite imperativ prin art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1)-(2) C. proc. civ., iar în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la momentul sesizării instanței.

Cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că, prin demersul lor judiciar, reclamantele tind să obțină soluționarea dosarului administrativ întocmit pe baza notificării nr. x/2001 și acordarea de despăgubiri în temeiul art. 41 din Legea nr. 165/2013, temei de drept invocat, de altfel, și de către reclamante în acțiune.

Faptul că s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Buzău, str. x, nu schimbă obiectul cererii de chemare în judecată, această cerere reprezentând una din modalitățile de soluționare a notificării nr. x/2001.

Înalta Curte constată că Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 2607 pronunțată la 27 noiembrie 2019, a disjuns capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să soluționeze dosarul administrativ având la bază notificarea nr. x/2001 cu privire la imobilele situate în municipiul Buzău, str. x, teren în suprafață de 5027 mp și cinci construcții și obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a emite decizie de acordare despăgubiri și a dispus formarea unui nou dosar, iar competența de soluționare a capătelor de cerere privind restituirea în natură a imobilului situat în municipiul Buzău și obligația de a înainta dosarul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, a fost declinată către Tribunalul Buzău în a cărui rază teritorială se află sediul unității deținătoare.

În raport de hotărârea anterior menționată, Înalta Curte reține că Tribunalul București s-a declarat competent să soluționeze capetele de cerere, având ca obiect obligarea pârâtelor Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, să soluționeze dosarul administrativ având la bază notificarea nr. x/2001, și obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor de a emite o decizie de acordare despăgubiri, însă, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 99 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd situațiile în care este permisă disjungerea, întrucât cererea de restituire în natură reprezintă o modalitate de soluționare a notificării nr. x/2001, astfel încât Tribunalul București este competentent să soluționeze cererea în ansamblul său.

În aceste condiții, raportat la obiectul litigiului, pentru stabilirea instanței competente sunt incidente dispozițiile art. 33-35 din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 13 noiembrie 2018.

Potrivit 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Noțiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar printre structurile cărora aceste dispoziții le conferă o astfel de semnificație se regăsec și "f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică" și "g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii".

Pentru aceste considerente, față de obiectul cauzei, prin care se solicită anularea obligarea pârâtelor Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților să soluționeze dosarul administrativ având la bază notificarea nr. x/2001 cu privire la imobilele situate în municipiul Buzău, str. x, și obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia de acordare de despăgubiri, în raport de textele de lege invocate, de data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 13 noiembrie 2018, și de sediul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Sănătății, și Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca, având ca obiect "Legea nr. 165/2013", în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Sănătății, și Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Sapoca, având ca obiect "Legea nr. 165/2013", în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.