ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 305/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017, la 6 octombrie 2017, pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, reclamantele A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâtul Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se soluționeze notificarea nr. x/2001, depusă în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Buzău, str. x, compus din 5 locuințe și terenul aferent, naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 și să se dispună restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi, pentru 5 imobile - clădiri și terenul intravilan, în suprafață de 5.027 mp, situat în Mun. Buzău, str. x, aflat în proprietatea publică a statului, în administrarea Ministerului Sănătății și folosința Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001 și art. 33, 35 si art. 43 din Legea nr. 165/2013, cu modificările ulterioare.

Prin sentința civilă nr. 467 din data de 28 februarie 2018, Tribunalul Buzău, secția I civilă a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamante pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele.

Prin încheierea de ședință din 03.10.2018, judecata apelului a fost suspendată potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părților.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 3002 din 26 noiembrie 2019 a constatat perimată judecata apelului.

Împotriva deciziei civile nr. 3002 din 26 noiembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă au declarat recurs reclamantele A., B. și C..

În cuprinsul cererii de recurs, recurentele recurentele au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel.

Consideră că instanța a încălcat prevederile art. 416 alin. (3) C. proc. civ.. Prin încheierea din 03.10.2018, instanța nu trebuia să suspende cauza, ci să repete procedura de citare la domiciliul apelantelor, având în vedere că pentru termenul de judecată din 03.10.2018 acestea au fost citate la domiciliul mandatarului D..

Mai susțin că termenul de perimare a fost întrerupt, întrucât la 13.11.2018, apelantele au făcut o nouă cerere înregistrată la Tribunalul București sub nr. x/2018, cu obiect obligație de a face, fundamentată pe Legea nr. 10/2001 si Legea nr. 165/2013.

Prin hotărârea recurată, curtea de apel încalcă dreptul la moștenire conferit de către Constituția României, dar și dreptul la proprietatea privată.

De asemenea, hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 6 și 1 din CEDO și art. 20 din Constituția României, în acest sens fiind amintite mai multe cauze soluționate de CEDO ce au avut în vedere principiile enunțate în art. 6 și 1.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 19 noiembrie 2020, s-a admis, în principiu, recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 14 ianuarie 2021, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților, termen preschimbat, din oficiu, la 11 februarie 2021.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succedă.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că argumentele critice expuse de recurente pot fi circumscrise motivului de nelegalitate reglementat de punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

În speță, prin încheierea din data de 3 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei privind soluționarea apelului declarat de reclamante împotriva sentinței nr. 467 din data de 28 februarie 2018 a Tribunalului Buzău, secția I civilă pentru lipsa părților, care nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecătorul va suspenda judecata când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.

Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Măsura de suspendare a judecății se întemeiază pe voința prezumată a părților de a nu mai continua procedura judiciară. O atare prezumție este dedusă din faptul neprezentării părților la termenul de judecată la care au fost legal citate și din inexistența la dosar a unei solicitări de judecată în lipsă.

În cuprinsul dispozițiilor art. 415 pct. 1 C. proc. civ. se prevede remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei, însă una dintre părți dorește continuarea judecății. Astfel, judecata cauzei suspendate se reia prin cererea de redeschidere făcută de una dintre părți, când suspendarea s-a dispus prin învoirea părților sau din cauza lipsei lor.

Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 C. proc. civ.

Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții.

Aceasta este și situația în speța dedusă judecății, părțile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății apelului, de la data suspendării acestuia în data 3 octombrie 2018, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speță.

Recurentele-reclamante susțin că la termenul din 3 octombrie 2018, instanța nu trebuia să suspende cauza, ci să repete procedura de citare la domiciliul apelantelor, având în vedere că, pentru termenul de judecată din 03.10.2018, acestea au fost citate la domiciliul mandatarului D..

Această împrejurare, anume că pentru termenul de judecată din 3 octombrie 2018 apelantele-reclamante au fost citate la domiciliul mandatarului în loc de domiciliul lor, nu are însă relevanța propusă de recurente, întrucât acestea nu au invocat neregularitățile de citare la termenul următor producerii lor, anume la cel din 26 noiembrie 2019, astfel cum dispune art. 160 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "Orice neregularitate cu privire la citare nu va fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum și în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată."

De asemenea, în măsura în care apreciau că suspendarea a fost dispusă în mod greșit, ca urmare a pretinsei necitări nelegale pentru termenul de judecată din 3 octombrie 2018, reclamantele aveau posibilitatea de a ataca hotărârea de suspendare, conform art. 414 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, critica vizând nelegala citare a reclamantelor pentru termenul din 3 octombrie 2018, termen la care instanța a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților, nu poate fi primită.

În ceea ce privește întreruperea cursului perimării, invocată de recurentele-reclamante, întrucât la 13.11.2018, apelantele au făcut o nouă cerere înregistrată la Tribunalul București sub nr. x/2018, cu obiect obligație de a face, fundamentată pe Legea nr. 10/2001 și Legea nr. 165/2013, se constată că, potrivit dispozițiilor art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură, făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Din interpretarea textului de lege evocat, rezultă că, pentru ca un act de procedură să poată fi calificat drept întrerupător de perimare, este necesar ca prin săvârșirea lui să se urmărească de către partea interesată continuarea judecății.

În cauză, se constată că recurentele-reclamante nu și-au exprimat dorința și nici nu au stăruit în judecarea litigiului, întrucât nu a formulat nici o cerere de repunere pe rol a apelului pe parcursul perioadei de peste 6 luni de zile.

Împrejurarea invocată de recurente referitoare la faptul că ar fi formulat o nouă cerere de chemare în judecată la data de 13.11.2018, dată de la care s-ar fi întrerupt cursul perimării, sunt irelevante, întrucât, simpla depunere a unei alte acțiuni de către reclamante nu este de natură să conducă la întreruperea cursului judecății din prezenta cauză, cât timp în legătură cu acest nou litigiu inițiat de reclamante nu s-a formulat nicio cerere în cauza de față.

De asemenea, suspendarea cursului perimării este reglementată de art. 418 C. proc. civ. prin care legiuitorul prevede trei cazuri de suspendare a termenului de perimare, printre acestea figurând și cazul de suspendare facultativ prevăzut la art. 413 alin. (1) pct. 1 "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți", or, în speță, reclamantele, titulare ale cererii de apel, nu au formulat nicio cerere de suspendare a cauzei în raport cu noua cerere de chemare în judecată formulată la 13.11.2018, astfel că depunerea acesteia din urmă nu are nicio relevanță în cauza de față.

Numai în situația în care reclamantele ar fi formulat, eventual, o cerere de suspendare a cauzei, iar instanța ar fi apreciat că este necesară suspendarea judecății în temeiul cazului prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de perimare ar fi fost suspendat până la momentul pronunțării unei hotărâri definitive în cauza care ar fi provocat suspendarea judecății.

De altfel, în speță, suspendarea cauzei a fost dispusă prin încheierea din 3 octombrie 2018 pentru lipsa părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar nu în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motiv pentru care nu sunt incidente prevederile art. 418 C. proc. civ.

Prin urmare, reclamantele, titulare ale cererii de apel, aveau îndatorirea procesuală de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, astfel că acestea nu pot invoca în calea de atac a recursului lipsa lor de stăruință în judecarea litigiului de față, prin raportare la un alt litigiu inițiat de reclamante, în legătură cu care nu au formulat niciun fel de cerere în raport cu cauza de față, cu atât mai mult cu cât din verificarea actelor de la dosar a rezultat că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în cauză la data de 3 octombrie 2018, când s-a dispus suspendarea judecății în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce privește celelalte critici ale recurentelor-reclamante referitoare la încălcarea dreptului de moștenire și a dreptului de proprietate privată, prin raportare la art. 1 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprundenței CEDO invocate, Înalta Curte reține că acestea vizează fondul cauzei, astfel că nu pot face obiectul analizei în raport de soluția pronunțată prin hotărârea atacată, întrucât instanța de recurs exercită controlul judiciar numai cu privire la soluția și argumentele instanței de apel reținute în justificarea soluției pronunțate, astfel încât doar susținerile privind perimarea apelului pot fi analizate de prezenta instanță, în calea de atac a recursului neavând loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății recursului fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Față de considerentele expuse, apreciind că nu subzistă niciuna dintre criticile de nelegalitate a deciziei, invocate de recurente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C., A. și B. împotriva deciziei civile nr. 3002 din 26 noiembrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2021.