ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2820/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 6 aprilie 2017 pe rolul Judecătoriei Buzău, sub nr. x/2017, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții S.C. Precizia S.R.L., S.C. D. S.A., Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău și Consiliul local Buzău, solicitând constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată, asupra terenului în suprafață de 1.336 mp, situat în Buzău, str. x, jud. Buzău, având următorii vecini: la nord - S.C. Precizia S.R.L., la sud - E. și F., la est - G., la vest - str. x. În drept, au invocat dispozițiile art. 1890 C. civ. de la 1864. Pârâta S.C. D. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Prin întâmpinare, pârâta S.C. Precizia S.R.L. a solicitat anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă (pentru lipsa calității procesuale active, pentru lipsa de obiect a cererii față de autoritatea de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate al pârâtei și pentru decăderea reclamanților din dreptul de a invoca uzucapiunea); în subsidiar, a solicitat respingerea cererii principale, ca neîntemeiată. Pârâta S.C. Precizia S.R.L. a formulat cerere reconvențională, solicitând demolarea de pe terenul aflat în proprietatea sa a adăposturilor de animale (ridicarea animalelor) și a anexei lipite de imobilul C8, edificate fără autorizație de construire; obligarea reclamanților-pârâți la plata contravalorii lipsei de folosință pe ultimii 3 ani. Pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Buzău a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

Sentința Judecătoriei Buzău Prin sentința nr. 3684 din 21 iunie 2017, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței materiale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, reținând că valoarea terenului în litigiu este de 212.000 RON.

Înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Buzău și sentința acestei instanțe Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă la 19 iulie 2017. La 19 octombrie 2017, a fost înregistrată completarea cererii reconvenționale formulate de pârâta-reclamantă S.C. Precizia S.R.L., prin care s-a solicitat obligarea reclamanților-pârâți să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul C8, situat pe suprafața de teren de 1.239 mp, din Buzău, str. x, jud. Buzău, aflat în proprietatea sa, imobilul fiind intabulat în CF sub nr. x; aducerea imobilului în starea inițială, pe cheltuiala reclamanților-pârâți. În drept, a indicat dispozițiile art. 563-566 C. civ., coroborate cu cele ale art. 555 și ale art. 885 C. civ.. A evaluat imobilul la suma de 11.760 RON. Reclamanții-pârâți A., C. și B. au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, ulterior completată, solicitând respingerea pretențiilor pârâtei-reclamante S.C. Precizia S.R.L.. Prin decizia nr. 1484 din 26 octombrie 2018, Tribunalul Buzău, secția I civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții-pârâți A., C. și B., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.C. Precizia S.R.L. și pârâta Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Buzău; a constatat dreptul de proprietate al reclamanților-pârâți, dobândit ca efect al uzucapiunii de lungă durată, asupra terenului în suprafață de 1.112 mp, situat în Buzău, str. x, jud. Buzău, identificat de coordonatele 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 17, 16, 7 din raportul de expertiză întocmit de expertul H., ce face parte integrantă din sentință; a respins, ca nefondată, cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. Precizia S.R.L.; a obligat pe pârâta-reclamantă S.C. Precizia S.R.L. la plata către stat a sumei de 7.497 RON, reprezentând parte din ajutorul public judiciar de care au beneficiat reclamanții-pârâți, urmând ca restul sumei de 784 RON să rămână în sarcina statului; a luat act că reclamanții-pârâți vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Decizia Curții de Apel Ploiești, secția I civilă Prin decizia nr. 276 din 20 februarie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.C. Precizia S.R.L. împotriva sentinței nr. 1848 din 26 octombrie 2018 și încheierii din 19 ianuarie 2018, pronunțate de Tribunalul Buzău, secția I civilă.

Contestația în anulare Împotriva deciziei nr. 276 din 20 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C. Precizia S.R.L., cale extraordinară de atac ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 827 din 24 iunie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Calea de atac exercitată în cauză La 27 mai 2020, pârâta S.C. Precizia S.A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 276 din 20 februarie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a susținut că, urmare a stabilirii eronate a situației de fapt, decizia atacată este nelegală, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că a dobândit în proprietate terenul în suprafață de 1.339 mp prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/27.02.1997 de BNP I., aspect confirmat ulterior prin sentința civilă nr. 62/16.09.1999 a Judecătoriei Buzău. Afirmă că, în calitatea sa de proprietar, recurenta nu a stat în pasivitate, ci a exercitat dreptul de proprietate prin înscrierea dreptului de proprietate la administrația financiară și, ulterior, în cartea funciară. Susține că, din anul 1997, recurenta a permis intimaților să folosească parțial imobilul, însă acest aspect nu constituie un argument sau un motiv pentru a se aprecia că a manifestat dezinteres față de proprietatea sa. Învederează că în anul 2016 a demarat procedurile judiciare pentru evacuarea intimaților de pe terenul pe care îl ocupau fără titlu, finalizat pozitiv prin sentința nr. 675/2017, pronunțată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. x/2016. În cadrul acțiunii în evacuare, intimații nu au invocat prescripția achizitivă, deși aveau această posibilitate, în baza art. 1853 alin. (2) C. civ. Recurenta arată că instanțele de fond, prin faptul că au concluzionat în sensul că intimații nu erau ținuți să demonstreze dobândirea dreptul de proprietate ca efect al uzucapiunii, fără invocarea joncțiunii posesiilor, însă în raport de autorii Precizia, au pronunțat hotărâri nelegale, fundamentate exclusiv pe motive străine de natura cauzei. Învederează că instanțele inferioare au apreciat eronat că intimații au exercitat o posesie utilă și sub nume de proprietar, începând cu anul 1967, deși din probele administrate nu a rezultat o astfel de situație. Afirmă că a fost stabilit greșit anul 1997 ca fiind termenul la care s-a împlinit prescripția întrucât recurenta a dobândit imobilul în proprietate în acest an, aspect cunoscut și de intimați. Arată că, în cauză, instanțele nu au arătat de ce înlătură titlul de proprietate al pârâtei în condițiile în care nu s-a pus problema cercetării valabilității titlului de proprietate al autoarei acesteia, D. S.A., în vederea identificării viciilor de fond și/sau de formă ale titlului de proprietate, iar faptul că statul are o participație integrală într-o entitate constituită conform Legii nr. 31/1990 nu constituie un motiv pertinent pentru înlăturarea din circuitul civil a unui act juridic în baza căruia s-a transferat în patrimoniul recurentei dreptul de proprietate. Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 7183 din 8 decembrie 2008, pronunțate de Judecătoria Buzău, în dosarul nr. x/2008, precum și a sentinței civile nr. 675 din 2 februarie 2017, pronunțate de aceeași instanță, în dosarul nr. x/2016. În acest sens, arată că, deși recurenta nu a fost parte în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Buzău, în cadrul acestui litigiu intimații au recunoscut că terenul pe care au ridicat construcția nu le aparține, iar considerentele decizorii ale hotărârii pronunțate în acest dosar au dobândit autoritate de lucru judecat cu privire la faptul că intimații au exercitat doar o detenție precară asupra imobilului. Mai arată că, prin cea de a doua hotărâre s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, că recurenta deține în proprietate terenul în litigiu asupra căruia intimații sunt detentori precari. Recurenta afirmă că, în niciuna dintre cele două cauze, intimații nu au invocat uzucapiunea de lungă durată, ca mod de dobândire a proprietății, ei neavând posibilitatea de a invoca prescripția achizitivă ca urmare a existenței autorității de lucru judecat. Recurenta susține că intimații au promovat cererea pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată la 6 aprilie 2017, ulterior soluționării definitive a dosarului nr. x/2016 și executării silite a sentinței pronunțate în acest dosar, astfel cum rezultă din dosarul nr. x/2017. Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea art. 1841 și art. 1847 C. civ.. În acest sens, arată că uzucapiunea nu poate fi invocată de detentorul precar, conform art. 1853 C. civ. și, contrar celor reținute de instanța de apel, intimații nu au demonstrat întrunirea cumulativă a condițiilor cerute de legiuitor pentru invocarea uzucapiunii de 30 de ani, renunțând expres și/sau tacit la acest drept. Învederează că intimații nu și-au manifestat niciodată intenția de a uzucapa și nu s-au opus demersurilor recurentei cu privire la intabulare, iar, conform art. 1839 C. civ., aceștia au renunțat la dreptul de opțiune alegând, în deplină cunoștință de cauză, să nu invoce prescripția achizitivă, ștergând orice prescripție începută în favoarea lor, prin chiar cererea de chemare în judecată a Mun. Buzău și în acțiunea în evacuare. Arată că, prin procesul-verbal din 24 martie 2017, întocmit în dosarul execuțional nr. x/2017 al BEJ J., s-a procedat la evacuarea lor de pe terenul în litigiu, moment de la care intimații nu mai pot pretinde nici folosința de fapt a imobilului. Susține că renunțarea la dreptul de a uzucapa este un act unilateral, irevocabil, asupra căruia nu se poate reveni ulterior prin invocarea prescripției achizitive, iar intimații au introdus cererea de constatare a intervenirii uzucapiunii la 6 aprilie 2017, ulterior momentului la care au pierdut folosința asupra terenului, fiind decăzuți din dreptul de a invoca uzucapiunea. Mai arată că uzucapiunea trebuia invocată în cadrul dosarului de evacuare. Afirmă că intimații nu au exercitat posesia de 30 de ani neviciată întrucât aceasta a fost întreruptă prin dobândirea dreptului de proprietate de către recurentă și înscrierea acestuia în cartea funciară, posesia a fost exercitată în mod abuziv (prin violență), contrar prevederilor art. 1851 C. civ., a fost precară, echivocă, nu a fost exercitată sub nume de proprietar și nu a fost publică, prin hotărâri judecătorești definitive stabilindu-se că intimații nu îndeplinesc condițiile cerute de art. 1847 C. civ., fiind exclusiv detentori precari. Recurenta solicită să se aibă în vedere că, înainte de anul 1989, proprietatea statului era inalienabilă, împiedicând începerea curgerii prescripției achizitive asupra terenului în cauză. Invocând incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii în revendicare prin compararea titlurilor, formulată în cuprinsul cererii reconvenționale, lăsând nesoluționată una dintre cererile principale.

Apărările formulate în cauză La 21 octombrie 2020, intimata Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Buzău a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității cererii de recurs (prin raportare la art. 457 alin. (1) C. proc. civ.); în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Prin răspunsul la întâmpinare depus la 9 noiembrie 2020, recurenta a solicitat respingerea excepțiilor formulate de intimata Unitatea Administrativ - Teritorială Municipiul Buzău.

Procedura de filtru Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25 august 2020, sub nr. x/2017/a1, fiind repartizată, spre soluționare, Completului nr. 8. Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părți pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Intimata Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din 21 octombrie 2021, pronunțată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în ședința publică din 16 decembrie 2021 pentru soluționarea acestuia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. În esență, litigiul poartă asupra unei acțiuni în prescripție achizitivă formulată de reclamanții persoane fizice împotriva unității administrativ teritoriale unde se află amplasat imobilul și a societății care, începând cu anul 1997, deține un titlu de proprietate asupra acestui imobil. Instanța de fond a admis acțiunea reținând că reclamanții au intrat în stăpânirea imobilului ce figura în posesia unității administrativ teritoriale în anul 1967. Pârâta a dobândit suprafața de 1.352,27 mp prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/27.02.1997, prin cumpărare de la S.C. D. S.A., imobil pe care vânzătoarea îl dobândise prin efectul H.G. nr. 834/1991, iar prin sentința civilă nr. 6211/16.09.1999 i se recunoaște acesteia, în contradictoriu cu Consiliul Local Municipal Buzău, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1.736,76 mp teren. Tribunalul a constatat că pârâta UAT Municipiul Buzău nu a contestat că reclamanții pârâți au exercitat o posesie utilă asupra terenului, precum și că niciodată S.C. Precizia nu a vizat dobândirea proprietății terenului în suprafață de 1.112 mp pe care reclamanții pârâții îl stăpâneau încă din 1967 și îl aveau împrejmuit, deși scriptic apare ca fiind proprietara acesteia, posesia reclamanților pârâți fiind una utilă și după ce S.C. Precizia a devenit, conform actelor, proprietara terenului. Tribunalul nu a reținut efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al afirmației reclamanților din cererea de chemare în judecată finalizată prin sentința civilă nr. 7183/08.12.2008, în sensul că au edificat casa pe "terenul altuia", lucru preluat și de către instanță în hotărârea pronunțată, considerând că nu au făcut decât să se raporteze la situația juridică de la acel moment, când nu aveau o recunoaștere a dreptului lor de proprietate asupra terenului. De asemenea, nu a fost reținut acest efect nici în ceea ce privește sentința civilă nr. 675/02.02.2017, constatând că evacuarea a fost dispusă pentru că K. nu a fost în măsură să dovedească proprietatea sau un alt drept (concesiune, închiriere) care să fundamenteze dreptul lor de a rămâne în stăpânirea imobilului și nu că reclamanții pârâți au ocupat în mod abuziv terenul de pe care s-a solicitat evacuarea, neexistând o judecată asupra modului în care terenul a fost luat în stăpânire de către aceștia. Instanța de fond a apreciat că legea nu impune un termen pentru exercitarea acțiunii în uzucapiune pentru a se putea vorbi de decăderea reclamanților pârâți din dreptul de a mai exercita acțiunea de față și că posesia exercitată înainte de 1989 este o posesie utilă potrivit deciziei nr. IV/2006 pronunțată în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție. De asemenea, a statuat că nu se poate reține o renunțare a reclamanților pârâți la prescripția achizitivă cursă până în anul 2008, întrucât renunțarea, care poate fi atât expresă, cât și tacită, trebuie să nu fie echivocă. A fost respinsă cererea reconvențională, prin care pârâta reclamantă a solicitat inițial să fie obligați reclamanții pârâți să demoleze construcțiile de pe terenul în suprafață de 1.112 mp, proprietatea sa și, implicit, să ridice animalele pe care le dețin acolo și să o despăgubească cu c/val lipsei de folosință pe ultimii 3 ani, având în vedere soluția dată acțiunii principale, reținând totodată inexistența relei credințe a reclamanților pârâți în ridicarea anexelor și a unei fapte ilicite care să deschidă pârâtei reclamante dreptul la despăgubiri. A fost respins și capătul de cerere completator prin care pârâta reclamantă a solicitat obligarea reclamanților pârâți să îi lase în deplină proprietate și pașnică posesie imobilul C8 situat pe suprafața de 1.239 mp și să îl aducă pe cheltuiala lor la starea în care era la momentul la care le-ar fi permis să îl folosească. În acest sens, tribunalul a reținut că reclamanții pârâți s-au prevalat de sentința civilă nr. 7183/8.12.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău, iar pârâta reclamantă de sentința civilă nr. 6211/16.09.1999 pronunțată de Judecătoria Buzău, dar că cei care dețin un titlu de proprietate asupra construcției C8 sunt reclamanții pârâți, aceasta fiind o casă de locuit ce a aparținut dintotdeauna acestora, care au locuit acolo în mod neîntrerupt. Apelul declarat de pârâta reclamantă a fost respins ca nefondat, Curtea de apel reținând că în cauza de față este vorba de o singură posesie și nu o joncțiune a posesiilor, că nu se poate vorbi de decăderea reclamanților pârâți din dreptul de a mai exercita acțiunea și nici de o renunțare la drept. A constatat că instanța de judecată, deși nu a enumerat în mod explicit condițiile de admisibilitate ale acțiunii în uzucapiune, astfel cum acestea sunt enumerate de art. 1847 C. civ., a făcut o analiză a acestora prin considerentele prin care a răspuns punctual pârâtei apelante și că termenul de prescripție nu a fost întrerupt. A apreciat că susținerea apelantei în sensul omisiunii instanței de a se face o comparare a titlurilor de proprietate transcende obiectului cererii de chemare în judecată. Într-o primă critică formulată în recurs și întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanțele de fond, prin faptul că au concluzionat în sensul că intimații nu erau ținuți să demonstreze dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii, fără invocarea joncțiunii posesiilor în raport de autorii ei, au pronunțat hotărâri nelegale, fundamentate exclusiv pe motive străine de natura cauzei. Învederează că instanțele inferioare au apreciat eronat că intimații au exercitat o posesie utilă și sub nume de proprietar, începând cu anul 1967, deși din probele administrate nu a rezultat o astfel de situație și că anul în care s-a împlinit prescripția a fost stabilit greșit ca fiind 1997, întrucât recurenta a dobândit imobilul în proprietate în acest an. Arată că, în cauză, a fost înlăturat nemotivat titlul său în condițiile în care nu s-a pus problema cercetării valabilității titlului de proprietate al autoarei sale, D. S.A., iar faptul că statul are o participație integrală într-o entitate constituită conform Legii nr. 31/1990, nu constituie un motiv pertinent pentru înlăturarea din circuitul civil a unui act juridic în baza căruia s-a transferat în patrimoniul recurentei dreptul de proprietate. Potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Necesitatea motivării hotărârii judecătorești este stipulată atât în cuprinsul art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează ansamblul garanțiilor procesuale privind desfășurarea procesului civil, aspecte care conturează conținutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil, cât și în dispozițiile de drept intern, înscrise în art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., care statuează, cu valoare de principiu, că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și arătarea atât a motivelor pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Critica referitoare la existența unor motive străine de natura cauzei în sensul că instanțele ar fi reținut greșit că intimații nu erau ținuți să demonstreze dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii, fără invocarea joncțiunii posesiilor în raport de autorii recurentei, este nefondată. Faptul că instanțele de fond au luat în calcul, la verificarea împlinirii termenului defipt de lege, o singură posesie exercitată de reclamanta A. împreună cu soțul său în perioada 1967-1997, apreciind că nu se pune problema unirii mai multor posesii utile, nu constituie un motiv străin de pricină ci, dimpotrivă, o aplicare a textului de lege incident, respectiv art. 1890 C. civ., în cauza dedusă prezentei judecăți. O atare analiză a fost efectuată în raport cu autorii recurentei, după stabilirea cadrului procesual, motiv pentru care nu pot fi reținute ca pertinente susținerile acesteia. Nici contestarea caracterului util și sub nume de proprietar al posesiei sau a anului în care s-a constatat împlinirea ei și nici susținerea referitoare la faptul că instanțele ar fi înlăturat din circuitul civil actul juridic în baza căruia s-a transferat în patrimoniul recurentei dreptul de proprietate pe motiv că statul are o participație integrală într-o entitate constituită conform Legii nr. 31/1990, autoarea recurentei D. S.A., nu reprezintă aspecte ce pot fi cercetate din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu se constituie în aspecte ce țin de motivarea hotărârii, ci de interpretarea și aplicarea legii, ce vor fi verificate cu ocazia analizarii motivului de recurs încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În baza dispozițiilor art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea atacată pentru încălcarea principiului autorității de lucru judecat, susținând că în două litigii anterioare intimații reclamanți ar fi recunoscut că sunt doar detentori precari și că recurenta este proprietarul terenului. Astfel, prin sentințele civile nr. 7183/8.12.2008 și nr. 675/2.02.2017, pronunțate de Judecătoria Buzău, intimații au recunoscut că terenul pe care au ridicat construcția nu le aparține și că recurenta deține în proprietate terenul în litigiu asupra căruia intimații sunt detentori precari. Întrucât nu au susținut în acele litigii uzucapiunea de lungă durată, ca mod de dobândire a proprietății, consideră că ei nu mai au posibilitatea de a invoca prescripția achizitivă ca urmare a existenței autorității de lucru judecat. Critica este nefondată. În mod corect instanța de apel, analizând efectul pozitiv al autorității de lucru judecat raportat la considerentele hotărârilor invocate a apreciat că aserțiunile menționate de recurentă nu reprezintă considerente decizorii prin care instanțele anterioare, învestite fiind cu o astfel de problemă de drept, să fi statuat cu privire la natura posesiei exercitate de reclamanți și modul în care aceștia au luat în stăpânire terenul, considerând că aceste referiri vizează exclusiv situația juridică de la acel moment, în care reclamanții nu aveau o recunoaștere a dreptului lor de proprietate asupra terenului, respectiv că evacuarea a fost dispusă tocmai pentru lipsa unui drept recunoscut asupra imobilului. Or, acestor statuări recurenta nu le-a opus o critică aptă să combată raționamentul judiciar al instanței de fond, confirmat în apel, rezumându-se să reia invocarea excepției cu argumente cărora instanța de apel le-a răspuns în mod corect, concluzionând că nu pot fi identificate în litigiile derulate anterior considerente care să se opună dezlegărilor din prezenta cauză. Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nesocotirea art. 1841 și art. 1847 C. civ., întrucât reclamanții au fost detentori precari, neexercitând o posesie utilă (a fost întreruptă prin dobândirea dreptului de proprietate de către recurentă și înscrierea acestuia în cartea funciară, a fost exercitată în mod abuziv, prin violență, precară, echivocă, nu a fost exercitată sub nume de proprietar și nu a fost publică). În plus, susține că aceștia ar fi renunțat la dreptul de a invoca prescripția achizitivă, întrucât nu s-au prevalat de această instituție juridică în litigiile anterioare, respectiv în cererea de chemare în judecată a Mun. Buzău și în acțiunea în evacuare, ci după ce au pierdut folosința asupra terenului. De asemenea, consideră că, înainte de anul 1989, proprietatea statului era inalienabilă, împiedicând începerea curgerii prescripției achizitive asupra terenului în cauză. Aceste susțineri au fost formulate și în fața instanței de apel, care a răspuns punctual fiecărei aserțiuni, reținând caracterul nefondat al acestora. Astfel, referitor la caracterul util al posesiei (pașnică, continuă, publică, sub nume de proprietar) s-a reținut că acesta a fost analizat de către prima instanță care a identificat elementele factuale ce fac dovada îndeplinirii acestor condiții, instanța de apel validând situația de fapt astfel cum a rezultat din probele administrate în cauză. Corect s-a reținut că actele de opoziție ale pârâtei care tind să nege caracterul util al acestei posesii au fost exercitate după împlinirea termenului de prescripție achizitivă ce a avut ca efect dobândirea de către reclamanți a dreptului de proprietate asupra imobilului. Prin urmare, la data la care recurenta a început a se pretinde proprietar al imobilului, acesta intrase deja în patrimoniul reclamanților prin simplul fapt al împlinirii termenului de 30 de ani prevăzut de lege pentru prescripția achizitivă exercitată în conformitate cu dispozițiile art. 1847 C. civ. De asemenea, nu se poate aprecia că reclamanții au renunțat expres sau tacit la dreptul de a invoca prescripția achizitivă în condițiile art. 1839 C. civ. prin faptul că nu au formulat cereri în acest sens în litigiile anterioare, dat fiind obiectul diferit dedus judecății în acele litigii în care nu s-a pus în discuție dreptul de proprietate asupra terenului, ci un drept asupra construcției, respectiv s-a contestat folosința terenului. Prin urmare, nu rezultă că ar fi existat o manifestare expresă de voință a reclamanților în sensul renunțării de recunoașterea dreptului de proprietate asupra terenului sau un acord tacit în acest sens dedus din conduita lor procesuală în acele litigii. În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție achizitivă început în anul 1967 până în anul 1989, instanțele de fond au făcut în mod corect aplicarea deciziei nr. IV/2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, reținând că intervalul de timp în care Legile nr. 58/1974 și nr. 59/1974 au fost în vigoare nu a întrerupt cursul prescripției începute anterior, putând fi invocat la calcularea duratei de timp necesare pentru constatarea prescripției achizitive asupra terenurilor. În fine, prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acțiunii în revendicare prin compararea titlurilor, formulată în cuprinsul cererii reconvenționale, lăsând nesoluționată una dintre cererile principale. Această critică încadrabilă în dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. referitoare la omisiunea motivării unei critici și nu la încălcarea unor norme de procedură, este nefondată. Astfel, se constată că pârâții au formulat prin completarea la cererea reconvențională, o acțiune în revendicarea construcției - casă de locuit pe care instanța de fond a analizat-o și a respins-o și nu o acțiune în comparare de titluri cu privire la întregul imobil, despre care, în mod corect, instanța de apel a apreciat că excedează obiectului cererii. Față de aceste considerente, în baza disp. art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.