ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1532/2020

Ședința publică din data de 16 iulie 2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția civilă la 24 august 2007, sub nr. x/2007, reclamantul A. a formulat, în baza Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Buzău, Municipiul Buzău, prin primar, și Ministerului Justiției, contestație împotriva Dispoziției nr. 513 din 31 iulie 2007, emise de Primarul Municipiului Buzău, cu privire la suprafața de teren de 460 mp, situată în municipiul Buzău, str. x, jud. Buzău (fostă str. x, fostă str. x).

Prin încheierea nr. 2551 din 13 noiembrie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și de Justiție în dosarul nr. x/2015, s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Buzău la Tribunalul Tulcea, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2015.

Prin sentința nr. 554 din 6 martie 2017, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Buzău și Ministerul Justiției. A admis în parte contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău și B., anulând, parțial art. 2 din Decizia nr. 513/31.07.2007, emisă de Primarul Municipiului Buzău, numai cu privire la suprafața de teren pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, dispunând acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile legii prevăzute de legea specială privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate de stat în mod abuziv, pentru terenul în suprafață de 75 mp, conform expertizei topografice efectuată în cauză de către expertul C.. A anulat, în parte, art. 3 din aceeași decizie, stabilind că persoana îndreptățită la restituirea în natură a suprafeței de teren de 84 mp, menționată la art. 1 al deciziei contestate și la acordarea de măsuri în echivalent pentru terenul în suprafață de 75 mp, imposibil de restituit în natură, este doar reclamantul.

Prin decizia nr. 27 din 25 martie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 554 din 6 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. A respins apelul declarat de pârâtul Tribunalul Buzău împotriva considerentelor aceleiași sentințe civile, ca inadmisibil.

Împotriva deciziei nr. 27 din 25 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A. la 21 mai 2020.

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 iunie 2020, sub nr. x/2015, fiind repartizată, spre soluționare, Completului nr. 8 și stabilindu-se termen de judecată la 16 iulie 2020.

La 23 iunie intimatul-pârât Tribunalul Buzău a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 13 iulie 2020, intimatul-pârât Municipiul Buzău, prin primar, a invocat excepția tardivității recursului și excepția nulității acestuia pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

La 14 iulie 2020 intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012.

În raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimații-pârâți Tribunalul Buzău și Ministerul Justiției, prin întâmpinările depuse, asupra cărora constată următoarele:

În cauză, la 24 august 2007, reclamantul A. a dedus judecății o cerere prin care a formulat, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, contestație împotriva Dispoziției nr. 513 din 31 iulie 2007, emise de Primarul Municipiului Buzău, cu privire la suprafața de teren de 460 mp, situată în municipiul Buzău, str. x, jud. Buzău (fostă str. x, fostă str. x).

Cauza a fost soluționată în fond prin sentința nr. 554 din 6 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acțiunea civilă, prevede, la art. 26 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel."

Astfel, prin art. XII din Legea nr. 202/2010 legiuitorul a suprimat calea de atac a apelului în situația exercitării contestației împotriva actului emis de unitatea deținătoare, hotărârile de primă instanță rămânând supuse doar recursului.

Conform art. XXVI din Legea nr. 202/2010, "Dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege (…) se aplică și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare la 25 noiembrie 2010.

Sentința nr. 554 din 6 martie 2017, prin care Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a soluționat fondul cauzei, a fost pronunțată la 6 martie 2017, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Prin dispozițiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a intrat în vigoare ulterior adoptării Legii nr. 202/2010, la 1 septembrie 2012, se prevede că, "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătoreasca de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta vă fi supusă mimai apelului la instanța ierarhic superioară. (2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătoreasca de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară."

Coroborând normele legale anterior expuse, se constată că împotriva sentinței nr. 554 din 6 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul putea formula numai calea de atac a apelului, pe care, de altfel, a exercitat-o, aceasta fiind soluționată prin decizia nr. 27 C din 25 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

În aceste condiții, rezultă că decizia nr. 27 C din 25 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă este o hotărâre irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 27 C din 25 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 27 C din 25 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iulie 2020.