ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1714/2017

Prin cererea formulată la data de 16 august 2017, reclamanta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1350 din 13 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosar nr. x/2015, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1085, pronunțată ia data de 18 noiembrie 2016 de Tribunalul Buzău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și aplicarea dispozițiilor art. 497 C. proc. civ.

Recurenta a susținut că, în speță, sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțată în cauză nu este motivată, precum și cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material privind prescripția.

În sinteză, a invocat recurenta faptul că în apel, cale de atac de reformare, instanța trebuia să verifice soluția atacată din punctul de vedere al temeniciei, stabilind dacă situația de fapt este în concordanță cu probele administrate în cauză, după cum hotărârea atacată trebuia verificată și sub aspectul legalității, respectiv dacă prima instanță a identificat, interpretat și aplicat corect normele de drept materiale incidente situației de fapt deduse judecății.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurenta a invocat faptul că, având în vedere caracterul continuu al ocupării terenului proprietatea sa și faptul că dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, în cauză s-a făcut aplicarea greșită a dispozițiilor legale referitoare la prescripție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 august 2016 și repartizat completului C2 în ședința publică din data de 3 octombrie 2017, în temeiul dispozițiilor C. proc. civ. adoptat în anul 1865, recursul fiind comunicat intimaților împreună cu citațiile emise pentru termenul acordat în cauză, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 17-21 din dosarul acestei instanțe.

În cauză, au fost depuse două întâmpinări:

- întâmpinarea depusă de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la data de 22 septembrie 2017, prin poștă și înregistrată la înalta Curte la data de 26 septembrie 2017, care arată că este continuatoarea

Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin care cere respingerea recursului ca nefondat, precum și

- întâmpinarea depusă de intimata Primăria Municipiului Buzău, prin Primar, la data de 26 septembrie 2017, prin poștă și înregistrată la Înalta Curte la data de 27 septembrie 2017, prin care solicită respingerea recursului, ca fiind inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010 și cere judecata cauzei în lipsă, întâmpinări ce nu au fost comunicate.

Prin încheierea din data de 3 octombrie 2017, pronunțată în dosar nr. x/2015, constatând că acțiunea a fost înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 iunie 2014, sub nr. x/114/2014 și, astfel cum s-a stabilit în hotărârea pronunțată în soluționarea unui conflict de competență, în raport de dispozițiile art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, completul C2 a constatat incidența în cauză a dispozițiilor C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. în consecință, a dispus ca dosarul să fie înregistrat potrivit noului C. proc. civ., urmând a parcurge procedura de filtru prevăzută de dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010

În cadrul căreia sa fie întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului.

La data de 10 octombrie 2017, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, având în vedere natura juridică a litigiului dedus judecății.

Completul de filtru C2, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părți, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la filele 56-59 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților, intimata depunând, la data de 1 noiembrie 2017, punct de vedere la raport prin care a invocat faptul că recursul este inadmisibil.

La data de 3.1 octombrie 2017, constatându-se că se poate trece la examinarea recursului, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 7 noiembrie 2017, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Se reține că, principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 din C. proc. civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. în afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecți de drept aflați în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate în dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Înalta Curte constată că, așa cum s-a menționat în raportul întocmit la data de 10 octombrie 2017, ale cărui rețineri sunt avute în vedere de prezenta decizie, prezenta cauză are ca obiect un litigiu de expropriere, întemeiat pe prevederile Legii nr. 255/2010, coroborat cu dispozițiile Legii nr. 33/1994.

Astfel, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 iunie 2014, sub nr. x/114/2014, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Buzău, prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Buzău solicitând a fi obligați la repararea pagubei cauzate prin expropriere abuzivă pentru suprafața de 11.157 m.p teren situat în intravilanul municipiului Buzău, proprietatea sa și a lipsei de folosință pentru suprafața de 8.843 m.p pentru perioada 2000-2008.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legilor nr. 554/2004 și nr. 213/1998, precum și pe prevederilor art. 480-481 C. civ.

Prtma instanță, în raport de dispozițiile art. 94 din noul C. proc. civ., a reținut că revine Tribunalului Buzău, secția I civilă, competența soluționării unei astfel de cereri, în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, așa încât prin sentința nr. 1612 pronunțată în ședința publică din 19 decembrie 2014, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea secției I civile a Tribunalului Buzău.

La această secție dosarul a fost înregistrat la data de 10 februarie 2015, sub nr. x/114/2014* iar la data de 02 aprilie 2015, potrivit dispozițiilor instanței, reclamanta a depus prin serviciul registratură precizări la acțiune, prin care a invocat incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 255/2010.

Prin sentința civila nr. 762, pronunțată în ședința publică de la 18 iunie 2015, Tribunalul Buzău, secția 1 civilă a admis excepția de necompetența materială invocată de pârâtul Municipiul Buzău - prin Primar și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a înaintat dosarul către Curtea de Apel Ploiești, pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Procedând la soluționarea conflictului negativ de competență, Curtea de Apel Ploiești, prin sentința civilă nr. 59 C. civ., pronunțată în ședința publică din data de 22 iulie 2015, a stabilit competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Secției I Civile a Tribunalului Buzău în raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, potrivit cărora cererile pentru stabilirea dreptului ia despăgubire pentru expropriere și a cuantumului acesteia sunt de competența instanței de drept comun, respectiv, a Tribunalului Buzău, secția I civilă, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ. și de dispozițiile art. 123 C. proc. civ. ce reglementează un caz de prorogare legală a competenței, în sensul că instanța competentă a soluționa o cerere principală devine competentă a soluționa și cererile accesorii, adiționale și incidentale.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Buzău, secția I civilă, sub nr. x/114/2015, la data de 01 septembrie 2015.

Prin sentința civilă nr. 1085 din 18 noiembrie 2016, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune privind capătul de cerere având ca obiect despăgubiri ca urmare a lipsei de folosință a suprafeței de 8843 rnp, aferentă perioadei 2000-2008, precum și a suprafeței de 1157 mp, aferentă perioadei 2000-05.06.2011, invocată de Primarul Municipiului Buzău și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. A respins excepția de netimbrare a acțiunii, excepția privind lipsa de interes a reclamantei de promovare a acțiunii, excepția privind neîndeplinirea procedurii prealabile față de temeiul de drept invocat, respectiv dispozițiile art. 7 și 8 din Legea nr. 554/2004, invocate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

A fost respinsă, ca fiind prescrisă, acțiunea reclamantei privind capătul de cerere având ca obiect despăgubiri ca urmare a lipsei de folosință a suprafeței de 8843 mp, aferentă perioadei 2000-2008, precum și a suprafeței de 1.157 mp, aferentă perioadei 2000-05.06.2011. Au fost respinse capetele de cerere privind despăgubiri aferente perioadei 05.06.2011 - 2013, pentru suprafața de 1.157 mp, daune morale precum și cheltuieli ocazionate de schimbul de terenuri.

Prin decizia nr. 1350 din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1085, pronunțată la data de 18 noiembrie 2016 de Tribunalul Buzău.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, la data de 16 august 2017.

Față de natura juridică a litigiului dedus judecății, Înalta Curte reține că, în temeiul dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și. pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial nr. 89 din 12 februarie 2013, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 62/2015 și O.U.G. nr. 95/2016 Jn procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în (...) materie de expropriere (...). De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Totodată, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Din interpretarea dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, rezultă că decizia pronunțată în soluționarea unui litigiu de expropriere, în apel, nu este supusă căii de atac a recursului, decizia pronunțată de instanța de apel fund definitivă în sensul dispozițiilor art. 634 din C. proc. civ.

De asemenea, se reține că potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ.:

"Cererile accesorii, adiționale, precum și cele incidentale se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art.

În consecință, chiar dacă partea a invocat și dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. în legătură cu capătul de cerere privind contravaloarea dreptului de folosință, astfel cum a dezlegat Curtea de Apel Ploiești prin sentința civilă nr. 59 C. civ., pronunțată în ședmța publică din data de 22 iulie 2015, prin care a stabilit competența materială de soluționare a cauzei, în favoarea Secției I Civile a Tribunalului Buzău, în cauză sunt incidente prevederile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., soluționarea cererilor accesorii și incidentale fiind de competența instanței care are îndreptățirea a judeca cererea principală.

Totodată, în temeiul art. 460 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia "Dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală", capetele de cerere accesorii sunt supuse acelorași cai de atac ca și capătul de cerere formulat în cererea principală.

În consecință, în raport de principiul legalității și de dispozițiile legale sus­citate, decizia nr. 1350 din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a fost soluționat apelul într-un litigiu în materia exproprierii, nu este supusă căii de atac a recursului, pe niciuna din părțile hotărârii prevăzute de dispozițiile art. 463 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus și dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

Dată fiind soluționarea cu prioritate a excepției inadmîsibilității recursului, în raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte nu va mai analiza motivele recursului ce vizează dreptul material aplicabil speței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 1350 din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2017.