ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 108/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea din 18 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, în temeiul dispoz.art. 411 alin. (1), pct. 2 C. proc. civ. a fost suspendată judecarea apelului civil formulat de apelantul-contestator A. împotriva Sentinței civile nr. 559 pronunțată la data de 6 octombrie 2016 de Tribunalul Buzău.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs contestatorul A..

Prin Încheierea din 20 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 teza I din noul C. proc. civ., a fost suspendată judecata recursului formulat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din data de 18 octombrie 2017, pentru lipsa nejustificată a părților.

Recurentul A. a formulat recurs împotriva Încheierii din 20 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, acesta fiind depus la instanța a cărei hotărâre se atacă.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a arătat, în esență, că la 25 ianuarie 2018 a solicitat judecata cauzei în lipsă, întrucât nu va fi prezent la proces, evidențiind în continuare chestiuni privind situația de fapt, enumerând mai multe înscrisuri, texte legale, precum și critici care vizează probleme legate de fondul cauzei.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 18 mai 2018, intimata Comisia Județeană Buzău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin Încheierea din 18 octombrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

La 29 octombrie 2018, respectiv 1 noiembrie 2018, recurentul A., respectiv intimata Comisia Județeană Buzău pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor au transmis, fiecare, la dosar punct de vedere la raport.

În ședința din 17 ianuarie 2019, constatând că recursul este admisibil și că părțile și-au exprimat acordul de soluționare a recursului în completul de filtru, Înalta Curte, analizând recursul formulat, raportat la motivele de recurs expuse, constată că acesta este nefondat, sens în care îl va respinge, pentru următoarele considerente:

Deși cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept, față de dezvoltarea criticilor formulate de recurent, care vizează în esență interpretarea greșită a dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., se apreciază că acestea pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., "Judecătorul va suspenda judecata: ... 2. când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Acest text de lege privitor la suspendarea voluntară, determinată de lipsa părților, are caracter imperativ, iar nu facultativ și, drept urmare, obligă instanța de judecată să dispună suspendarea judecății dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii și nu s-a cerut judecarea în lipsă.

În speță, prin cererea de recurs, recurentul a arătat că înțelege să formuleze recurs împotriva Încheierii din 20 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, susținând că, la 25 ianuarie 2018, a solicitat judecata cauzei în lipsă, întrucât nu va fi prezent la proces.

Așadar, nemulțumirea recurentului privește soluția curții de apel de suspendare a judecății cererii formulate, în contextul în care, se susține, că și-a manifestat acordul pentru judecarea cauzei în lipsă.

Este de reținut că nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, nu este suficientă pentru a putea fi admis recursul, întinderea controlului judiciar fiind condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și limitele conferite de dispozițiile legale ale art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în speță, Curtea de Apel Ploiești, cu respectarea principiului disponibilității părților, în mod corect a dat eficiență dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât la termenul de judecată la care s-a suspendat pricina, procedura de citare a fost legal îndeplinită, părțile au lipsit nejustificat și nu a existat vreo solicitare în sensul judecării cauzei în lipsă, fiind astfel întrunite cerințele textului legal anterior evocat, așa încât, criticile recurentului nu pot fi primite.

Recurentul pretinde că la 25 ianuarie 2018 a solicitat judecata cauzei în lipsă, întrucât nu va fi prezent la proces.

Or, din actele aflate la dosar se constată că, prin cererea din 25 ianuarie 2018, invocată de recurent, nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și, de asemenea, la dosar, nu există nicio altă cerere a recurentului în acest sens, motiv pentru care se reține că autorul prezentei căi extraordinare de atac nu a respectat dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. privind posibilitatea de a solicita judecarea cauzei și în lipsă.

Cum, din înscrisurile aflate la dosar se constată că, nici prin cererea din 25 ianuarie 2018, invocată de recurent, și nici printr-o altă cerere, nu s-a solicitat de niciuna dintre părți judecarea cauzei în lipsă, în mod corect instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Referitor la susținerile recurentului din cuprinsul memoriului de recurs, potrivit cărora se aduc în discuție o serie de aspecte privind situația de fapt și critici care vizează probleme legate de fondul cauzei, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot face obiectul analizei în această etapă procesuală.

Și aceasta, întrucât, potrivit art. 414 alin. (1) teza I C. proc. civ., obiectul recursului de față îl reprezintă încheierea prin care s-a suspendat cauza, motiv pentru care instanța de recurs este îndrituită a exercita controlul judiciar doar cu privire la cele reținute prin respectiva încheiere.

Nu în ultimul rând, este de amintit că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, criticile vizând situația de fapt scapă controlului instanței de recurs, aceasta verificând doar dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

În consecință, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., încheierea recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Încheierii din 20 februarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2019.

GGC - CL