ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2468/2018

Ședința publică din data de 5 iunie 2018

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/23.03.2017 la Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., pe cale de ordonanță președințială, să se constate dacă sentința civilă nr. 333/1999 și certificatul de proprietate seria x nr. x atestă sau nu Cartea Funciară nr. x/2004 radiată de la S.C. C. S.A. și, în consecință, obligarea acestuia să oprească distrugerea plantației de 21 pomi fructiferi identificați în procesul-verbal nr. x, până la soluționarea dosarului nr. x/2016.

Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința civilă nr. 583 din 12 iulie 2017 prin care a admis excepția necompetenței materiale și a declinat cauza formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., spre competentă soluționare Judecătoriei Buzău.

Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs reclamantul A., care a fost soluționat prin decizia nr. 177 din 23 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în sensul respingerii ca inadmisibil a recursului.

În motivarea acestei decizii, instanța a reținut că, raportat la art. 132 alin. (2) C. proc. civ., partea nu are posibilitatea exercitării vreunei căi de atac împotriva hotărârii de declinare a competenței de soluționare a cauzei.

La data de 30 august 2017, recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 177 din 23 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin care a solicitat casarea acesteia și trimiterea dosarului spre comasare la dosarul nr. x/2016.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul și-a exprimat nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată în cauză, fiind invocate aspecte de fapt ale litigiului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 20 martie 2018, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 19 aprilie 2018, recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a solicitat în esență admiterea recursului.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul pendinte are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 583 din 12 iulie 2017 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

În speță, reclamantul A. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunțate tot în recurs, iar hotărârea recurată are, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. caracter definitiv de la pronunțare.

Din analiza coroborată a acestor dispoziții legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în cele șase puncte ale art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, caz în care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În speță, decizia nr. 177 din 23 august 2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunțată în soluționarea unui recurs fiind, așadar, o hotărâre definitivă.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă în speță decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

În plus, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 177 din 23 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 177 din 23 august 2017 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2018.