ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Prin cererea de chemare în judecată din 21 iunie 2016, contestatorul A. în contradictoriu cu pârâții B. și Comisia locală de fond funciar Primăria Pogoanele, județul Buzău a solicitat anularea procesului-verbal de punere în posesie nr. x, teren pășune 3 ha înscris în anexa nr. 39, poziția 64, comuna Luciu, județul Buzău. Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 599 din 06 octombrie 2016 a admis excepția necompetenței sale materiale invocate, din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatorul A., iar Tribunalul Buzău, secția I civilă, învestit cu soluționarea căii de atac, prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2017 a suspendat, pentru lipsa părților, judecarea cauzei, măsură procesuală dispusă în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. Încheierea de suspendare a fost atacată cu recurs de către contestator. Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 692 din 26 noiembrie 2019, a constatat perimată cererea de recurs formulată de contestatorul A. împotriva încheierii de ședință din 18 octombrie 2017 a Tribunalul Buzău, secția I civilă.

2. Calea de atac formulată în cauză Împotriva deciziei nr. 692 din 26 noiembrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, la 03 decembrie 2019, potrivit dovezii de înregistrare a acestei instanțe, a declarat recurs contestatorul A.. Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 13 ianuarie 2020 și a fost repartizat aleatoriu, spre soluționare, Completului de judecată nr. 6. Prin rezoluția din 16 ianuarie 2020, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, după efectuarea procedurilor de comunicare. 3. Procedura de filtru Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat, la 25 mai 2020, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit art. 493 din C. proc.

civ. Prin raport, s-a reținut că părțile au deschisă calea de atac a recursului față de dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., recursul a fost declarat în termen legal și este scutit de plata taxei judiciare de timbru. Totodată, s-a reținut că recursul nu îndeplinește cerința încadrării criticilor formulate în dispozițiile art. 488 din C. proc. civ., cerință a cărei nerespectarea atrage nulitatea actului de procedură conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. Prin rezoluția din 03 iunie 2020, completul de filtru a dispus comunicarea raportului, pentru ca părțile cauzei să formuleze, în scris, punct de vedere, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Recurentul a formulat un punct de vedere la raport, înregistrat la dosarul cauzei în 16 iunie 2020, prin care a reiterat chestiuni ce țin de fondul cauzei și istoricul litigiului.

Prin rezoluția din 16 iulie 2020, față de dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Completul de filtru nr. 6, a fixat termen de judecată la 14 octombrie 2020, în camera de consiliu, fără citarea părților, în vederea analizării admisibilității în principiu a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

stabilește că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din același act normativ prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanța de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică. Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, și concluzia că cerința motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluția și motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc.

civ. și, în același timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judecătoresc eficient. Când motivele de fapt ale recursului nu satisfac aceste exigențe, referindu-se la aspecte străine de soluția dispusă prin hotărârea recurată și de considerentele care susțin în mod necesar această soluție, trebuie considerat că cerința motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate. În litigiul pendinte, se reține că, prin cererea de recurs formulată, recurentul își exprimă nemulțumirea generată de modul în care Comisia județeană Buzău de stabilire a dreptului de proprietate a terenurilor a emis titlul de proprietate ce a făcut obiectul contestației în primă instanță.

Or, procedând într-o asemenea manieră, recurentul nu a indicat în concret care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate hotărârii atacate și nici nu a formulat critici, care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, să poată susține nelegalitatea deciziei prin care Curtea de apel Ploiești a constatat perimată calea de atac declarată de recurent împotriva încheierii de suspendare. Altfel spus, recurentul nu a arătat de ce consideră că în mod nelegal s-a reținut intervenirea sancțiunii procedurale a perimării cererii de recurs, printr-o greșită aplicare a art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

În acest context al analizei, se reține că susținerile recurentului nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalității în care instanța de judecată nu s-a conformat dispozițiilor legale incidente. În aceste condiții, neputând fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică și cum motivele de fapt ale recursului sunt străine de acelea expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc.

civ., pentru argumentele expuse, sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege. Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același act normativ, va constata nul recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 692 din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul formulat de contestatorul A., împotriva deciziei nr. 692 din 26 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2020.