ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 63/2025

Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2018, la data de 14.11.2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței să dispună următoarele măsuri: 1. obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la validarea Dispoziției nr. 787 din 08.11.2007, emisă de Primarul Municipiului Buzău, pentru imobilul cu ultima adresă în municipiul Buzău, județ Buzău, teren în suprafață de 1.056 m.p. și construcțiile aferente în suprafață de 5,50 m.p.; 2. obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013; 3. pe cale de consecință, instanța să se pronunțe asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și să dispună restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România; 4. obligarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților la finalizarea procedurii de despăgubire conform dispozițiilor Legii nr. 165/2013 și la emiterea deciziei reprezentând titlul de plată în conformitate cu art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013; 5. obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința Tribunalului București, secția a IV-a civilă Prin sentința civilă nr. 2085 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților; a fost obligată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită decizie de compensare în favoarea numiților A. și B., fiecare în cotă de 1/2, în dosarul nr. x C. civ., pentru o valoare a imobilului de 639.340 RON, sumă ce va fi transformată în puncte și din care se va deduce valoarea despăgubirilor, în cuantum de 3.750 RON, încasate de autoarea celor îndreptățiți în martie 1970, potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 165/2013; a fost obligată pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la plata către reclamantul A. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert evaluator).

Decizia Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie Prin decizia civilă nr. 1180 din 10 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția perimării; a constatat perimat apelul declarat de apelanta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 2085 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, B. și A.; a obligat pe apelantă să achite intimatului A. suma de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 1180 din 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 din C. proc. civ. de la 1865. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta susține că, în mod nelegal, a fost constatat perimat apelul declarat în cauză. Susține că încheierea pronunțată la 20 septembrie 2022, prin care a fost suspendată judecarea apelului pentru neîndeplinirea obligației apelantei de a achita onorariul de expertiză, nu a fost comunicată acesteia. Învederează că a fost îndeplinită obligația stabilită în sarcina sa, de a achita onorariul de expertiză, aspect dovedit cu OP nr. x din 6 octombrie 2023, însă plata a fost efectuată cu întârziere având în vedere că nu au existat (până la acel moment) fonduri alocate plății onorariilor de expertiză stabilite în sarcina instituției apelante, iar contul nu era alimentat de la bugetul de stat. Mai susține că sancțiunea nerespectării unui termen legal imperativ prevăzut pentru neîndeplinirea unui act de procedură este decăderea, conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 (art. 185 alin. (1) C. proc. civ.), cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel. Astfel, în absența unei alte sancțiuni atașate unui anumit act de procedură, expres prevăzute de legiuitor, decăderea intervine ori de câte ori un act procedural trebuie îndeplinit într-un anume termen, iar acesta are caracter peremptoriu, precum în speță. Arată că a formulat și o cerere de repunere pe rol cauzei în apel, având în vedere că a achitat onorariul de expert.

Apărările formulate În cauză, intimații nu au depus întâmpinare.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și alin. (33) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 26 septembrie 2024 a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1180 A din 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie și a fost fixat termen de judecată la 16 ianuarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele: Cu caracter prealabil, instanța de recurs reține că, deși recurenta a invocat incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și ale art. 304 1 din C. proc. civ. de la 1865, criticile formulate vor fi avute în vedere din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., în respectarea prevederilor art. 24 C. proc. civ. și ale art. 3 din Legea nr. 76/2012, având în vedere data introducerii cererii de chemare în judecată, 14 noiembrie 2018. Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel, susținând că, în mod greșit, a fost admisă excepția perimării, cu consecința perimării cererii de apel, întrucât nu i-a fost comunicată încheierea prin care s-a dispus măsura suspendării. Susține, totodată, că sancțiunea nerespectării unui termen legal imperativ prevăzut pentru neîndeplinirea unui act de procedură, precum depunerea dovezii achitării onorariului de expert, este decăderea. Recurenta invocă și faptul că îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa de instanța de apel a fost efectuată cu întârziere având în vedere că nu au existat (până la acel moment) fonduri alocate plății onorariilor de expertiză, iar contul instituției pârâte nu era alimentat de la bugetul de stat. În aceste coordonate, Înalta Curte observă că, prin criticile aduse hotărârii recurate, recurenta-reclamantă reproșează instanței de apel încălcarea unor reguli de procedură, astfel încât analiza instanței de recurs se va efectua din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), criticile urmând a fi respinse, ca nefondate, pentru motivele ce succed. Obiectul recursului pendinte este reprezentat de decizia nr. 1180 din 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost constatat perimat apelul formulat de reclamanta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 2085 din 21 decembrie 2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă. În cauză, Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 20 septembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a suspendat judecata apelului, în temeiul dispozițiilor art. 242 C. proc. civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina apelantei prin încheierea din 29 martie 2022 (achitarea onorariului de expert, în cuantum de 2000 RON). Potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță". Așadar, perimarea operează de drept, cu condiția ca, timp de șase luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Conform art. 417 C. proc. civ., "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes." Totodată, art. 242 C. proc. civ. prevede următoarele: "(1) Când constată că desfășurarea normal a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul judecății, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate. (2) La cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua." Sub un prim aspect, se reține că, din perspectiva momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, ceea ce prezintă relevanță este data la care s-a dispus suspendarea judecății, 20 septembrie 2022, și nu momentul la care această măsură a fost comunicată părților. Această împrejurare rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de către instanță. Prin urmare, critica recurentei vizând admiterea greșită a excepției perimării, motivat de faptul că nu i-a fost comunicată încheierea prin care a fost dispusă suspendarea judecării apelului (care, de altfel, este nereală, având în vedere dovada comunicării acestei încheieri către recurentă, aflată la dosarul curții de apel) nu poate fi primită întrucât dispozițiile C. proc. civ. nu condiționează curgerea termenului de perimare de comunicarea actului de procedură întocmit de instanță, astfel încât, în speță, data de la care se calculează termenul de perimare este data pronunțării încheierii de suspendare a judecării pricinii, indiferent dacă acest act procedural a fost comunicat sau nu părților. Sub al doilea aspect, Înalta Curte notează că recurenta avea posibilitatea de a opune eventuale critici vizând aplicarea greșită a sancțiunii suspendării în cazul nerespectării unui termen legal imperativ prevăzut pentru neîndeplinirea unui act de procedură precum depunerea dovezii achitării onorariului de expert, în cadrul unui recurs având ca obiect încheierea de suspendare, dar nu a înțeles să uzeze de o atare cale de atac, astfel încât statuarea instanței de apel vizând măsura suspendării nu poate fi cenzurată în această fază procesuală, în cadrul unui recurs împotriva deciziei prin care s-a constatat perimarea. În privința condiției necesare pentru a opera perimarea - pricina să fi rămas în nelucrare din vina părții, supusă dezbaterii în recursul pendinte -, se constată că apelanta, recurenta în speță, nu s-a preocupat înlăuntrul termenului de perimare să îndeplinească obligația impusă de instanța de judecată. Susținerea recurentei potrivit căreia nu au existat (până la acel moment) fonduri alocate plății onorariilor de expertiză și, astfel, și-a îndeplinit cu întârziere obligațiile stabilite în sarcina sa, nu este de natură a demonstra că nu îi este imputabilă pasivitatea de care a dat dovadă, în speță nefiind îndeplinit un act de procedură care să aibă ca obiectiv repunerea cauzei pe rol, respectiv o cerere de redeschidere a judecății cauzei înlăuntrul termenului de perimare. Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod legal, instanța de apel a apreciat că a operat o prezumție de desistare a apelantei în continuarea judecății, câtă vreme această parte procesuală nu a întreprins demersuri din care să rezulte cu evidență voința reluării și continuării judecății. Referitor la împrejurarea că la data de 6 octombrie 2023 recurenta a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei, instanța de recurs reține că aceasta nu prezintă relevanță sub aspectul întreruperii cursului perimării, atât timp cât la momentul depunerii cererii termenul de perimare era deja împlinit. Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Cum perimarea operează de drept, astfel cum s-a reținut anterior, odată împlinit termenul de perimare, constatând îndeplinite și celelalte condiții legale, instanța era obligată să ia act de intervenirea acestui incident procedural. În consecință, reținând că termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data de 20 septembrie 2022, data opririi cursului judecății, în condițiile art. 242 C. proc. civ., și s-a împlinit la data de 20 februarie 2023, în mod legal, instanța de apel a constatat prin decizia recurată că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, în cauză nefiind îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării judecării apelului. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1180 A din 10 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.