ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4626/2019

Ședința publică din data de 10 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea acesteia la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul din str. x sector 5, București.

Prin cererea modificatoare depusă la dosar la data de 29.01.2019, reclamanții au solicitat anularea Titlului de despăgubire nr. 870/09.01.2019 emis de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

2.1. Prin încheierea din data de 14.03.2019, Tribunalul București a constatat că este întemeiată excepția de necompetență funcțională și, în consecință, a înaintat cauza spre soluționare Curții de Apel București, în raport de faptul că autoritatea pârâtă funcționează în cadrul unei instituții a administrației centrale (Guvernul României).

2.2. Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 249 din 10 iunie 2019, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 35 alin. (1)

1

din Legea 165/2013.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează initial obligarea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul din str. x sector 5, București, iar prin cererea modificatoare reclamanții au solicitat anularea Titlului de despăgubire nr. 870/09.01.2019 emis de autoritatea pârâtă.

Se constată, cum în mod corect a sesizat și instanța de trimitere, că acțiunea reclamanților este întemeiată pe prevederile art. 34, 35 și 41 din Legea 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Conform dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, soluționarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, precum și a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și celor transmise Secretariatului Comisiei Naționale, se face în anumite termene și în funcție de diferite criterii, expres prevăzute de dispozițiile legale respective.

Același act normativ prevede, la art. 35, că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării" (alin. (1) și "În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor" (alin. (2).

Așa fiind, potrivit dispozițiilor legale citate, competența de soluționare a litigiilor apărute în legătură cu evaluarea imobilelor și cu acordarea de măsuri reparatorii, prevăzute în Legea nr. 10/2001, aparține secției civile a tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul entității învestite cu soluționarea cererii.

Totodată, se reține că tribunalul a invocat excepția necompetenței materiale la al doilea termen de judecată, încălcând prevederile art. 130 alin. (2) și art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., din care rezultă că excepția de necompetență poate fi invocată la primul termen judecată la care părțile sunt legal citate.

Prin urmare, cum excepția nu a fost invocată la primul termen de judecată de către instanța sesizată, competența rămâne câștigată instanței în fața căreia a fost introducă cererea de chemare în judecată.

De asemenea, conform prevederilor art. 123 din C. proc. civ., cererile adiționale, precum cererea formulată de reclamant la data de 14.03.2019, se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe de judecată, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120 din același cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalul București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2019.