ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2021

Ședința publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16 septembrie 2020 pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Instituția Prefectului Municipiului București, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat instanței ca, în baza probelor ce se vor administra, prin hotărârea ce se va pronunța să dispună în principal, obligarea pârâtei să soluționeze cererea din 23.07.2020, înregistrată la pârâtă sub nr. x/23.07.2020, având ca obiect emiterea titlurilor de proprietate pentru terenul aferent imobilelor proprietatea reclamantului, din str. x, București, în sensul admiterii cererii; în subsidiar, obligarea pârâtei să soluționeze cererea din 23.07.2020, înregistrată la pârâtă sub nr. x/23.07.2020, având ca obiect emiterea titlurilor de proprietate pentru terenul aferent imobilelor proprietatea reclamantului, din str. x, București; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 26 octombrie 2020, reclamantul a depus cerere de modificare a acțiunii, în sensul că a solicitat extinderea cadrului procesual, înțelegând să formuleze acțiunea în contradictoriu și cu pârâta Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, față de care are aceleași pretenții cu cele formulate împotriva pârâtei Instituția Prefectului Municipiului București.

2.1. Prin sentința nr. 57 din 20 ianuarie 2021, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sector 3 București.

Pentru a pronunța astfel, această instanță a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâtelor la soluționarea cererii privind constituirea unui drept de proprietate, emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie.

Ca urmare, în speță, sunt incidente prevederile art. 1 din C. proc. civ. coroborat cu cele ale art. 53 și art. 54 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost completată și modificată prin Legea nr. 87/2020, pe care reclamantul își întemeiază cererea nr. x/23.07.2020.

Cererea respectivă este întemeiată pe prevederile art. 27 alin. (2

3

) din Legea 18/1991, modificată prin Legea 87/2020, și a fost adresată Comisiei municipiului București pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, însă la data de 26 august 2020, urmare dezbaterilor purtate în cadrul comisiei municipale de fond funciar din data de 10 iulie 2020, s-a stabilit că cererile fundamentate pe actul normativ din 2020, se soluționează potrivit procedurii prevăzute de art. 12 din Legea 18/1991 și de art. 5 și 6 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005, împrejurare comunicată reclamantului la data de 26 august 2020.

Potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 18/199, hotărârile comisiei județene asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, conform dispozițiilor cuprinse în cap. II și cele asupra măsurilor stabilite de comisiile locale se comunică celor interesați prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Potrivit art. 54 din aceeași lege, dispozițiile art. 53 alin. (1) se aplică și în cazul în care plângerea este îndreptată împotriva ordinului prefectului, sau oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, în condițiile prevăzute în cap. III, dispozițiile art. 53 alin. (2) rămânând aplicabile.

Astfel fiind, procedura de emitere a unui act de atribuire în proprietate a unei suprafețe de teren cât și plângerea îndreptată împotriva oricărui act administrativ prin care s-a refuzat atribuirea terenului, sunt de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, potrivit art. 94 pct. 1 lit. j)

3

) din C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 3080 din 19 martie 2021, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamant, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, reținând că atât prin cererea introductivă, cât și prin notele scrise depuse la data de 19 martie 2021, reclamantul a indicat faptul că cererea sa se întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și are ca obiect nesoluționarea în termen a cererii prin care a solicitat emiterea titlurilor de proprietate pentru terenul aferent imobilelor proprietate sa, a apreciat că instanța de judecată nu poate da o altă calificare juridică cererii, în caz contrar, s-ar încălca principiul disponibilității care guvernează procesul civil, precum și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Tribunalul Buzău și Judecătoria Sectorului 3 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a litigiului, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de interpretarea diferită a dispozițiilor în temeiul cărora se stabilește instanța competentă material a soluționa pricina.

Astfel, Tribunalul Buzău s-a raportat la dispozițiile art. 53 alin. (1), art. 54 din Legea nr. 18/1991, precum și la cele ale art. 94 pct. 1 lit. j)

3

) C. proc. civ., având în vedere obiectul cererii de chemare în judecat și faptul că procedura de emitere a unui act de atribuire în proprietate a unei suprafețe de teren, cât și plângerea îndreptată împotriva oricărui act administrativ prin care s-a refuzat atribuirea terenului sunt de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul, pe când Judecătoria Sectorului 3 București a apreciat că soluționarea cauzei revine Tribunalului Buzău în considerarea obiectului și temeiul de drept ale cererii de chemare în judecată formulate de către reclamant.

Prin cererea de chemare în judecată deduse judecății primei instanțe, ce face obiectul litigiului, s-a solicitat obligarea pârâtelor Instituția Prefectului Municipiului București și Comisia de Fond Funciar a Muncipiului București la soluționarea unei cereri privind constituirea drept de proprietate, emiterea titlului de proprietate și punerea în posesie, întemeiată pe prevederilor art. 27 alin. (2

3

) din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 87/2020.

Potrivit articolul unic al Legii nr. 87/2020, "Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: (…) 2. La articolul 27 alin. (2

3

), partea introductivă și lit. b) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2

3

) În cazul terenurilor aferente casei de locuit și anexelor gospodărești, precum și curții și grădinii din jurul acestora, care nu au fost cooperativizate, deținătorii sau moștenitorii acestora, inclusiv cei care au cumpărat imobilul potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, pot solicita, la cerere, comisiei județene emiterea titlului de proprietate în condițiile prezentei legi, astfel: (…) b) dacă terenul este în proprietatea statului sau a unităților administrativ-teritoriale și persoanele solicitante au calitatea de proprietari ai construcțiilor."

Rezultă, așadar, din petitele cererii de chemare în judecată și din argumentarea de fapt și de drept dezvoltate în cuprinsul motivării aceste cereri, că reclamantul a învestit instanța cu o cerere având ca obiect fond funciar, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, modificată.

Chiar dacă partea a uzat în promovarea demersului judiciar și de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, această împrejurare nu este de natură să atragă competența instanței de contencios administrativ atâta timp cât, prin obiectul său, cererea de chemare în judecată nu se circumscrie cadrului procesual al unei acțiuni în contencios administrativ, așa cum este acesta configurat de art. 52 din Constituția României, art. 1 alin. (1), precum și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestor prevederi legale, se poate adresa instanței de contencios adminitrativ competente, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.

Astfel, în cadrul unei acțiunii în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim nu pot fi solicitate decât în legatură cu un act administrativ tipic sau asimilat, supus controlului de legalitate al instanței judecătorești.

Refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, dupa caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal sunt asimilate actelor administrative, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Din întreaga reglementare a contenciosului administrativ rezultă că este supus controlului de legalitate pe această cale numai refuzul de rezolvare a unei cereri legate de un raport de drept administrativ.

Or, obiectul cererii de chemare în judecată se situează în sfera prevederilor Legii nr. 18/1991, care include, prin redefinirea competențelor potrivit legii speciale, și obligații de a face în sarcina instituțiilor specializate ale statului - comisii locale și județene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, iar nu în sarcina autorităților publice locale în limitele prevăzute de Legea nr. 554/2004, astfel încât, litigiul pendinte este în mod cert unul civil și nicidecum unul de contencios administrativ.

Sub aspectul competenței de soluționare a cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, art. 53 și 54 din acest act normativ stabilesc că hotărârile comisiei județene și ordinul prefectului asupra contestațiilor persoanelor care au cerut reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului pot fi atacate cu plângere la judecătoria în raza teritorială a căreia este situat terenul. Întrucât aceste dispoziții legale stabilesc în favoarea judecătoriei competența de soluționare a plângerii, aceleiași instanțe îi revine competența și în privința cererii prin care se solicită instanței să dispună direct cu privire la dreptul de proprietate reclamat asupra unui teren în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991, în condițiile în care cererea nu a fost soluționată de către comisiile locală și județeană.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 3 București, secția civilă, este instanța competentă material să soluționeze cauza dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 septembrie 2021.