ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 944/2022

Ședința publică din data de 04 mai 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 20 august 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă B. și cu pârâții C., D., solicitând să se constate simulația intervenită între numita B. și C. cu privire la antecontractul de vânzare-cumpărare care are ca obiect imobilul situat în București, str. x și terenul aferent acestuia și cu privire la procesul nr. x/2013, respectiv cu privire la toate actele de procedură întocmite în cadrul acestuia, inclusiv cu privire la sentința civilă nr. 172/12.02.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a, în sensul că toate aceste acte sunt fictive, respectiv inopozabile față de A.. De asemenea, a mai solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1684 din 03 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalul Buzău.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., în considerarea împrejurării că pârâta-reclamantă B. are calitatea de judecător la Judecătoria Sectorului 4, instanță ierarhic inferioară Tribunalului București.

2.2. Învestit prin declinare, Tribunalul Buzău, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 331/2022 din 01 aprilie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., precum și incidența prevederilor art. 127 din același act normativ, care instituie reguli privind competența facultativă a instanței, atunci când una dintre părți are calitatea de judecător.

Totodată a reținut că potrivit alin. (2) al aceluiași articol, legiuitorul a lăsat la aprecierea reclamantului instanța ce o va sesiza în cazul uni litigiu ce se poartă împotriva unui judecător, reclamantă care, în speța de față, nu a înțeles să se prevaleze de aceste dispoziții legale, introducând acțiunea pe rolul Tribunalului București.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență teritorială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I din C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Tribunalul București, secția a V-a civilă și Tribunalul Buzău, secția I civilă.

Conflictul ivit între cele două tribunale, care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, este consecința interpretării diferite a normelor juridice înscrise în art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., care reglementează un caz de competență teritorială alternativă, raportat circumstanțelor factuale concrete ale litigiului pendinte, ce relevă că pârâta B. are calitatea de judecător la Judecătoria Sectorului 4 București, instanță inferioară celei competente să judece cererea de chemare în judecată.

Astfel, cererea de chemare în judecată formulată de A. S.A. este de competența materială a tribunalului, iar din punct de vedere teritorial este supusă normelor de drept comun înscrise în art. 107 alin. (1) din C. proc. civ. care consacră regula tradițională a competenței instanței în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, fiind așadar vorba, în litigiul pendinte, de competența Tribunalului București în raza căruia pârâții își au domiciliile.

Într-adevăr, textul articolului 127 alin. (2) C. proc. civ. instituie - în condiții premisă anume stabilite - un caz de competență teritorială alternativă (facultativă) în situația cererii introduse împotriva unui pârât care are calitatea de judecător.

Rațiunea normei rezidă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluționare părtinitoare a cauzei din pricina calității părții.

În acest sens, art. 127 din C. proc. civ., purtând denumirea marginală "Competența facultativă", are următorul conținut:"(...) (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Este de amintit, în context, faptul că norma juridică, în redactarea sus-redată, este rezultatul modificării textului de lege prin art. I pct. 13 din Legea nr. 310/2018, ca urmare a pronunțării Deciziei interpretative nr. 290/2018 a Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

În esență, modificarea textului de lege în discuție a vizat extinderea sferei de aplicare și la ipoteza în care judecătorul își desfășoară activitatea la o instanță superioară celei competente să judece în primă instanță (situația premisă anterioară fiind limitată la ipoteza desfășurării activității la instanța competentă să judece cauza).

Or, în speță, pârâta B. are calitatea de judecător la Judecătoria Sectorului 4 București, care, în mod evident, potrivit normelor de organizare judiciară, este situată la un nivel inferior, iar nu superior, Tribunalului București, această din urmă instanță fiind cea competentă material să soluționeze cererea de chemare în judecată.

În aceste cuvinte, nu este îndeplinită cerința premisă a aplicării cazului de competență teritorială alternativă și, în consecință, nu există un drept de opțiune al reclamantului de a sesiza o altă instanță decât cea competentă să soluționeze pricina.

De altfel, pentru ipoteza judecătorului care funcționează în cadrul judecătoriei, este exclusă de plano aplicabilitatea tezei a II-a a alin. (2) al art. 127, o eventuală prorogare legală de competență putând opera doar în cazul cererii de chemare în judecată de competența instanței la care își desfășoară activitatea, ipoteză care nu este incidentă în litigiul pendinte, după cum s-a argumentat în cele ce precedă.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul București este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2022.