ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2393/2022

HOTĂRÂRE
06.12.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2393/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 06 decembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență:

Prin cererea înregistrată la data de 04 martie 2022 pe rolul Judecătoriei Buzău, secția civilă, sub nr. x/2022, contestatorul A., în contradictoriu cu intimații B., SCPEJ C., U.A.T. Buzău, D. S.R.L. (fostă E. S.R.L.), F. nr. 1 și Regia Autonomă Municipală "Ram" Buzău, a contestat, în temeiul dispozițiilor art. 712 alin. (2) și art. 443 C. proc. civ., factura RAM nr. x/19.01.2021.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3115 din 03 iunie 20222, Judecătoria Buzău, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că în baza încheierii de încuviințare a executării silite pronunțate de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2021, în cadrul dosarului execuțional înregistrat sub nr. x/2021 la B.E.J. G., împotriva contestatorului s-a demarat executarea silită inclusiv în baza titlului executoriu reprezentat de factura nr. x/19.01.2021.

În considerarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) și a celor ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., precum și a faptului că, la data sesizării organului de executare (02.12.2021), debitorul A. avea domiciliul în municipiul București, a apreciat că Judecătoria Sectorului 1 București este instanța competentă a soluționa cauza.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 1 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 9170 din 13 octombrie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău; în baza art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe; a suspendat judecata cauzei; a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că, în cauză, contestatorul a solicitat anularea facturii RAM nr. x/19.01.2021, indicând ca temei de drept și art. 712 C. proc. civ., astfel că obiectul dosarului a fost calificat ca fiind contestație la executare, însă, cu ocazia dezbaterilor din ședința publică din 30 septembrie 2022, contestatorul a susținut că solicită doar anularea facturii și nu formulează contestație la executare.

Față de dispozițiile art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., instanța a apreciat că simpla menționare a dispozițiilor art. 712 C. proc. civ. nu determină în mod automat calificarea cererii ca fiind contestație la executare câtă vreme obiectul cererii a fost clarificat fără echivoc prin precizările orale ale reclamantului, în sensul că solicitarea acestuia nu privește anularea unor acte de executare.

Astfel, având în vedere obiectul cererii, instanța a constatat că reclamantul a sesizat Judecătoria Buzău, care este competentă teritorial, conform art. 112 și art. 107 C. proc. civ., în condițiile în care trei dintre pârâți, B.E.J. G., Regia Autonomă Municipală Buzău și F./1, au sediul în Buzău, neavând relevanță că există și alte instanțe competente teritoriale în raport de sediul celorlalți pârâți ori conform art. 113 C. proc. civ.

În consecință, având în vedere că Judecătoria Buzău a devenit competentă prin alegerea de competență efectuată inițial de către reclamant, aceasta nu mai avea posibilitatea de a declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, secția civilă, s-a contestat, în temeiul dispozițiilor art. 712 alin. (2) și art. 443 C. proc. civ., factura RAM nr. x/19.01.2021, arătându-se că aceasta este lovită de nulitate pentru leziune, doi, transfer de proprietate, are la bază un contract nul, este imposibilă executarea și există dezacord asupra calității.

Prin încheierea din 30 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Buzău, secția civilă a admis în parte cererea de încuviințare a executării silite formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc G. și a încuviințat executarea silită ce a făcut obiectul dosarului de executare silită nr. x/2021, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de facturile: nr. x/12.12.2019, nr. x/14.01.2020, nr. x/12.02.2020, nr. x/11.03.2020, nr. x/10.04.2020 și nr. x/12.05.2020, împotriva debitorului A., la cererea creditoarei Regia Autonomă Municipală RAM Buzău, în faliment, reprezentată legal prin lichidator judiciar provizoriu consorțiul format din H.. și I.., prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, pentru recuperarea sumei de 502,40 de RON, cu titlu de contravaloare a serviciilor facturate în perioada 12.12.2019-12.05.2020, la care s-au adaugat cheltuielile de executare silită.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de încuviințare a executării silite în temeiul titlurilor executorii arătate anterior în ceea ce privește penalizările, precum și cu privire la facturile: nr. x/12.08.2019, nr. x/10.09.2019, nr. x/10.10.2019, nr. x/12.11.2019, nr. x/11.06.2020, nr. x/10.07.2020, nr. x/11.08.2020, nr. x/10.09.2020, nr. x/12.10.2020, nr. x/10.11.2020, nr. x/07.12.2020, nr. x/19.01.2021, nr. x/18.02.2021, nr. x/25.03.2021 și nr. x/02.04.2021.

În motivarea soluției de respingere a cererii de încuviințare silită a sumelor reprezentând penalizări, instanța a apreciat că facturile în cauză nu sunt titluri executorii și cu privire la penalități.

Astfel, în privința debitorului nu s-a început urmărirea silită în baza facturii nr. x/19.01.2021, ce face obiectul cererii de chemare în judecată pendinte, cererea de încuviințare a executării silite fiind respinsă de instanța de executare pentru argumentele anterior expuse.

La primul termen de judecată din 30 septembrie 2022, reclamantul a susținut în fața Judecătoriei Sectorului 1 București că obiectul cererii deduse judecății îl reprezintă doar anularea facturii menționate, iar nu anularea unor acte de executare, prin aceasta neînțelegând să formuleze contestație la executare.

Așadar, față de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, reglementat de dispozițiile art. 9 C. proc. civ., în raport cu precizările orale ale reclamantului, Înalta Curte constată că cererea de față reprezintă o acțiune formulată pe calea dreptului comun, prin care s-a solicitat anularea unui act juridic, astfel că devin incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora: "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Întrucât în cauză figurează mai mulți pârâți, aceștia având sediul în București, și, respectiv, în municipiul Buzău, sunt aplicabile și dispozițiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., care instituie un caz de competență teritorială alternativă, reglementată prin norme de ordine privată, reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar instanța astfel sesizată nu se mai poate dezînvesti prin declinarea competenței de soluționare a cauzei, din oficiu ori la cererea pârâtului, la fel cum nici reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii instanței competente.

Reținând că pârâții SCPEJ C., U.A.T. Buzău, F. nr. 1 și Regia Autonomă Municipală "Ram" Buzău au sediul în municipiul Buzău, față de opțiunea reclamantului exprimată în condițiile art. 116 C. proc. civ., ce nu mai poate fi contestată, odată învestită una dintre instanțele competente teritorial, în speță, Judecătoria Buzău, secția civilă, s-a fixat în mod definitiv competența teritorială în favoarea instanței respective.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Buzău, secția civilă este instanța competentă a soluționa cererea de chemare în judecată dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 C. proc. civ.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06 decembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-24
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2364/2022
Ședința publică din data de 24 noiembrie 2022 Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, secția civilă, la data de 04 martie 2
ÎCCJ 2023-03-01
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 373/2023
Ședința publică din data de 1 martie 2023 Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău în data de 04 martie 2
ÎCCJ 2022-11-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2143/2022
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la 4 martie 2022, sub număr
ÎCCJ 2022-10-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1838/2022
Ședința publică din data de 11 octombrie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 04.03.2022, sub numărul de mai sus, contestator
ÎCCJ 2022-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2324/2022
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022 Deliberând asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 04.03.2022, sub numărul de mai sus, contestator
Sursă