ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4290/2022

Ședința publică din data de 29 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, la data de 20.01.2022, sub nr. x/2022, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta A., anularea actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 183/2020, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

În motivarea cererii a arătat că prin sentința civilă nr. 5443 din 28.09.2017 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia Curții de Apel București nr. 2193 din 16.04.2018, a fost obligată la plata drepturilor salariale stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze creditorul și drepturile efectiv plătite, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 16.04.2018.

A mai susținut că în baza dispozițiilor art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, plata drepturilor salariale se face în mod eșalonat, potrivit legislației speciale în vigoare, astfel încât în mod eronat a solicitat creditorul executarea silită.

Urmarea măsurii dispuse de instanță prin rezoluția din data de 25.01.2022, reclamanta a formulat precizări la data de 08.02.2022, prin care a arătat că obiectul acțiunii îl constituie eșalonarea la plată a obligației, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 și suspendarea procedurii execuționale potrivit art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002, menționând că nu au fost efectuate plăți în temeiul titlului executoriu, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018.

2.1. Prin sentința nr. 606 din data de 9 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Buzău, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău în contradictoriu cu intimata A., în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție judecătoria a apreciat, în esență, că obiectul acțiunii a fost precizat de reclamantă și constă în eșalonarea la plată a obligației ce se execută silit, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002, precum și suspendarea procedurii execuționale, potrivit art. 6 alin. (4) din aceeași ordonanță și că, în raport de această precizare, sunt incidente normele legale invocate conform cărora cererile privind eșalonarea plății și suspendarea procedurii execuționale se soluționează de instanța care a pronunțat hotărârea prin care a fost obligată instituția publică la plata sumelor respective, în speță titlul executoriu fiind reprezentat de sentința civilă nr. 5443/28.09.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia Curții de Apel București nr. 2193/16.04.2018.

2.2. Prin sentința nr. 2305 din data de 26 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ teritorială municipiul Buzău în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Judecătoriei Buzău. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În esență, Tribunalul București a reținut că raportat la modul de formulare a actului de sesizare al instanței și la temeiul de drept invocat în cuprinsul acestuia, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 711 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. conform cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în speță sediul reclamantei situându-se în circumscripția Judecătoriei Buzău.

II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.

Obiectul demersului judiciar inițiat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău vizează anularea actelor de executare întocmite de către Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 183/2020, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației.

Titlul executoriu în baza căruia a fost inițiată procedura executării silite împotriva reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău este reprezentat de sentința civilă nr. 5443 din 28.09.2017 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2016 și definitivă prin decizia nr. 2193/16.04.2018 a Curții de Apel București, prin care debitoarea Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău a fost obligată la plata către creditoare a drepturilor salariale stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze și drepturile efectiv plătite, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 16.04.2018.

Conform precizărilor la acțiune formulate la data de 08.02.2022, reclamanta a arătat că obiectul acțiunii îl constituie eșalonarea la plată a obligației, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 și suspendarea procedurii execuționale potrivit art. 6 alin. (4) din aceeași ordonanță, nefiind efectuate plăți în temeiul titlului executoriu, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018.

Problema care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe privește norma de drept aplicabilă situației deduse judecății, din perspectiva competenței materiale de soluționare a cauzei.

Judecătoria Buzău, secția civilă, prima instanță sesizată, a apreciat că, față de precizările la acțiune formulate de reclamantă, sunt incidente în cauză dispozițiile art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 și art. 6 alin. (4) din aceeași ordonanță, conform cărora cererile privind eșalonarea plății și suspendarea procedurii execuționale se soluționează de instanța care a pronunțat hotărârea prin care a fost obligată instituția publică la plata sumelor respective, în speță titlul executoriu fiind reprezentat de sentința civilă nr. 5443/28.09.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia Curții de Apel București nr. 2193/16.04.2018.

În schimb, Tribunalul București a apreciat că în prezenta cauză competența de soluționare a cererii reclamantei se stabilește în raport de prevederile art. 711 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului, în speță sediul reclamantei fiind situat în circumscripția Judecătoriei Buzău.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială, și că pentru identificarea instanței competente după materie este esențial a se stabili obiectul cererii de chemare în judecată.

Competența materială, privită sub aspectul ei funcțional, stabilește ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanțe: judecătorii, tribunale, curți de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, care desfășoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competența materială determină, în funcție de obiectul, natura și valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluționate numai de anumite categorii de instanțe.

În speță, din actele și lucrările dosarului rezultă că prin acțiunea introductivă reclamanta a înțeles să solicite anularea actelor de executare întocmite de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul de executare nr. 183/2020, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației, iar la solicitarea instanței inițial sesizate a precizat că obiectul acțiunii îl constituie eșalonarea la plată a obligației, potrivit art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 și suspendarea procedurii execuționale potrivit art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002, menționând, totodată, că nu au fost efectuate plăți în temeiul titlului executoriu, conform art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018.

Cu alte cuvinte, a solicitat eșalonarea plății obligației ce este executată silit, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, precum și suspendarea procedurii execuționale, potrivit art. 6 alin. (4) din același act normativ.

Titlul executoriu ce stă la baza executării silite contestate este reprezentat de sentința civilă nr. 5443/28.09.2017 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. x/2016 și definitivă prin decizia nr. 2193/16.04.2018 a Curții de Apel București, care prevede îndeplinirea unei obligații de a da, constând în plata către creditoare a drepturilor salariale stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze și drepturile efectiv plătite, începând cu data de 09.04.2015 și până la data de 16.04.2018, contestatoarea întemeindu-și contestația pe dispozițiile O.U.G. nr. 114/2018 și ale O.G. nr. 22/2002.

Este neîndoielnic că în materia contenciosului administrativ, astfel cum reiese din cuprinsul art. 24 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a prevăzut o procedură specială pusă la îndemâna deținătorului titlului de a obliga autoritatea pârâtă să pună în executare obligațiile stabilite de instanța de judecată în sarcina acesteia, atunci când nu sunt aduse la îndeplinire de bună voie sau în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Această procedură de executare silită se demarează de creditor prin acțiune directă la instanța de contencios administrativ care a soluționat fondul litigiului - instanță de executare potrivit art. 25 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, fără a fi necesară încuviințarea executării silite prin intermediul executorului judecătoresc.

Pe de altă parte, executarea silită a altor obligații decât cele avute în vedere de art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cum ar fi obligațiile de despăgubiri sau de plată a unor drepturi bănești ori a cheltuielilor de judecată, urmează procedura reglementată de C. proc. civ., instanța de executare fiind cea prevăzută de art. 651 alin. (1) din acest act normativ.

În speță, din modul de formulare a cererii de chemare în judecată reiese că obiectul cauzei îl reprezintă o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 712 alin. (1) din C. proc. civ., în condițiile în care contestatoarea însăși a invocat acest temei de drept, făcând trimitere și la normele legale ce cuprind o eșalonare a drepturilor salariale restante, a căror aplicabilitate în cauză urmează a fi constatată de instanța de executare, și față de împrejurarea că a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul nr. x/2020 aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B., urmărind astfel cenzurarea actelor de executare, care nu pot fi verificate sub aspectul legalității decât în cadrul contestației la executare.

Ca urmare, se reține că acțiunea contestatoarei are natura juridică a unei contestații la executare, ceea ce, în virtutea normei de trimitere cuprinse la art. 28 din Legea nr. 554/2004, atrage incidența dispozițiilor de drept comun ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora: "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (. . . . . . . . . .)." De altfel, executării silite propriu-zise, chiar dacă este vorba de o hotărâre a instanței de contencios administrativ, i se aplică prevederile C. proc. civ., la care face trimitere art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În concluzie, având în vedere că în prezenta cauză este vorba despre o contestație la executare reglementată de dreptul comun, și ținând cont de faptul că sediul debitorului Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău se află în circumscripția Judecătoriei Buzău, Înalta Curte constată că acestei instanțe îi revine competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., aceasta urmând a stabili în concret, prin raportare la obiectul executării silite, dacă dispozițiile legale ce cuprind o eșalonare a drepturilor salariale restante sunt sau nu aplicabile în speță.

Față de considerentele expuse la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Buzău, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială municipiul Buzău în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Judecătoriei Buzău, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 septembrie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.