ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4790/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2022, pe rolul Judecătoriei Buzău, secția Civilă, sub nr. x/2022, contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială - Municipiul Buzău, reprezentată prin Primarul Municipiului Buzău, în contradictoriu cu intimatul A., a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. nr. 164/2020; suspendarea executării până la soluționarea contestației.

În motivare a arătat că, prin sentința nr. 5443/28.09.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia Curții de Apel București nr. 2193/16.04.2018, a fost obligată la plata drepturilor salariale stabilite ca diferență între salariul de care ar fi trebuit să beneficieze creditorul și drepturile efectiv plătite de aceasta, începând cu 09.04.2015 până la 16.04.2018.

Prin sentința civilă nr. 1932/13.04.2022 Judecătoria Buzău a admis excepția de necompetență și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta UAT Municipiul Buzău, reprezentată prin Primarul Municipiului Buzău, în contradictoriu cu intimatul C., în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Buzău a reținut că, potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ., când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

Potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică: în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat.

Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii (art. 130 alin. (2) C. proc. civ.).

În prezenta cauză, contestatoarea și-a întemeiat capătul de cerere privind suspendarea executării silite pe disp. art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002 și cererea privind acordarea unui termen de grație pe disp. art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 22/2002.

Art. 6 din O.G. nr. 22/2002 prevede:

(1) În cazurile în care, din motive temeinice privind realizarea atribuțiilor prevăzute de lege, instituția debitoare nu își poate îndeplini obligația de plată în condițiile prevăzute la art. 1 alin. (1), art. 2 sau 4, aceasta va putea solicita instanței judecătorești care soluționează cauza acordarea, în condițiile legii, a unui termen de grație sau/și stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective.

(2) În cazurile în care obligația de plată este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, instituția debitoare poate solicita instanței care a dat această hotărâre luarea măsurilor prevăzute la alin. (1), care se aplică în mod corespunzător.

(3) Dacă obligația de plată este stabilită printr-un titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, cererea formulată potrivit alin. (1) se soluționează de către instanța de executare competentă.

(4) Instanța sesizată potrivit alin. (1) - (3), la cererea instituției debitoare, prin încheiere executorie, când este cazul, va putea suspenda începerea ori continuarea executării silite până la soluționarea prin hotărâre definitivă și irevocabilă a cererii privind acordarea termenului/termenelor de plată a sumei datorate. Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. Încheierea poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

(5) În cazuri urgente, instanța prevăzută la alin. (4), la cererea instituției debitoare, poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare formulate potrivit alin. (4). Suspendarea se dispune fără plata unei cauțiuni. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.

(6) Cererile introduse potrivit alin. (1) - (5) sunt scutite de taxa judiciară de timbru și se judecă cu precădere. Hotărârea dată în cauzele prevăzute la alin. (1) - (3) poate fi atacată numai cu recurs.

În speță, titlul executoriu în baza căruia s-a încuviințat executarea silită este reprezentat de sentința civilă nr. 5443/28.09.2017 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia Curții de Apel București nr. 2193/16.04.2018.

În consecință, se constată că în cauză sunt incidente disp. art. 6 alin. (5) rap. la alin. (4) rap. la alin. (2) din O.G. nr. 22/2002, obligația de plată fiind stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă, astfel încât competența de a soluționa cererea de suspendare a executării și de acordare a unui termen de grație revine instanței care a pronunțat această hotărâre.

Având în vedere cele expuse, instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Buzău, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de către contestatorul UAT Municipiul Buzău, reprezentată prin Primarul Municipiului Buzău, în contradictoriu cu intimatul C., în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat la data de 09.05.2022 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022.

Prin sentința civilă nr. 3257 din data de 9.06.2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău, reprezentată prin Primarul Municipiului Buzău, în contradictoriu cu intimatul C., în favoarea Judecătoriei Buzău.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

Totodată, potrivit art. 224 C. proc. civ., "instanța este obligată, în orice proces, să pună în discuția părților toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu".

Conform art. 248 alin. (1) din același Cod, "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

În speță reclamanta a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. nr. 164/2020; suspendarea executării până la soluționarea contestației.

Ori în fața instanței de contencios nu se pot pune în discuție și nici contesta procedurile de executare silită.

În actuala reglementare, tribunalele judecă în primă instanță, ca instanțe de apel și ca instanțe de recurs, precum și orice alte cereri date prin lege în competența lor. Tribunalul este instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, în sensul că, ori de câte ori legiuitorul nu prevede instanța competentă a soluționa o anumită cerere, aceasta va fi judecată în primă instanță de către tribunal.

Această competență rezultă din atribuirea către tribunal, spre soluționare în primă instanță, a tuturor cererilor care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, atribuire prevăzută expres în art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Instanța a reținut însă că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect o contestație împotriva unei măsuri de executare silită, iar competența de soluționare a acestei cereri revine judecătoriei situate la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoria Buzău, raportat la dispozițiile art. 94 alin. (2) coroborat cu disp. art. 107 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare iar din interpretarea dispozițiilor art. 713 alin. (2) instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în speță Judecătoria Buzău. Totodată, instanța de executare este competentă să soluționeze contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicție, în conformitate cu dispozițiile art. 713 alin. (3) C. proc. civ.

Prin art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004 se reglementează procedura de executare a unei hotărâri pronunțate de instanța de contencios administrativ care este o procedură specială ce derogă de la prevederile C. proc. civ. referitoare la executarea silită.

În acest sens, chiar dacă prin contestația la executare s-a solicitat și eșalonarea plății de către contestatoare și suspendarea executării până la soluționarea contestației, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 22/2002, instanța rămâne investită cu soluționarea capătului de cerere principal care îl constituie contestația la executare iar potrivit art. 98 și 123 C. proc. civ. va soluționa și capetele de cerere accesorii.

Întrucât capătul principal de cerere îl constituie contestația la executare formulată împotriva actelor de executare întocmite de un executor judecătoresc, competența materială aparține instanței de executare care în prezenta speță este Judecătoria Buzău.

Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2 potrivit cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum și dispozițiile art. 176 pct. 3 C. proc. civ., potrivit cu care actele de procedură săvârșite de judecătorul necompetent sunt nule, în acest caz nulitatea nefiind condiționată de producerea vreunei vătămări, fiind suficient ca actul de procedură să aparțină unei instanțe necompetente, Tribunalul București a apreciat întemeiată excepția invocată, a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, în a cărei rază teritorială au sediul/domiciliul părțile.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată are ca obiect o contestație împotriva unei măsuri de executare silită, respectiv anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare aflat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc B. nr. 164/2020 și suspendarea executării până la soluționarea contestației.

Conform dispozițiilor art. 712 alin. (1) C. proc. civ., "Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii."

Având în vedere că dispozițiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ. reglementează condițiile de admisibilitate și statuează în mod expres că "Dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă", Înalta Curte constată că prin raportare la dispozițiile art. 714 din același Cod, contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Potrivit art. 651 alin. (3) din același Cod, "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Întrucât capătul principal de cerere îl constituie contestația la executare formulată împotriva actelor de executare întocmite de executorul judecătoresc B., din circumscripția Judecătoriei Buzău, competența materială aparține acestei instanței, ca instanță de executare, competență care atrage și soluționarea și capetelor de cerere accesorii.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, secția Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Buzău și intimatul C. în favoarea Judecătoriei Buzău, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.