ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1755/2025

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub numărul x/2025 la data de 10.06.2025, contestatorul A. a formulat în contradictoriu cu intimata B. S.A. (denumită anterior C.) cerere de suspendare a executării silite derulate în dosarul de executare silită nr. x/2022 al Biroului Executorului Judecătoresc D..

În drept, au fost invocate prevederile art. 719 C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin încheierea din data de 16 iulie 2025, Judecătoria Buzău a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Instanța a reținut incidența prevederilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., precum și faptul că din înscrisurile depuse în ședința din data de 16.07.2025, reiese că în perioada 2017-2024 contestatorul era rezident al Regatului Unit al Marii Britanii (locuind pe teritoriul acestui stat cu caracter de continuitate, urmând studii și fiind angajat), motiv pentru care domiciliul său, în sens procesual, a fost considerat în străinătate, respectiv ca nefiind pe teritoriul României. În acest sens, instanța a făcut trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la sensul noțiunii de domiciliu, noțiune cu privire la care a arătat că trebuie înțeleasă prin raportare la locuință efectivă a părții, iar nu la cea scriptică.

Astfel, având în vedere că la data sesizării organului de executare (respectiv la data de 07.02.2022, conform filei nr. 1 dosar execuțional), domiciliul contestatorului-debitor nu se afla în țară, competența instanței de executare va fi atrasă, în condițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., de sediul intimatei-creditoare, aflat în circumscripția Judecătoriei Sector 5 București.

Instanța a mai reținut că deși Judecătoria Buzău este cea care a încuviințat executarea silită contestată în cauză, această simplă împrejurare nu este suficientă pentru a-i conferi competență în soluționarea cererii deduse judecății.

Astfel, de lege lata, determinarea corectă a instanței de executare nu se raportează la instanța care a încuviințat executarea silită, ci la criteriul legal imperativ stabilit, în trepte, de prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., după cum în cauză nu sunt incidente nici dezlegările Deciziei nr. 20/2021 pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, la data de 27.09.2021, întrucât executarea silită contestată în prezenta cauză nu se referă la o pluralitate de debitori (obligați principal și/sau accesoriu), ci la un debitor unic, respectiv contestatorul din prezenta cauză.

2.2. Prin sentința nr. 7891 din data de 19 august 2025, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin încheierea civilă pronunțată în Camera de Consiliu din data de 10.03.2022, în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Buzău a încuviințat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2022, astfel că prin încuviințarea executării silite, Judecătoria Buzău a devenit instanță de executare. În sprijinul acestei soluții, instanța a avut în vedere și argumentele invocate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 20/2021 în soluționarea Recursului în interesul legii.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, pentru considerentele expuse în continuare.

Desesizarea celor două instanțe aflate în conflict a fost determinată de interpretarea diferită a normelor de procedură în materia competenței teritoriale a instanței de executare în soluționarea unei cereri de suspendare a executării silite.

Anume, Judecătoria Buzău a reținut că nu sunt incidente dezlegările Deciziei nr. 20/2021, iar la data sesizării organului de executare domiciliul contestatorului-debitor nu se afla în țară, astfel încât competența instanței de executare este atrasă, în condițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., de sediul intimatei-creditoare, aflat în circumscripția Judecătoriei Sector 5 București, în timp ce judecătoria învestită prin declinarea competenței a făcut aplicarea principiului unicității instanței de executare.

Prin prezentul demers judiciar, contestatorul A. a formulat în contradictoriu cu intimata B. S.A. (denumită anterior C.) cerere de suspendare a executării silite derulate în dosarul de executare silită nr. x/2022 al BEJ D..

Înalta Curte reține că principiul unicității instanței de executare prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ. are ca scop garantarea unei administrări eficiente a procedurii execuționale și evitarea dispersării competenței între diferite instanțe, ceea ce ar putea genera întârzieri și confuzii în aplicarea titlurilor executorii.

Din actele și lucrările dosarului reiese că prin încheierea din data de 10.03.2022 pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Judecătoria Buzău a admis cererea formulată de BEJ D. și a încuviințat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2022, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 139/17.01.2019, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr. x/2018, pentru îndeplinirea obligației stabilită prin titlul executoriu, pentru recuperarea sumei de 1.657,08 RON compusă din 50 RON reprezentând cheltuieli de judecată și 1.607,08 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale neachitate la care se vor adăuga penalități de întârziere de 0,2% pe zi, calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data achitării integrale a debitului, la care se adaugă cheltuieli de executare, împotriva debitorului A., la cererea creditorului C. S.A.., stabilind astfel instanța de executare conform principiului unicității acesteia, prevăzut de art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Acest principiu a fost consolidat și de Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menționat în considerente decizorii că "ulterior admiterii cererii de încuviințare a executării silite, calitatea de instanță de executare a instanței care a încuviințat executarea nu doar că este câștigată, dar și rămâne aceeași pe întreaga durată a procedurii execuționale..." (paragraful 71).

Această decizie cuprinde dezlegări de principiu, aplicabile în toate cauzele în care instanța de executare este stabilită și se ivesc ulterior incidente în executare (cum este cererea de suspendare a executării silite), astfel încât reprezintă un reper obligatoriu în aplicarea corectă și uniformă a dispozițiilor legale aplicabile.

Prin urmare, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel cum reiese din paragraful 47 din Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, ceea ce a trebuit să lămurească instanța supremă pe calea mecanismului recursului în interesul legii este dacă, după ce a fost încuviințată executarea silită de către instanța de executare, competența acesteia mai poate fi reevaluată în funcție de domiciliul/sediul debitorului care a formulat contestația la executare, motiv pentru care această decizie este aplicabilă tuturor situațiilor premisă existente în cadrul cererilor privind incidente apărute în cursul executării silite, iar nu doar situațiilor în care există pluralitate de debitori.

În consecință, întrucât, în cauză, instanța care a încuviințat executarea silită este Judecătoria Buzău, în considerarea dezlegărilor obligatorii date prin Decizia în interesul legii nr. 20/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a pricinii aparține acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.