ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1756/2025

HOTĂRÂRE

15.10.2025

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1756/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca, sub dosar nr. x/2025, petentul B.E.J. A. a solicitat încuviințarea executării silite în cadrul dosarului nr. x/2025, la cererea creditoarei B. S.A., împotriva debitoarei C..

II. Hotărârile care au generat conflictul de competență

2.1. Prin încheierea nr. 11702/CC/2025 din data de 28 iulie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Instanța a reținut incidența prevederilor 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 90 C. civ., precum și faptul că la momentul înregistrării cererii pe rolul executorului judecătoresc debitoarea nu figura cu un domiciliu activ în baza de date D.E.P.A.B.D. și nici cu reședință activă, stabilită cu forme legale.

A reținut instanța că, în acestă ipoteză, pot fi valorificate prevederile art. 90 alin. (2) C. civ. care stabilesc faptul că atunci când nici domiciliul, nici reședința nu sunt cunoscute persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, respectiv cel din raza Judecătoriei Sectorului 2 București.

2.2. Prin sentința nr. 11989 din data de 26 august 2025, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul pentru soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că debitoarea figurează în fișa DEPABD cu mențiuni operative din 20.10.2021 că nu ar mai locui pe raza sectorului 2, iar aceste constatări s-au realizat la o distanță considerabilă (aproape 4 ani anterior sesizării executorului judecătoresc).

Făcând trimitere la prevederile art. 62 alin. (1) și alin. (6) din H.G. nr. 295/2021, instanța a reținut că din moment ce debitorul a avut un domiciliu pe raza sectorului 2 București, însă este necesară anularea actului de identitate întrucât din verificările fizice realizate de către agenții de poliție a rezultat că aceasta nu domiciliază în str. x cel Bun, atunci nu se poate concluziona decât că debitorul nu are un domiciliu valabil în țară. În aceste condiții, din teza a II-a art. 651 C. proc. civ. reiese că instanța de executare este cea de la sediul creditorului, respectiv Judecătoria Cluj Napoca, B. figurând cu sediul în circumscripția acestei instanțe.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 coroborat cu art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În speță, Înalta Curte constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport cu prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Cluj-Napoca, constatând că la momentul înregistrării cererii pe rolul biroului executorului judecătoresc debitoarea nu figura cu un domiciliu activ în baza de date D.E.P.A.B.D. și nici cu reședință activă, stabilită cu forme legale, a reținut incidența prevederilor art. 90 alin. (2) C. civ. și a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea instanței de la ultimul domiciliu cunoscut al debitoarei, în timp ce Judecătoria Sectorului 2 București a apreciat că lipsa unei mențiuni active privind domiciliul echivalează cu inexistența unui domiciliu valabil în România, astfel că sunt incidente prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., iar instanța de executare este cea de la sediul creditorului.

Înalta Curte mai constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviințare a executării silite în toate formele prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit semnat electronic din 19.07.2022, formulată de petentul BEJ A., la cererea creditorului B. S.A., împotriva debitoarei C..

Cât privește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare".

Așadar, în procedura executării silite, dispozițiile legale anterior evocate determină instanța de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

În ceea ce privește noțiunea de "domiciliu", în lipsa unei dispoziții în normele de procedură, acesta se determină prin raportare la prevederile C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 87 din C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Conform art. 89 alin. (1) din C. civ., "stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale", iar potrivit art. 91 din C. civ., "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

În cauză, din cuprinsul adresei nr. x reiese că valabilitatea mențiunii privind domiciliul debitoarei a încetat, fiind necesară reținerea cărții de identitate în condițiile art. 62 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, conținute în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 295/2021.

Or, pentru determinarea competenței este lipsită de relevanță împrejurarea că a expirat perioada de valabilitate a cărții de identitate, în contextul în care o atare împrejurare nu echivalează cu încetarea domiciliului în plan procesual, față de prevederile art. 90 alin. (2) și art. 91 alin. (2) C. civ.

De asemenea, în cauză nu s-a făcut dovada că debitoarea nu are domiciliul în țară, neputând fi asimilată situația persoanei care nu mai locuiește la adresa menționată în cartea de identitate cu situația persoanei care nu are domiciliul în țară.

Astfel, în speța pendinte, la data sesizării organului de executare (23.05.2025), domiciliul debitoarei înscris în cartea de identitate nu mai era valabil, însă încetarea valabilității înscrierii adresei de domiciliu din cartea de identitate nu echivalează cu împrejurarea că debitoarea ar avea domiciliul în afara țării, pentru a se stabili competența în favoarea instanței în circumscripția căreia își are domiciliul creditoarea.

Dispozițiile art. 90 C. civ., care reglementează prezumția de domiciliu, statuează la alin. (2) că, în lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu cunoscut.

Prezumția de domiciliu reglementată de art. 90 din C. civ. decurge din caracterul obligatoriu al domiciliului care își are izvorul în funcția social-juridică a acestuia, de a fi un element de identificare în spațiu a persoanei fizice, în care, alături de titular, este interesată și societatea, și ea este aplicabilă atunci când acesta nu este cunoscut.

Or, în cazul de față, ultimul domiciliu cunoscut al debitoarei, potrivit relațiilor de la DEPABD este în București, str. x, b. T17B.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale anterior redate, precum și faptul că ultimul domiciliu cunoscut al debitoarei se află pe raza Judecătoriei Sectorului 2 București, rezultă că această instanță este instanța de executare, competentă material și teritorial a soluționa cererea de încuviințare a executării silite, în conformitate cu prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Se reține că scopul normei cu caracter imperativ prevăzute la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care stabilește competența în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, are - printre altele - rolul de a asigura debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflat în proximitatea domiciliului său, aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviințării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.