ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2179/2025

Ședința publică din data de 2 decembrie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Costești la data de 21.05.2025 sub numărul x/2025, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., s-a solicitat, la cererea creditorului B. - prin reprezentant convențional "C.", încuviințarea executării silite a debitorului D., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1792/04.11.2024 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr. x/2024, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu, cu cheltuieli de executare, în dosarul de executare silită nr. x/2025.

2.1. Sentința Judecătoriei Costești

Prin sentința civilă nr. 857/02.06.2025 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Costești invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, urmare a aplicării dispozițiilor art. 651 alin. (1) - (3) C. proc. civ. prin raportare la art. 108 C. proc. civ. și ale deciziei Înaltei Curți nr. 402/2023 și la situația de fapt reținută, în sensul că din verificările efectuate din oficiu în baza de date DEPABD în data de 23.05.2025, debitorul D. figurează cu mențiunea "încetat valabilitate domiciliu" de la data de 17.02.2025, iar din înscrisurile existente la dosarul cauzei nu rezultă care este domiciliul, respectiv reședința actuală a debitorului, astfel că la data sesizării executorului judecătoresc, respectiv 21.05.2024, nu se poate considera că debitorul avea un domiciliu sau o reședință legal stabilite pe teritoriul României.

A mai reținut instanța că, din verificarea actelor dosarului, reiese că nici creditoarea B. nu are sediul în România, aceasta având sediul social în Malta, iar în Târgoviște se află doar un sediu procesual ales al acesteia. Drept urmare, întrucât nu se cunoaște domiciliul exact al debitorului și nici reședința sa, întrucât cartea de identitate este expirată, și nici creditoarea nu are un sediu în România, instanța de executare este cea din circumscripția căreia își are sediul biroul executorului judecătoresc învestit de creditor, în speță BEJ A. din Municipiul Pitești, județul Argeș, respectiv Judecătoria Pitești.

2.2. Sentința Judecătoriei Pitești

Prin sentința civilă nr. 4517/30.06.2025, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 71 alin. (2) din O.U.G. nr. 50/2010, potrivit cărora cesionarul creanței este obligat să aibă sediul social, o sucursală sau un reprezentant în România pentru rezolvarea eventualelor litigii și pentru a răspunde contravențional și/sau penal în fața autorităților publice.

Drept urmare, luând în considerare faptul că reprezentantul creditorului din România are sediul în Târgoviște, Bd. x, jud. Dâmbovița, instanța a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște, aceasta fiind instanța competentă teritorial prin raportare la sediul reprezentantului creditoarei.

2.3. Sentința Judecătoriei Târgoviște

Prin sentința civilă nr. 3385/22.07.2025, Judecătoria Târgoviște a admis la rândul său, excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, ca instanță de la domiciliul de fapt al debitorului, pe baza informațiilor relevate de noua verificare în sistemul DEBAPD ordonată din oficiu, din care a reieșit că debitorul D. figurează cu mențiunea "încetat valabilitate domiciliu" de la data de 17.02.2025, dar potrivit procesului-verbal din data de 18.07.2025 întocmit de agenții I.P.J. Argeș, în urma contactării sale telefonice, acesta a precizat că din data de 12.07.2021 locuiește efectiv la adresa din mun. București.

Drept urmare, instanța a reținut că dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăiește, în sensul de locuință efectivă, textul de lege referindu-se la noțiunea de domiciliu ca situație de fapt. Întrucât, la data sesizării organului de executare, domiciliul în fapt al debitorului era în mun. București, str. x, respectând ordinea instituită de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite îi revine instanței în a cărei circumscripție se găsește domiciliul debitorului, respectiv a Judecătoriei Sectorului 5 București.

2.4. Sentința Judecătoriei Sectorului 5 București

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București a pronunțat sentința nr. 8800/29.10.2025 prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Pitești, a constatat ivit conflictul negativ de competență teritorială și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea soluției sale, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța a reținut că întrucât nu s-a putut identifica adresa de domiciliu a debitorului la data învestirii organului execuțional în baza de date D.E.P.A.B.D., aceasta figurând cu mențiunea "încetat valabilitate domiciliu" la data de 17.02.2025, iar creditoarea B.. își are sediul în afara României, fiind lipsită de relevanță atât adresa din România a reprezentantului acesteia pentru comunicarea actelor de procedură, cât și mențiunea IPJ Argeș potrivit căreia debitorul locuiește în fapt la o adresă de pe raza Sectorului 5 București, sens în care a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, în calitate de instanță de executare prin raportare la sediul executorului judecătoresc.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1792/04.11.2024 pronunțată de Judecătoria Costești în dosarul nr. x/2024, ce face obiectul dosarului de executare silită nr. x/2025 deschis la BEJ A..

Conflictul negativ de competență ivit între cele patru instanțe a fost generat de interpretarea în mod diferit a dispozițiilor prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la faptul că la data sesizării instanței, debitorul D. figura cu mențiunea "încetat valabilitate domiciliu", având domiciliul expirat și prin raportare la faptul că societatea creditoare, B. nu are sediul în România ci are desemnat doar un reprezentant pentru comunicarea actelor de procedură.

Așadar, instanțele au făcut aplicarea pe rând, a ipotezelor prevăzute la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., dând o interpretare diferită acestora, în sensul că au considerat că este competentă fie instanța de la sediul reprezentantului creditorului, potrivit sentinței Judecătoriei Pitești, fie instanța de la domiciliul în fapt al debitorului, potrivit sentinței Judecătoriei Târgoviște, fie instanța de la sediul executorului judecătoresc potrivit sentințelor pronunțate de Judecătoria Costești și Judecătoria Sectorului 5 București.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În ceea ce privește noțiunea de domiciliu și reședință, acestea sunt prevăzute de dispozițiile cuprinse în C. civ., care au următorul conținut:

Art. 87:

"Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.". Art. 88:

"Reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară."

Art. 90 alin. (1):

"Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește."

Art. 91:

"(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni, sau când acestea nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune."

Raportat la situația de fapt, astfel cum rezultă aceasta din înscrisurile aflate la dosar (extrasul DEPABD - dosar Judecătoria Costești), se constată că debitorul nu se află înregistrat în evidențe cu o reședință, în timp ce ultimul său domiciliu este cel din Prelungirea Ghencea, nr. 34, București. Pe de altă parte, mențiunea din acest document "încetat valabilitate domiciliu"nu semnifică ori nu este echivalentă cu lipsa unui domiciliu în țară.

Având în vedere că la data de 06.05.2025 s-a înregistrat cererea de executare silită la B.E.J. A., constituindu-se dosarul execuțional nr. x/2025, pentru această ipoteză, pot fi valorificate prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., care stabilește faptul că în lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu care, în speță, este cel de pe raza Judecătoriei Sectorului 6 București.

Scopul normei cu caracter imperativ prevăzute la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care stabilește competența în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, are - printre altele - rolul de a asigura debitorului posibilitatea de a-și exercita drepturile procesuale prin intermediul instanței de judecată aflat în proximitatea domiciliului său real, aceasta cu atât mai mult cu cât, încă din momentul încuviințării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere că ultimul domiciliu cunoscut al debitorului se afla în Prelungirea Ghencea, nr. 34, București, după cum rezultă din Fișa de evidență din baza de date administrată de Direcția Pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date regăsită la dosarul Judecătoriei Cotești și cum debitorul nu deține o reședință înregistrată pe teritoriul României, din coroborarea textelor legale anterior menționate, rezultă că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea având ca obiect încuviințare executare silită este Judecătoria Sectorului 6 București, ca instanță de la ultimul domiciliu al debitorului (art. 651 alin. (1) C. proc. civ. și art. 90 alin. (2) C. civ.), urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 2 decembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.