ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2027/2025

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2025 pe rolul Judecătoriei Pitești, petentul B.E.J. A. a solicitat, pentru creditoarea B. S.A., încuviințarea executării silite împotriva debitorului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/04.12.2023.

În drept au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

I.2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

I.2.1. Prin sentința civilă nr. 5230 din 11 august 2025, Judecătoria Pitești, secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere sediul creditoarei, făcând aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., motivat de faptul că, în urma verificărilor efectuate în baza de date a DEPABD, a constatat că debitorul C. nu mai are domiciliul valabil din data de 19 martie 2024 și a asimilat această situație celei în care domiciliul debitorului nu se află în țară.

I.2.2. Prin sentința civilă nr. 9085 din 22 august 2025, Judecătoria Sectorului 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de instanță din oficiu și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Pitești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere ultimul domiciliu cunoscut al debitorului, respectiv cel din Satul Bascov, județul Argeș, apreciind că în lipsa unor informații concrete cu privire la stabilirea domiciliul în afara României nu devin incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. (instanța de la sediul creditorului).

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În speță, instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport cu prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Pitești a făcut aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la sediul creditoarei, asimilând situația expirării valabilității domiciliului debitorului cu cea în care domiciliul acestuia nu se află în țară, iar Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că lipsa unei mențiuni active privind domiciliul debitorului nu echivalează cu inexistența unui domiciliu în România care să conducă la stabilirea competenței potrivit prevederilor art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., respectiv în raport cu sediul creditorului.

Se constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviințare a executării silite împotriva debitorului C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. x/04.12.2023.

Executarea silită poate fi definită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu, constrânge cu concursul organelor de stat competente, pe debitorul său, care nu-și execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a și le aduce la îndeplinire, în mod silit.

Cât privește competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, aceasta se determină potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător. (2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare".

Așadar, în procedura executării silite, dispozițiile legale anterior evocate determină instanța de executare ca fiind, de regulă, judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

În ceea ce privește noțiunea de "domiciliu", în lipsa unei dispoziții în normele de procedură, acesta se determină prin raportare la prevederile C. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 87 din C. civ., "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală".

Conform art. 89 alin. (1) din C. civ., "stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispozițiilor legii speciale", iar potrivit art. 91 din C. civ., "(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".

Așadar, conform regulii instituite de legiuitor, domiciliul persoanei fizice este cel înscris în cartea de identitate, iar în lipsa acestor mențiuni ori atunci când nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane.

În speță, valabilitatea mențiunii privind domiciliul debitorului a încetat la data de 19 martie 2024, aceasta fiind anulată în condițiile art. 62 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, conținute în Anexa nr. 1 la H.G. nr. 295/2021, astfel cum rezultă din procesul-verbal întocmit la data de 4 august 2025, urmare verificărilor efectuate în baza de date a DEPABD .

Or, pentru determinarea competenței este lipsită de relevanță împrejurarea că a expirat perioada de valabilitate a cărții de identitate și implicit a domiciliului menționat în cuprinsul acestui act, în contextul în care o atare împrejurare nu echivalează cu încetarea domiciliului în plan procesual, față de prevederile art. 90 alin. (2) și art. 91 alin. (2) C. civ.

De asemenea, această situație nu poate fi asimilată situației persoanei care nu are domiciliul în țară, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut dovada că debitorul nu locuiește în România.

Astfel, la data sesizării organului de executare (22 iulie 2025), domiciliul debitorului înscris în cartea de identitate nu mai era valabil încă din 19 martie 2024, însă încetarea valabilității înscrierii adresei de domiciliu din cartea de identitate nu echivalează cu împrejurarea că acesta ar avea domiciliul în afara țării, pentru a se stabili competența în favoarea instanței în circumscripția căreia își are domiciliul creditoarea.

Dispozițiile art. 90 C. civ., care reglementează prezumția de domiciliu, statuează la alin. (2) că, în lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu cunoscut.

Prezumția de domiciliu reglementată de art. 90 din C. civ. decurge din caracterul obligatoriu al domiciliului care își are izvorul în funcția social-juridică a acestuia, de a fi un element de identificare în spațiu a persoanei fizice, în care, alături de titular, este interesată și societatea, și ea este aplicabilă atunci când acesta nu este cunoscut.

Or, în cazul de față, ultimul domiciliu cunoscut al debitorului, potrivit relațiilor de la DEPABD este în sat Bascov (comuna Bascov), județul Argeș.

Înalta Curte observă că potrivit H.G. nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor și parchetelor de pe lângă acestea (M.Of., Partea I nr. 1102/07.12.2023), localitatea Bascov se află în circumscripția Judecătoriei Pitești.

Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale anterior redate, precum și faptul că ultimul domiciliu cunoscut al debitorului se află pe raza Judecătoriei Pitești, rezultă că această instanță este instanța de executare, competentă material și teritorial a soluționa cererea de încuviințare a executării silite, în conformitate cu prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2025.