ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1274/2025

Ședința publică din data de 5 iunie 2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, A. a solicitat instanței încuviințarea executării silite declanșate la cererea creditoarei B.. împotriva debitorului C., pentru recuperarea sumei datorate, rezultată din titlul executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. x din data de 27.06.2023, emis de D.. S.A.

Prin sentința civilă nr. 2701 din 23 aprilie 2025, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. x/2025, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect încuviințarea executării silite formulată de petenta A., privind pe creditoarea B.. și pe debitorul C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București. În motivare, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare, iar din actele dosarului a rezultat că debitorul avea domiciliul în municipiul București.

Prin sentința civilă nr. 3593 din 8 mai 2025, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în același dosar, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei înapoi către Judecătoria Ploiești. Instanța a reținut că, potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare se stabilește în funcție de domiciliul debitorului, iar dacă acesta nu mai are domiciliul în România, competența revine judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul biroului executorului judecătoresc sesizat. În speță, instanța a constatat că debitorul nu mai avea domiciliu înregistrat în România, iar creditoarea avea sediul în afara țării. Prin urmare, s-a aplicat criteriul subsidiar al sediului executorului judecătoresc, care este situat în circumscripția Judecătoriei Ploiești. În aceste condiții, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Ca urmare a ivirii conflictului negativ de competență, Judecătoria Sectorului 6 București a dispus suspendarea judecății cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin cererea de încuviințare a executării silite, petenta A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului C., la cererea creditoarei B.., în temeiul contractului de credit nr. x/27.06.2023. Cererea a fost inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești.

Prin sentința civilă nr. 2701/2025, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, iar la data respectivă debitorul figura cu domiciliul în municipiul București.

Pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, cererea a fost înregistrată sub același număr. Prin sentința civilă nr. 3593/2025, această instanță a admis la rândul său excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Motivarea instanței a fost fundamentată pe faptul că, ulterior înregistrării cererii, debitorul C. nu mai avea domiciliul înregistrat în România, iar creditoarea B.. avea sediul în afara țării. În aceste condiții, instanța a considerat aplicabil al treilea criteriu subsidiar de competență, respectiv sediul biroului executorului judecătoresc sesizat, situat în circumscripția Judecătoriei Ploiești.

Potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorului la data sesizării organului de executare. În cazul în care domiciliul debitorului nu se află în țară, se aplică subsidiar criteriul sediului creditorului sau, în lipsa acestuia în țară, cel al sediului executorului judecătoresc sesizat.

În speță, însă, Înalta Curte constată că din înscrisurile aflate la dosar și din evidențele autorităților publice rezultă clar că, la momentul sesizării organului de executare, debitorul C. avea domiciliul stabil în municipiul București. Totodată, instanța nu poate presupune că debitorul nu mai locuiește în țară și că a plecat din România doar pentru că nu mai are înregistrată în baza de date DEPAB o adresă de locuit activă, ci doar că adresa la care locuia la momentul sesizării organului de executare nu mai este valabilă în evidențele autorităților publice. Astfel, în mod greșit Judecătoria Sectorului 6 București a aplicat criteriile subsidiare prevăzute de art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ.

Jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (exemplificată prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată în recurs în interesul legii) subliniază explicit că momentul determinant pentru stabilirea competenței teritoriale a instanței de executare îl constituie data sesizării organului de executare și nu modificările ulterioare ale domiciliului debitorului. Orice altă interpretare ar putea conduce la insecuritate juridică și ar oferi debitorului posibilitatea de a eluda competența instanței, prin simpla schimbare sau radiere a domiciliului după începerea executării silite.

De asemenea, determinarea competenței teritoriale în materia executării silite se face exclusiv prin raportare la domiciliul debitorului la momentul sesizării inițiale a executorului judecătoresc, aplicându-se criteriile subsidiare numai dacă la acel moment debitorul nu avea domiciliul în România.

Totodată, schimbarea domiciliului sau lipsa acestuia după momentul sesizării organului de executare nu influențează competența inițial determinată, care rămâne fixată la instanța domiciliului debitorului existent la data sesizării organului de executare.

Prin urmare, luând în considerare toate argumentele menționate anterior, Înalta Curte apreciază că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 6 București, instanță în a cărei circumscripție se afla domiciliul debitorului C. la momentul sesizării organului de executare.

Pentru aceste considerente, conflictul negativ de competență se soluționează stabilind că Judecătoria Sectorului 6 București este competentă să judece cererea privind încuviințarea executării silite formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2025.