ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 842/2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată:

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la 9 decembrie 2024, petentul S.C.P.E.J. „A” a formulat cerere în numele creditoarei Banca B S.A. împotriva debitoarei C, prin care a solicitat încuviințarea executării silite, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 151530/29.10.2024, pentru recuperarea creanței de 16.862,68 lei, plus cheltuieli de executare.

Prin sentința civilă nr. 20076 din 18 decembrie 2024, Judecătoria Sectorului 2 București-Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reținând incidența prevederilor art. 108 C. proc. civ., întrucât, din moment ce mențiunea din cartea de identitate referitoare la domiciliul debitoarei a încetat să fie valabilă, a apreciat că aceasta nu mai locuiește în mod legal pe teritoriul României, astfel că instanța competentă pentru a încuviința executarea este cea în a cărei circumscripție se află sediul creditoarei.

Prin sentința civilă nr. 2670 din 27 februarie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca-Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 92 alin. (2) C. proc. civ., precum și faptul că, atunci când nici domiciliul și nici reședința persoanei fizice nu sunt cunoscute, aceasta este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu cunoscut, în speță cel aflat în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Cluj-Napoca-Secția civilă a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Soluționând conflictul negativ de competență, Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Judecătoria Sectorului 2 București-Secția civilă, pentru următoarele considerente:

Instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, în raport cu art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 2 apreciind că domiciliul debitoarei nu este în România, atât timp cât a încetat valabilitatea mențiunii din cartea de identitate privind domiciliul, iar Judecătoria Cluj Napoca reținând că, atunci când domiciliul și reședința nu sunt cunoscute, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu.

Potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., „instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, iar, conform alin. (3), „instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Având în vedere aceste dispoziții legale, se reține că instanța de executare, care are competența materială de a soluționa inclusiv cererea privind încuviințarea executării silite, este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Scopul urmărit de legiuitor prin stabilirea acestei competențe teritoriale este acela de a asigura debitorului posibilitatea exercitării drepturilor procesuale prin intermediul instanței de judecată aflate în proximitatea domiciliului său, mai ales că, încă din momentul încuviințării silite, este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită.

În lipsa unei dispoziții în normele de procedură, noțiunea de „domiciliu” se determină prin raportare la prevederile art. 87 C. civ., potrivit cărora „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”.

Conform art. 91 C. civ.: „(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”. Potrivit art. 90 C. civ.: „(1) Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar, dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește”.

Având în vedere că, la momentul înregistrării cererii la organul de executare (20 iunie 2024), debitoarea nu figura cu domiciliu activ în baza de date D.E.P.A.B.D. și nici cu reședință activă, stabilită conform legii, devin incidente prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., astfel că debitoarea este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, cel din raza Judecătoriei Sectorului 2.

În cauză nu pot fi incidente prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât din actele dosarului nu rezultă că, la momentul înregistrării cererii pe rolul executorului judecătoresc, domiciliul debitoarei se afla în străinătate. Împrejurarea că a încetat valabilitatea domiciliului, probabil prin împlinirea termenului pentru care a fost eliberată cartea de identitate, nu echivalează cu lipsa unui domiciliu în țară, cu atât mai mult cu cât debitoarea figurează, începând cu 9 septembrie 2024, cu domiciliu activ în București.

Reținându-se că, la data sesizării organului de executare, debitoarea este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, respectiv cel din raza Judecătoriei Sectorului 2 București, rezultă că aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial a soluționa cauza este Judecătoria Sectorului 2 București-Secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București-Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 martie 2025.