ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 639/2025

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la 17 decembrie 2024, Societatea civilă profesională de executori judecătorești A, la cererea creditoarei Banca B S.A., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului C, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 405138 din 19 septembrie 2019, pentru recuperarea sumei de 2.799,21 lei, debit restant.

În drept, au fost indicate prevederile art. 651 alin. (3) și art. 666 C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 152 din 10 ianuarie 2025, Judecătoria Constanța-Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reținând incidența prevederilor art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât a apreciat că, la data înregistrării cererii de executare silită, 11 decembrie 2024, domiciliul debitorului nu era cunoscut, astfel că a stabilit instanța de executate prin raportare la sediul creditoarei.

Prin sentința civilă nr. 1150 din 31 ianuarie 2025, Judecătoria Cluj-Napoca-Secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Constanța, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 90 alin. (2) C. civ., precum și faptul că, atunci când nici domiciliul și nici reședința persoanei fizice nu sunt cunoscute, aceasta este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu cunoscut, în speță cel aflat în circumscripția Judecătoriei Constanța. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Cluj-Napoca-Secția civilă a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., reține următoarele:

Instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, în raport cu art. 651 alin. (1) C. proc. civ., Judecătoria Constanța reținând că este competentă instanța în circumscripția căreia se află sediul creditoarei, deoarece domiciliul debitorului nu era cunoscut la data înregistrării cererii de executare silită, iar Judecătoria Cluj Napoca reținând că, atunci când domiciliul și reședința nu sunt cunoscute, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu.

Potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., „Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel”, iar, conform alin. (3), „Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Față de aceste dispoziții legale, se reține că instanța de executare, care are competența materială de a soluționa inclusiv cererea privind încuviințarea executării silite, este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Scopul urmărit de legiuitor prin stabilirea acestei competențe teritoriale este acela de a asigura debitorului posibilitatea exercitării drepturilor procesuale prin intermediul instanței de judecată aflate în proximitatea domiciliului său, mai ales că, încă din momentul încuviințării silite, este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită.

În lipsa unei dispoziții în normele de procedură, noțiunea de „domiciliu” se determină prin raportare la prevederile art. 87 C. civ., potrivit cărora „domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală”.

Conform art. 91 C. civ.: „(1) Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor mențiuni ori atunci când nu corespund realității, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reședinței nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispozițiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reședința a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune”. Potrivit art. 90 C. civ.: „(1) Reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut. (2) În lipsă de reședință, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar, dacă acesta nu se cunoaște, la locul unde acea persoană se găsește”.

Având în vedere că, la momentul înregistrării cererii de executare la organul de executare (11 decembrie 2024), debitorul nu figura cu domiciliu activ în baza de date DEPABD și nici cu reședință activă, stabilită conform legii, devin incidente prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., astfel că debitorul este considerat că domiciliază la locul ultimului domiciliu, cel din raza Judecătoriei Constanța.

În cauză nu pot fi incidente prevederile art. 651 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., întrucât din actele dosarului nu rezultă că, la momentul înregistrării cererii pe rolul executorului judecătoresc, domiciliul debitorului se afla în străinătate. Împrejurarea că a încetat valabilitatea domiciliului, probabil prin împlinirea termenului pentru care a fost eliberată cartea de identitate, nu echivalează cu lipsa unui domiciliu în țară, cu atât mai mult cu cât debitorul figurează, începând cu 29 ianuarie 2025, cu domiciliu activ în municipiul Constanța.

Reținându-se că, la data sesizării organului de executare, debitorul este considerat că domicilia la locul ultimului domiciliu, respectiv cel din raza Judecătoriei Constanța, rezultă că aceasta este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanța competentă teritorial a soluționa cauza este Judecătoria Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2025.