ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1355/2024

Ședința publică din data de 21 mai 2024

Asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, secția civilă la data de 27 martie 2024, sub nr. x/2024, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat instanței încuviințarea executării silite, în dosarul execuțional nr. x/2024, având ca obiect cererea formulată de creditoarea B. împotriva debitorului C., în baza titlului executoriu constând în contract de credit la distanță nr. x/24.10.2022, pentru recuperarea sumei de 218 RON.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

2.1. Prin încheierea civilă nr. 2432 din 20 martie 2024, Judecătoria Sibiu, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat dosarul nr. x/2024, având ca obiect încuviințare executare silită, formulată de către petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., în cadrul dosarului execuțional nr. x/2024, privind pe creditoarea B., împotriva debitorului C., în favoarea Judecătoriei Sector 4 București, competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze cauza.

În fundamentarea acestei soluții, față de dispozițiile art. 666 C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 C. proc. civ., instanța a reținut că este aplicabil criteriul sediului creditoarei în stabilirea competenței instanței de executare, acesta fiind singurul element cert care reiese din cererea de executare silită și actele anexate acesteia, de vreme ce debitorul C. nu figurează în bazele DEPABD ca având o adresă de domiciliu în municipiului Sibiu.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 4 București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 6144 din 12 aprilie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petenta Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătorești D., având ca obiect încuviințare executare silită, privind pe creditoarea B. S.A. și pe debitorul C., în favoarea Judecătoriei Sibiu; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Sibiu; a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, potrivit datelor furnizate de DEPABD, instanța a reținut că domiciliul debitorului se află în circumscripția Judecătoriei Sibiu, chiar în lipsa unor date suplimentare, precum strada, numărul, blocul, și că nu se impune aplicarea criteriului subsidiar de stabilire a competenței instanței de executare.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea de încuviințare a executării silite declanșate împotriva debitorului C., la cererea creditoarei B. S.A., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit la distanță nr. x/24.10.2022, înaintată instanței de judecată de către A., executor judecătoresc în cadrul Societății Civile Profesionale a Executorilor Judecătorești D..

În materia executării silite, art. 651 C. proc. civ. prevede că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Ca atare, din punct de vedere al criteriului teritorial, norma în discuție identifică judecătoria ce devine instanță de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive, după cum urmează: în primul rând - ca regulă generală - instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii. În subsidiar și numai dacă debitorul nu are sediul sau domiciliul în țară, legiuitorul determină instanța de executare prin raportare la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului la momentul sesizării orga­nului de executare. În continuare, dacă la același moment indicat nici debitorul, nici creditorul nu au domiciliul sau sediul în țară, atunci instanța de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Aceste reguli de stabilire a instanței de executare nu permit creditorului a alege instanța competentă din punct de vedere teritorial deoarece variantele normative menționate reglementează ipoteze diferite care se exclud reciproc. Sub acest aspect, fiecare nouă regulă de determinare a instanței de execu­tare se aplică strict sub rezerva ineficienței normei anterioare, de unde rezultă o aplicare etapizată și exclusivă, ceea ce va elimina posibilitatea unui conflict de reguli sau existența vreunui drept de opțiune în favoarea creditorului.

Numai cea din urmă regulă, în ipoteza în care nici debitorul, dar nici creditorul nu își au domiciliul sau sediul în țară, recunoaște un drept de opțiune în favoarea creditorului în condițiile în care sediul biroului executorului judecătoresc ales de creditor va fi reper în determinarea instanței de executare.

Totodată, se reține că regula de determinare a instanței de executare prin raportare la criteriile prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se aplică indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor sau impusă de dispozițiile titlului executoriu ce urmează a fi aduse la îndeplinire.

Reglementând competența funcțională, art. 651 alin. (3) C. proc. civ. prevede că instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Pentru determinarea competenței instanței de executare interesează, ca regulă, domiciliul sau sediul debitorului la momentul formulării cererii de executare, astfel că instanța învestită cu soluționarea cererii de încuviințare a executării silite trebuie să procedeze la verificarea competenței prin raportare la momentul la care cererea de executare a fost depusă la executorul judecătoresc, funcție de care se va determina instanța competentă.

În contextul reperelor de analiză expuse în stabilirea instanței de executare, Înalta Curte constată că debitorul C. figurează cu domiciliul activ în municipiul Sibiu, județul Sibiu, începând cu data de 01 februarie 2024, deci și la data formulării cererii de executare silită - 21 martie 2024, conform dovezii atașate la dosar ce consemnează rezultatul interogării bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, la solicitarea Judecătoriei Sibiu, verificare efectuată și de Judecătoria Sectorului 4 București, conform procesului-verbal din 10 aprilie 2024 aflat la dosar, localitate situată în circumscripția Judecătoriei Sibiu, potrivit H.G. nr. 102/2021 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iunie 2021.

Cum ceea ce contează, ca element temporal în determinarea competenței teritoriale, este domiciliul debitorului de la momentul sesizării organului de executare, inexistența unor date suplimentare, precum strada, numărul, blocul, așa cum se întâmplă în cauză, nu este de natură să conducă la concluzia incertitudinii domiciliului debitorului și să influențeze competența instanței de executare, prin aplicarea criteriului subsidiar, cel al sediului creditoarei, nefiind permise derogări ori interpretări contrarii dispozițiilor art. 651 C. proc. civ., care sunt strictă interpretare și aplicare.

Mai mult, din niciun înscris atașat la dosarul cauzei nu rezultă faptul că debitorului i-ar fi fost emis un act de identitate provizoriu, în lipsa unor date de identificare a adresei unui imobil cu destinația de locuință, din contră din verificările efectuate în urma accesării bazei de date privind evidența persoanelor administrată de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date rezultă faptul că debitorul are domiciliul în municipiul Sibiu, județul Sibiu, element cert în raport de care se poate determina instanța de executare, în sensul dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sibiu, secția civilă este instanța competentă teritorial a soluționa cererea de încuviințare executare silită dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea prezentului regulator de competență, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2024.