ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 925/2024

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 12.12.2023 sub nr. x/2023, petentul A., la cererea creditoarei B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei Curtea de Apel București, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2744/03.05.2022 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020.

Prin sentința civilă nr. 574 din 16 ianuarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Răcari.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 666 alin. (1) și art. 651 C. proc. civ., conform cărora cererea de încuviințare a executării silite este de competența instanței de executare, respectiv a judecătoriei de la domiciliul/sediul debitorului.

Constatând că cererea de executare silită a fost formulată cu privire la debitoarea Curtea de Apel București, instanță superioară Judecătoriei Sectorului 4 București, a apreciat ca fiind incidente dispozițiile art. 127 alin. (2)

1

, raportat la art. 127 alin. (2) C. proc. civ.

A constatat că, deși procedura din prezenta cauză este una necontencioasă, în sensul art. 527 C. proc. civ., iar în art. 127 C. proc. civ. sunt utilizate noțiunile de reclamant și pârât, aceste dispoziții se aplică și pentru creditorul și debitorul din cererea de încuviințare a executării silite, din moment ce dispozițiile art. 651 alin. (1) teza finală C. proc. civ. fac referire la aplicarea acestora în mod corespunzător. A reținut că aceasta a fost și voința legiuitorului la momentul introducerii tezei finale a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care transpare din expunerea de motive a Legii nr. 336/2022 pentru modificarea alin. (1) al art. 651 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În raport de același caracter necontencios al procedurii, a considerat că instanța este obligată să-și verifice din oficiu competența, chiar dacă ea este de ordine privată, conform art. 529 alin. (1) C. proc. civ. și, prin urmare, chiar dacă dispozițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. sunt de ordine privată, spre deosebire de cele ale art. 127 alin. (1) din același act normativ, acestea pot fi invocate din oficiu în cadrul procedurii încuviințării executării silite.

Învestită prin declinare, Judecătoria Răcari a pronunțat sentința civilă nr. 164 din 7 februarie 2024, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că dispozițiile art. 127 C. proc. civ. își găsesc aplicarea atât atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de un judecător sau împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze litigiu ori la o instanță inferioară acesteia, cât și atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de instanța de judecată sau împotriva instanței de judecată competente să soluționeze litigiul ori când parte (reclamant sau pârât) este o instanță inferioară acesteia.

În raport de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., a apreciat că cererea de chemare în judecată putea fi introdusă, la alegerea reclamanților, fie la Judecătoria Sectorului 4 București, fie la una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii, fiind vorba de o competență teritorială alternativă, iar reclamanții din prezenta cauză au ales să sesizeze Judecătoria Sector 4 București, instanță aflată în raza Curții de Apel București.

A reținut că, în cazurile de competență teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente revine reclamantului conform art. 116 C. proc. civ., iar după ce a făcut această alegere, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei deoarece instanța pe care a sesizat-o este competentă să soluționeze pricina.

Totodată, a apreciat că pârâtul nu ar putea să ceară declinarea competenței și nici instanța nu ar putea să o dispună din oficiu, astfel că, în speță, Judecătoria Sector 4 București, instanță competentă să soluționeze cauza conform art. 127 C. proc. civ., în mod eronat a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Răcari.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2744/03.05.2022, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2020, formulată de petentul A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Răcari a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de debitor aparține Curții de Apel București.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea speței, determinată de calitatea debitoarei, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care iși desfășoară activitatea; (2

1

) dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situație, Înalta Curte observă că în mod greșit Judecătoria Sectorului 4 București și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită reținând aplicabilitatea dispozițiilor legale precitate și calitatea de debitoare a Curții de Apel București, instanță superioară Judecătoriei Sectorului 4 București întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparțialitatea obiectivă a instanței este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu și a instanței de judecată.

Astfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanța de judecată sunt părți pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina sau împotriva instanței competente sau unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanței de judecată, în spectrul acestora fiind incluse și cererile de încuviințare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 4 București, instanța de la sediul intimatei, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

În această situație nu putea să opereze prorogarea de competență, reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., și nici instanța nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voința petentei, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, instanță de același grad aflată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, învecinată cu Curtea de Apel București, în a cărei circumscripție se află Judecătoria Sectorului 4 București, instanță competentă să soluționeze cauza potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum s-a arătat anterior.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Sectorului 4 București, care este și instanța sesizată de creditoare, în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 651 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. și ale art. 127 alin. (2) și (2)

1

din același act normativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea având ca obiect încuviințare executare silită este Judecătoria Sectorului 4 București, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 28 martie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.