ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1292/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 februarie 2024 sub numărul x/2024, formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești A., în contradictoriu cu debitorii Curtea de Apel București și Tribunalul București, a solicitat încuviințarea executării silite în dosarul de executare silită 78/2024, a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020 definitivă prin decizia nr. 4775/2021 pronunțată la data de 16.11.2021 de Curtea de Apel Ploiești în același dosar.

2.1. Prin sentința civilă nr. 3475 din 29 februarie 2024, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Constanța.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că potrivit art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Totodată, a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 alin. (1), alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., conform cărora în cazul în care se formulează o cerere împotriva unei instanțe de judecată, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Constatând că debitorii sunt instanțele imediat superioare Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța a concluzionat că se impune declinarea cauzei către una dintre judecătoriile aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Constanța, prin sentința civilă nr. 4888 din 02 aprilie 2024, a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se introduce la instanța de executare.

De asemenea, a reținut că dispozițiile art. 127 din același Cod instituie o competență facultativă și nu puteau fi valorificate de Judecătoria Sectorului 4 București din oficiu prin substituirea părții, în vederea justificării necompetenței teritoriale și declinării acesteia în favoarea altei instanțe.

Astfel, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este de competența instanței de executare, respectiv judecătoriei în a cărei circumscripție se află sediul debitorului, având în vedere că petentul, la cererea creditoarei, nu a înțeles să se prevaleze de posibilitatea oferită de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., de a sesiza o instanță din circumscripția unei curți de apel învecinate celei competente potrivit dreptului comun, ci a înregistrat cererea de încuviințare a executării silite pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, instanță în a cărei circumscripție se află sediul debitoarei Curtea de Apel București.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul litigiului cu privire la care s-a ivit conflictul negativ de competență vizează cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1301/11.05.2021, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia nr. 4775/2021 pronunțată la data de 16.11.2021 de Curtea de Apel Ploiești în același dosar, formulată petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești A., la cererea creditoarei B..

Conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 4 București și Judecătoria Constanța a fost generat de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care calitatea de debitori aparține Curții de Apel București și Tribunalului București.

Încuviințarea executării silite este de competența exclusivă a instanței de executare, astfel cum rezultă din prevederile art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Conform dispozițiilor art. 651 alin. (1) din același Cod, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În raport de particularitatea speței, determinată de calitatea debitorilor, Înalta Curte constată incidența dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

1

C. proc. civ., potrivit cărora (2) în cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea; (2

1

) dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

În această situație, Înalta Curte observă că în mod greșit Judecătoria Sectorului 4 București și-a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită reținând aplicabilitatea dispozițiilor legale precitate și calitatea de debitoare a Curții de Apel București, instanță superioară Judecătoriei Sectorului 4 București întrucât atunci când respectiva calitate îl vizează pe cel împotriva căruia este formulată cererea, încrederea în imparțialitatea obiectivă a instanței este lăsată de legiuitor la aprecierea exclusivă a reclamantului, iar nu și a instanței de judecată.

Astfel, dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

1

C. proc. civ., reglementează o competență facultativă pentru situația în care judecătorul (procurorul, asistentul judiciar, grefierul) sau instanța de judecată sunt părți pârâte în litigiu. În ipoteza acestor texte de lege legiuitorul a prevăzut că pentru cererea introdusă împotriva unui judecător (procuror, asistent judiciar, grefier) care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece pricina sau împotriva instanței competente sau unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în circumscripția căreia se află instanța care ar fi competentă potrivit legii. Caracterul facultativ rezultă din folosirea verbului poate, ceea ce duce la concluzia că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de această posibilitate, putând renunța la beneficiul oferit de lege.

Sintagma "cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanței de judecată, în spectrul acestora fiind incluse și cererile de încuviințare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În prezenta cauză, creditoarea B. nu a uzat de prevederile art. 127 alin. (2)

1

C. proc. civ. și a introdus cererea la Judecătoria Sectorului 4 București, instanța de la sediul debitoarei Curtea de Apel București, prin alegerea făcută stabilind, în mod definitiv, competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

În această situație nu putea să opereze prorogarea de competență, reglementată de dispozițiile art. 127 C. proc. civ., și nici instanța nu putea să dispună, din oficiu, fără a încălca voința petentei, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Judecătoriei Sectorului 4 București, urmând ca în temeiul art. 135 C. proc. civ. să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.