ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1814/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bolintin Vale la data de 29.04.2024, sub nr. x/2024, petentul A., executor judecătoresc în cadrul B., a solicitat, la cererea creditoarei C.., încuviințarea executării silite, prin toate modalitățile prevăzute de lege, împotriva debitorului D., în baza titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1170/2023 pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale la data de 30.05.2023, în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023, pentru realizarea creanței de 817,86 de RON reprezentând debit restant, la care se adaugă cheltuieli de executare.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 651 alin. (3) și art. 666 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1387/2024 din 06 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Bolintin-Vale și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate de B., în dosarul de executare silită nr. x/2024, privind pe creditoarea C.. și pe debitorul D., în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță de conflict, evocând dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și arătând că dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător, a reținut că, în urma efectuării interogării în DEPABD, debitorul D. are stabilită reședința, începând cu 14.02.2024, în Str. x, Municipiul Timișoara, județul Timiș.

În continuare, evocând dispozițiile art. 88 C. civ., art. 625 alin. (1), art. 667 alin. (1), art. 715 alin. (1) și art. 155 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Judecătoria Bolintin-Vale a arătat că executarea silită este o fază a procesului civil, ceea ce înseamnă că urmează a fi tutelată de aceleași principii precum faza judecății, chiar și atunci când in concreto aceasta lipsește, întrucât procedura execuțională debutează în temeiul unui titlu executoriu recunoscut ca atare de lege, astfel încât, în faza executării silite trebuie garantate atât accesul liber la justiție, cât și dreptul la un proces echitabil.

Prin urmare, instanța a considerat că aceste drepturi pot fi garantate în mod efectiv doar dacă este asigurat contextul în care debitorul are vocația la a lua cunoștință de executarea declanșată împotriva acestuia. Altfel spus, debitorului trebuie să i se ofere posibilitatea concretă de a obține în fața unei instanțe de judecată verificarea măsurilor adoptate de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită.

Totodată, a mai arătat că, și din economia textelor din materia procedurii execuționale se desprinde concluzia că voința legiuitorului a fost ca debitorul să aibă cunoștință de executarea în derulare, moment de care legiuitorul leagă și termenul de 15 zile pentru formularea contestației la executare.

De asemenea, a mai reținut că normele ce reglementează modalitatea de comunicare a actelor de procedură admit ipoteza în care, dacă persoana fizică nu locuiește la domiciliul său, acesteia să îi fie comunicate actele la reședința cunoscută. Or, în cauză, reședința debitorului este cunoscută, acesta aflându-se la reședința evidențiată începând cu 15.02.2024 și până în prezent, iar executorul judecătoresc a fost sesizat cu cererea de executare silită la data de 22.04.2024, deci în interiorul perioadei în care era activă adresa de la reședința debitorului.

Față de cele menționate, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) coroborat cu art. 529 și art. 651 C. proc. civ., instanța/Judecătoria Bolintin-Vale, constatând că debitorul avea, la data sesizării organului de executare, reședința în raza teritorială a Judecătoriei Timișoara, a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

În urma declinării de competență, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara, secția I Civilă în data de 5 august 2024.

Prin încheierea civilă nr. 24741 din 8 august 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Timișoara, secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulată de petentul S.C. B., în cadrul dosarului execuțional nr. x/2024, la cererea creditorului C., în baza titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 1170 din 30.05.2023, împotriva debitorului D., în favoarea Judecătoriei Bolintin-Vale. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Bolintin-Vale și Judecătoria Timișoara, a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

În pronunțarea acestei soluții, cea de-a doua instanță de conflict a reținut dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) din același act normativ, potrivit cărora, cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare, aceasta fiind reprezentată de judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În acest context, instanța a subliniat faptul că legiuitorul a menționat în mod expres "domiciliu", iar nu reședința sau locul unde temporar se află debitorul împotriva căruia se efectuează executarea silită, reținând, totodată, că atâta timp cât dispozițiile care reglementează executarea silită nu definesc în mod autonom noțiunea de domiciliu, aceasta se raportează la dispozițiile de drept comun, respectiv art. 87 din C. civ. (2009) "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală" și art. 91 din același act normativ, potrivit căruia "Dovada domiciliului și a reședinței se face cu mențiunile cuprinse în cartea de identitate".

În consecință, în accepțiunea celei de-a doua instanțe de conflict, noțiunea de domiciliu la care se referă art. 651 C. proc. civ. vizează locul unde debitorul își are locuința principală și care rezultă din actul de identitate sau din evidențele serviciului public comunitar de evidență a persoanelor, fără a influența cu nimic stabilirea competenței conform dispozițiilor legale împrejurarea că această persoană are și o reședință.

De asemenea, Judecătoria Timișoara a reținut că, în prezentul dosar, nu s-a făcut dovada faptului că debitorul nu ar locui la domiciliu, iar acest lucru nu poate fi prezumat prin simplul fapt al declarării reședinței, cu atât mai mult cu cât dispozițiile privitoare la competența instanței de executare sunt clare și ele privesc "domiciliul", iar nu reședința.

Totodată, ținând cont de norma de trimitere din cadrul art. 536 alin. (1) C. proc. civ., prin care se stabilește faptul că dispozițiile referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii, cea de-a doua instanță de conflict a statuat că prevederile art. 666 alin. (1) și cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. se impun a fi citite în corelare cu regulile pe care C. proc. civ. le stabilește în materie de competență teritorială.

Judecătoria Timișoara a reținut că domiciliul debitorului se află în județul Giurgiu, iar potrivit dispozițiilor Hotărârii de Guvern nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii și a celor ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1217/2023 privind stabilirea localităților care fac parte din circumscripțiile judecătoriilor din fiecare județ, comuna Mârșa se află în circumscripția Judecătoriei Bolintin-Vale.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 21 august 2024 sub același număr de dosar (x/2024).

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțe sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale, pentru următoarele argumente:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu constând în sentința nr. 1170/2023 pronunțată la 30.05.2023 de Judecătoria Bolintin Vale, în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. x/2023, la cererea creditoarei C.. împotriva unui debitor persoană fizică.

Se constată că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., în ce privește domiciliul debitorului.

Potrivit art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. (. . . . . . . . . .)".

În ceea ce privește încuviințarea executării silite, instanța de executare la care face referire art. 666 C. proc. civ. este cea care se determină conform art. 651 C. proc. civ., prin luarea în considerare a domiciliului/sediul debitorului.

Având în vedere că, în privința debitorilor persoane fizice dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stipulează în sensul că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, Înalta Curte reține că domiciliul este un atribut al persoanei fizice, noțiunea de "domiciliu", astfel cum este definită de art. 87 C. civ. (2009), reprezentând locul unde persoana declară că își are locuința principală, în același sens fiind definită noțiunea de "domiciliu" și în O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, iar, potrivit art. 88 C. civ. (2009), reședința persoanei fizice este locul unde își are locuința secundară.

În condițiile în care reglementările legale fac distincție între domiciliu, ca locuință principală și statornică, și reședință, ca locuință secundară și temporară, se impune concluzia că reședința debitorului D. nu poate fi asimilată unei locuințe principale și statornice.

De altfel, în litigiile de executare silită, instituirea regulilor de competență are în vedere necesitatea asigurării unei stabilități a instanței de executare, ca fiind cea de la domiciliul debitorului (având în vedere și prezumția că în respectivul loc se găsesc cele mai multe bunuri ale debitorului), și desfășurării cât mai eficiente a activității de executare silită.

Ca atare, împrejurarea potrivit căreia debitorul figurează și cu o reședință aflată în municipiul Timișoara nu poate constitui un reper legal în stabilirea instanței competente teritorial a soluționa cauza, în raport de prevederile art. 651 C. proc. civ., care fac referire la domiciliul debitorului.

Mai mult decât atât, în condițiile în care, potrivit art. 90 alin. (1) din C. civ. (2009), reședința va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut, față de împrejurarea că, potrivit documentelor aflate la dosarul cauzei, debitorul D. are domiciliu cunoscut, iar instanța de executare este cea care, în sensul art. 651 alin. (3) C. proc. civ., soluționează toate contestațiile și incidentele privitoare la executare, ceea ce accentuează necesitatea stabilității și predictibilității determinării acestei instanțe, care nu poate fi în mod aleatoriu schimbată în funcție de locul unde locuiește în fapt debitorul, Înalta Curte apreciază că instanța competentă să judece prezenta cauză este prima instanță sesizată.

În concluzie, având în vedere dispozițiile art. 90 alin. (1) C. civ. și că, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului D. se afla în județul Giurgiu, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bolintin Vale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2024.