ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1294/2024

Ședința publică din data de 15 mai 2024

Asupra conflictului de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 15 martie 2024, sub nr. x/2024, petentul B.E.J. A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună încuviințarea executării silite pornite în dosarul execuțional nr. x/2024, ca urmare a cererii formulate de creditoarea B., în baza titlului executoriu constând în contract de credit nr. x (înregistrat intern cu nr. x) din 02.04.2009, împotriva debitoarei C., prin toate formele de executare silită.

2.1. Prin încheierea nr. 8490 din 21 martie 2024, Judecătoria Timișoara – secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a avut în vedere prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora competența instanței de executare se stabilește, ca regulă, în funcție de domiciliul debitorului de la data sesizării organului de executare. Prin excepție, legiuitorul a statuat că, în situația în care debitorul nu domiciliază în România, competența instanței de executare se stabilește prin raportare la sediul/domiciliul creditorului.

Instanța a constatat că, în urma verificărilor DEPABD, debitorul figurează fără un domiciliu stabilit în România la data sesizării organului de executare. De asemenea, instanța a mai reținut că sediul creditorului este în Sectorul 2 București.

Astfel, a concluzionat că Judecătoriei Sector 2 București îi revine competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., dat fiind că aceasta este instanța în circumscripția căreia se află sediul creditorului.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 2 București a pronunțat sentința civilă nr. 5166/2024 din 12 aprilie 2023, prin care a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivare, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora, dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se afla în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Instanța a observat că debitorul nu avea, la data sesizării organului de executare, domiciliul stabili în România, iar creditorul are sediul în Nicosia, Cipru prin urmare instanța competentă va fi cea de la sediul executorului judecătoresc, respectiv Judecătoria Timișoara.

Referitor la aspectele reținute de Judecătoria Timișoara prin încheierea de declinare a cauzei, cu privire la sediul procesual ales al creditoarei nu sunt de natură a atrage competența acestei instanței, în condițiile în care dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. sunt neechivoce în privința criteriului legal care atrage competența instanței de executare, respectiv sediul legal, iar nu sediul procesual ales. O interpretare contrară ar fi de natură a lăsa la latitudinea creditorului competența instanței de executare prin simpla alegerea unui domiciliu procesual.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dezînvestirea reciprocă a celor două instanțe aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, prin prisma considerentelor privind localizarea sediului creditorului, respectiv norma de competență prevăzută de art. 651 alin. (1) teza a II-a și, respectiv, cea din art. 651 alin. (1) teza a III-a din C. proc. civ.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Astfel, textul legal expus instituie regula conform căreia competența este acordată, succesiv, instanței în circumscripția căreia se regăsește sediul/domiciliul debitorului, creditorului și, în ultimul rând, al biroului executorului judecătoresc învestit de către creditor.

Prin cererea de executare silită înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 15 martie 2024 se solicită încuviințarea executării silite împotriva C., care nu mai are domiciliul stabilit în România, începând din 18 ianuarie 2022, aceasta fiind singurul debitor la care executorul judecătoresc a făcut referire în cererea cu care a învestit instanța.

De asemenea, în cauză, se constată că sediul creditoarei B. este în Cipru, astfel cum aceasta a arătat prin cererea de executare silită înregistrată la B.E.J. A., aflată la dosarului Judecătoriei Timișoara.

În acest context, devin incidente dispozițiile art. 651 alin. (1) teza a III-a din C. proc. civ., care prevăd expres că, în cazul în care nici domiciliul sau, după caz, sediul debitorului și nici al creditorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Într-o atare situație, respectând ordinea instituită de către dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competența de soluționare va reveni instanței în a cărei circumscripție se găsește sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor, și anume, Judecătoria Timișoara, Biroul Executorului Judecătoresc A. având sediul în localitatea Timișoara.

Împrejurarea că societatea creditoare are un reprezentant cu sediul în România este lipsită de relevanță pentru stabilirea competenței de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite, întrucât sediul reprezentantului nu este un criteriu legal de stabilire a competenței, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 651 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 15 mai 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.