ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 618/2022

HOTĂRÂRE

23.03.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 618/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 23 martie 2022

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, secția civilă, la data de 16 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții A. și B.

au solicitat obligarea pârâtei C. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buzău, în cuantum total de 1446 RON, plus taxa judiciară de timbru aferentă cererii deduse judecății, în cuantum de 107 RON, reprezentând: 1000 RON, onorariu avocat, conform chitanței nr. x din 30.05.2018, aflată la dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Buzău; 20 RON, taxa timbru (chitanța din 25.04.2018) aferentă cererii de chemare în judecată, aflată la dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buzău; 179 RON, taxe de timbru aflate la dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buzău; 16 RON, xeroxarea documentelor; 231 RON, bonuri fiscale și 107 RON, taxă de timbru aferentă cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat, în esență, că dosarul nr. x/2018 a avut ca obiect dezbaterea succesiunii debitoarei D., iar pârâta, în calitate de moștenitoare a defunctei, nu s-a prezentat în fața instanței, conduită procesuală care a a impus numirea unui curator care să îi apere interesele.

Prin sentința civilă nr. 11311 din 28 octombrie 2021, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buzău.

În motivare, această instanță a reținut, în esență, că față de obiectul și circumstanțele concrete ale cauzei, pentru stabilirea competenței de soluționare sunt incidente prevederile art. 118 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., fiind vorba despre pretenții pe care creditorii defunctei D. le formulează împotriva moștenitorilor acesteia, respectiv împotriva pârâtei C..

Astfel, având în vedere că ultimul domiciliu al defunctei D., decedată la data de 05 iulie 2017, a fost în municipiul Buzău, instanța a constatat întemeiată excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, pe care a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Buzău.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buzău, secția civilă, prin sentința civilă nr. 284 din 26 ianuarie 2022, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Buzău, secția civilă a apreciat că cererea reclamanților prin care solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată are caracterul unei cereri principale și este autonomă față de litigiul primar, nefiind o cerere privitoare la moștenire, astfel cum a reținut Judecătoria Sectorului 2 București, în acest sens fiind incidente considerentele Deciziei nr. 19/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii și cele ale Deciziei nr. 59/2017 a instanței supreme privind pronunțarea unei hotărâri prealabile.

Or, având în vedere calificarea juridică dată de instanța supremă cererilor prin care se solicită pe cale separată acordarea cheltuielilor de judecată efectuate într-un alt litigiu, s-a reținut că acestea sunt de competența instanței civile de drept comun și nu a celei specializate în soluționarea litigiilor de fond ce au determinat cheltuielile de judecată, nefiind incident art. 118 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în baza căruia a stabilit Judecătoria Sectorului 2 București instanța competentă.

S-a mai arătat că, în materia competenței teritoriale, regula de drept comun este prevăzută de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu dispune altfel.

În cauză, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv acțiune în răspundere delictuală, s-a apreciat că sunt incidente și prevederile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială alternativă, iar în afară de instanța competentă potrivit art. 107 C. proc. civ., este competentă și instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, în temeiul art. 113 alin. (1) pct. 9 din același cod.

Concluzionând, instanța a reținut că, în situația în care competența teritorială este alternativă, conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul este cel care alege instanța competentă, neputând fi contestată opțiunea sa, iar, în cauză, reclamanții au depus cererea la Judecătoria Sectorului 2 București, ținând seama de domiciliul pârâtei (în municipiul București, șos. x, sec. 2), conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ., învestind în mod legal această instanță.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul demersului judiciar dedus judecății îl constituie cererea prin care reclamanții A. și B. au solicitat, pe cale separată, obligarea pârâtei C. la plata cheltuielilor de judecată efectuate în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buzău, ce a avut ca obiect dezbaterea succesiunii defunctei D..

Înalta Curte reține că Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Buzău și-au declinat reciproc competența de soluționare a cauzei, conflictul negativ de competență fiind generat de reținerile diferite ale celor două instanțe cu privire la obiectul litigiului pentru stabilirea competenței de soluționare, respectiv Judecătoria Sectorului 2 București a dat eficiență dispozițiilor art. 118 alin. (1) C. proc. civ., apreciind că este vorba despre un litigiu în materie de moștenire, asemenea litigiului inițial, în timp ce Judecătoria Buzău a reținut incidența prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 9 coroborat cu art. 107 și art. 116 din același cod, considerând că solicitarea cheltuielilor pe cale separată are caracterul unei cereri principale și este autonomă față de litigiul primar, nefiind o cerere privitoare la moștenire, astfel cum a reținut prima instanță învestită.

Înalta Curte, raportându-se la obiectul și cauza litigiului, reține că reclamanții, solicitând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată efectuate într-o altă cauză în materie de moștenire, în care pârâta a avut calitatea de parte și invocând culpa procesuală a acesteia, au învestit instanțele aflate în conflict cu o cerere în realizare, personală, autonomă față de litigiul primar, iar nu cu o cerere în pretenții formulată în calitate de creditori ai defunctei D. .

Se impune a fi observat că recunoașterea posibilității recuperării pe cale separată a cheltuielilor de judecată a constituit situația premisă a dezlegării regăsite în Decizia nr. 19/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt "cereri principale supuse taxei judiciare de timbru", cu "caracter autonom față de litigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală și necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părții câștigătoare) și c) împrejurarea că rațiunea prorogării competenței instanței în temeiul dispozițiilor art. 17 din vechiul C. proc. civ. (respectiv art. 123 din C. proc. civ.) nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecința aplicării regulilor de competență de drept comun."

De asemenea, prin Decizia nr. 59/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că, în toate situațiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acțiune separată, aceasta se înfățișează ca o cerere având caracter principal, iar temeiul acțiunii îl constituie culpa procesuală decurgând din pierderea procesului. Totodată, s-a reținut că, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective (civil, comercial, litigiu de muncă, etc.), procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil, distinct, în care vor fi urmate regulile de competență de drept comun, pretenția nemaiputând fi considerată accesorie, pentru ca, prin efectul prorogării de competență, să fie în căderea instanței învestite cu judecata litigiului principal.

Raportat la cele anterior reținute, având în vedere considerentele deciziilor anterior evocate, se constată că, în speță, față de natura cauzei, nu sunt incidente dispozițiile art. 118 alin. (1) C. proc. civ., ci este aplicabilă norma înscrisă în art. 107 C. proc. civ., potrivit cu care:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul dacă legea nu prevede altfel", precum și cea cuprinsă în dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilește o competență teritorială alternativă, dat fiind faptul că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate într-un alt proces are ca temei răspunderea civilă delictuală, fiind fără relevanță natura procesului în care au fost efectuate cheltuielile solicitate pe cale separată.

Astfel, dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. reglementează un caz de competență teritorială de ordine privată, alternativă, iar dreptul de opțiune aparține exclusiv reclamantului care, potrivit art. 116 din același cod, are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamanții au ales să sesizeze instanța de la domiciliul pârâtei, respectiv Judecătoria Sector 2 București, și, în consecință, prin alegerea făcută, în considerarea dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. coroborate cu art. 113 alin. (1) pct. 9 și art. 116 C. proc. civ., a fost stabilită în mod definitiv competența teritorială în favoarea acestei instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.