ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1157/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând declinarea competentei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune, solicitând să se respingă cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

Pe fondul pricinii, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Totodată, pârâta B.. a formulat cerere de chemare în garanție a D. S.A., în calitate de asigurător, prin intermediul căreia a solicitat ca, în măsura admiterii acțiunii, să fie obligată chemata în garanție la plata prejudiciului care va fi stabilit în sarcina sa.

Reclamanta A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și înlăturarea apărărilor pârâtei. În ce privește cererea de chemare în garanție, a susținut că aceasta nu a fost formulată cu respectarea dispozițiilor art. 72 și 73 din C. proc. civ.

Pârâta B. a formulat precizare la cererea de chemare în garanție.

Chemata în garanție D. S.A. a formulat întâmpinare la cerere de chemare în garanție, prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, solicitând anularea cererii, ca fiind netimbrată, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, solicitând respingerea cererilor formulate de reclamantă și pârâtă ca fiind introduse împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, și excepția prescripției dreptului material la acțiune, solicitând respingerea cererilor, ca fiind prescrise.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta, ca fiind neîntemeiată, cât și respingerea cererilor de chemare în judecată și în garanție formulate în contradictoriu cu aceasta, ca fiind neîntemeiate.

Prin încheierea ședinței din data de 28.11.2022, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată de pârâta B..

Prin încheierea ședinței din data de 28.02.2023, s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în garanție formulată de pârâta B., invocată de chemata în garanție D. S.A., s-a anulat cererea de chemare în garanție formulată de pârâta B., în contradictoriu cu chemata în garanție D. S.A., ca netimbrată, și s-a dispus eliminarea, din sistemul Ecris și din citativ, a chematei în garanție D. S.A.

Prin sentința civilă nr. 423 pronunțată la data de 26.05.2023, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta B. și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B.., întrucât a survenit prescripția dreptului material la acțiune.

Prin decizia nr. 289/2024 din 08 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 423/26.05.2023, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B.. și intimata-chemată în garanție D. S.A., ca nefondat.

De asemenea, a fost admisă în parte cererea de cheltuieli de judecată a intimatei-pârâte și obligată apelanta-reclamantă la plata sumei de 5.000 RON, cu acest titlu.

A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., considerând că hotărârile atacate sunt nelegale întrucât au fost pronunțate cu aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv dispozițiile art. 2528 alin. (1) C. civ. în soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Recurenta-reclamantă a arătat că instanțele de judecată au ales ca moment al începerii curgerii termenului de prescripție un moment obiectiv, deși textul legal prevede și un termen subiectiv alternativ și, în motivarea soluției de admitere a excepției prescripției extinctive cu privire la dreptul material de a formula o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru fapte proprii ale lichidatorului judiciar, atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut, în primul rând, un calcul greșit al acestui moment obiectiv și au aplicat greșit dispozițiie art. 2528 alin. (1) C. civ.

Consideră că, în aplicarea dispozițiilor art. 2528 alin. (1) C. civ. cele două instanțe au stabilit în mod greșit ca moment obiectiv al începerii curgerii termenului de prescripție data pronunțării hotărârii de atragere a răspunderii sale, prin raportare la elementele dosarului de insolvență nr. x/2013 al Tribunalului Buzău.

În acest sens, învederează instanței de recurs că nu a fost parte în dosarul de insolvență nr. x/2013 al Tribunalului Buzău, calitate care i-a fost refuzată de judecătorul sindic, prin încheierea judecătorului sindic din 03.09.2019 fiindu-i respinsă cererea de intervenție principală, prin care a solicitat să intervină în dosarul de fond întrucât a justificat un interes propriu, personal și actual.

În continuare, recurenta- reclamantă a prezentat toate demersurile judiciare efectuate în cadrul procedurii insolvenței și acțiunile formulate, fiind evident, în opinia sa, că prin formularea acțiunilor arătate împotriva măsurilor lichidatorului judiciar a dovedit că este o persoană diligentă, care a efectuat demersuri în vederea cunoașterii pagubei și a celui care răspunde de ea, prin solicitarea de a fi parte în dosarul de fond, pentru a lua cunoștință de operațiunile și măsurile luate de lichidatorul judiciar și prin contestarea rapoartelor de activitate după depunerea lor la dosar.

Ca urmare, susține că este greșită aplicarea dispozițiilor art. 2581 alin. (1) C. civ., potrivit motivării reținute în considerentele deciziei apelate, în sensul că nu este o persoană diligentă care să fi făcut demersuri pentru a cunoaște paguba și pe cel care răspunde de ea întrucât avea la îndemână toate elementele dosarului de insolvență.

Din acest punct de vedere, recurenta susține că data pronunțării sentinței civile nr. 411/23.10.2018 nu poate constitui momentul obiectiv al începerii curgerii termenului de prescripție al acțiunii în răspundere pentru fapte proprii ale lichidatorului judiciar săvârșite după data deschiderii procedurii, nefiind parte în dosarul de fond.

În acest sens, consideră că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispzițiile art. 2581 alin. (1) C. civ. și atunci când a apreciat că momentul obiectiv al începerii curgerii termenului de prescripție a acțiunii formulată împotriva lichidatorului judiciar putea fi și data comunicării acțiunii prin care a fost solicitată angajarea răspunderii în sarcina sa, întrucât această acțiune a făcut trimitere la raportul cauzal și a indicat existența scriptică a creanțelor de încasat.

Arată că din cererea soluționată prin sentința civilă nr. 411 din 23.10.2018 a Tribunalului Buzău, pronunțată în dosarul nr. x/2013 și în dosarul nr. x/2013, faptele ce i se impută și care au fost anlizate sunt anterioare cererii de deschidere a procedurii, la data de 17.06.2013- și se referă la cele menționate în Raportul de inspecție fiscală nr. x din 12.06.2013 întocmit de AJFP Buzău, și nu faptele săvârșite de lichidatorul judiciar ulterior deschiderii procedurii, fapte care formează obiectul cererii de față, neanalizate de cele două instanțe.

A mai susținut recurenta-reclamantă că, în aplicarea dispozițiilor art. 2528 alin. (1) C. civ. instanțele de judecată nu s-au raportat la toate faptele culpabile imputate lichidatorului judiciar, fapte generate de îndeplinirea cu rea credință și neglijență gravă a atribuțiilor sale legale în instrumentarea procedurii insolvenței debitoarei, respectiv la momentul când a luat cunoștință de toate aceste fapte.

În continuare, a făcut vaste trimiteri la cadrul procesual și situația de fapt arătând că, în calitate de păgubit prin săvârșirea acestor fapte de către lichidatorul judiciar, nu i se poate pretinde să fi introdus o acțiune în justiție în regres pentru repararea prejudiciului înainte de a cunoaște toate faptele care au produs prejudiciul și persoana care este răspunzătoare de producerea lui.

În consecință, pentru toate aceste fapte încep să curgă prescripții distincte.

Recurenta a mai arătat că a fost prejudiciată de tardivitatea introducerii cererii (dosar asociat nr. x/2013) având în vedere că exista posibilitatea legală a angajării răspunderii solidare pentru faptele ilicite săvârșite de asociata E. și care se circumscriu, în accepțiunea lichidatorului judiciar, prevederilor art. 138 alin. (1) lit. (a) si (b) din Legea 85/2006.

Cât privește faptele proprii ale lichidatorului judiciar cauzatoare de prejudicii astfel cum au fost descrise în cererea de chemare în judecată, recurenta a luat cunoștință ulterior pronunțării sentinței nr. 411 din 23.10.2018, la momente diferite.

Față de elementele abstracte prevăzute în art. 2528 alin. (1) C. civ., în condițiile în care a dovedit că a fost o persoană diligentă mai mult decât medie în a cunoaște atât paguba pe care a suferit-o, cât și pe cel care răspunde de ea, recurenta a precizat că stabilirea unui moment subiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripție nu este lipsită de logică juridică.

Astfel, față de cel puțin aceste momente subiective, respectiv: -pronunțarea deciziei civile nr. 264 din 30.05.2019 și adresa AJFP Buzău nr. 4435 din 13.03.2020, când a luat cunoștință de situațiile financiare aferente anilor 2013 și 2014, din care rezultă cu certitudine încasarea de creanțe și creanțele care mai erau de încasat, precum și ținerea unei evidențe neconforme cu legea în timpul falimentului, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată, recurenta-reclamantă susține că acțiunea nu este prescrisă.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, tot prin întâmpinare, intimata-chemată în garanție, a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, sancțiunea nulității "intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Recursul, fiind o cale de atac de reformare, prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, este necesar ca acesta să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, impunându-se, totodată, dezvoltarea acestora, din care să rezulte nelegalitățile identificate în legătură cu hotărârea supusă recursului.

În cauză, deși recurenta-reclamantă A. a indicat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la pronunțarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, examenul cererii de recurs relevă că nu pot fi decelate critici de nelegalitate a deciziei din apel, care să poată fi încadrate în vreunul din motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., partea rezumându-se la enunțarea unor susțineri lipsite de caracter concret și aplicat și reluând, în mare parte, motivele de apel formulate.

Astfel, se constată că, deși recurenta a indicat atât dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cât și normele de drept material, care, în opinia sa, atrag incidența motivului de casare menționat, argumentele expuse, referitoare la momentul de început al prescripției extinctive și pretinsa aplicare greșită a dispozițiilor art. 2528 alin. (1) C. civ. vizează aspecte ce țin de situația de fapt a cauzei și de probatoriul administrat.

În dovedirea momentului de la care a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea, recurenta-reclamantă s-a referit, într-o expunere amplă la situația sa procesuală, atât anterior, cât și ulterior deschiderii dosarului de insolvență și la diligența sa, manifestată prin formularea contestațiilor împotriva rapoartelor de activitate întocmite, dar, toate acestea sunt împrejurări de fapt, care nu pot fi analizate în această cale extraordinară de atac.

În acest sens, Înalta Curte observă că prin toate criticile formulate nu se face referire la vreunul din argumentele care au stat la baza hotărârii recurate, nefiind contestate în mod real aceste motive.

Argumentele aduse în sprijinul acestor așa-zise critici de nelegalitate nu s-au conformat, așadar, caracterului specific al căii extraordinare de atac a recursului, întrucât au vizat aspecte de netemeinicie ce nu pot fi avute în vedere de către instanța de control judiciar, textele de lege pretins încălcate au fost invocate pur formal, nefiind urmate de apărări care să le susțină.

Or, fără invocarea unor critici vizând eventuale erori de raționament ale instanței de apel, apte să fie încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu se poate considera că recurenta și-a îndeplinit obligația de motivare a recursului.

Recurenta a făcut referire și la probațiune, însă, probele și modul de apreciere a acestora în cadrul judecății pe fond nu pot face obiectul cenzurii în recurs. În calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o rejudecare a fondului cauzei, ci se analizează exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, din perspectiva criticilor formulate de recurent și a motivelor de casare prevăzute de lege.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii în raport cu soluția atacată, ci expunerea tuturor argumentelor de drept, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., pentru care, din punctul de vedere al părții, a fost pronunțată o hotărâre nelegală.

În concluzie, se reține că recurenta nu critică considerentele instanței de apel sub aspectul legalității acesteia, susținerile sale neputând fi încadrate în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Dat fiind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, rezultă că, în cazul nemotivării corespunzătoare, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se impune a fi aplicată sancțiunea nulității prevăzută de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 289/2024 din 08 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va dispune obligarea recurentei-reclamante A. să plătească intimatei-pârâte B.. suma de 8.396,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, conform documentelor justificative aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 289/2024 din 08 octombrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. să plătească intimatei-pârâte B.. suma de 8.396,18 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.