ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2022

Ședința publică din data de 3 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată la data de 24 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. (în faliment) prin lichidator judiciar B.. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, obligarea pârâtei la plata sumei de 822.652.91 RON compusă din: suma de 632.666.60 RON, reprezentând debit principal, conform facturii nr. x din 06.07.2015, suma de 189.986,31 RON, reprezentând dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată în baza art. 1.017 din C. proc. civ.

Prin sentința nr. 271/2020 din 4 iunie 2020, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată, având ca obiect pretenții, promovată de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., ca neîntemeiată; reclamanta a fost obligată la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către pârâtă.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 64 din 24 februarie 2021, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A. (în faliment) prin lichidator B.. împotriva sentinței nr. 271 din 4 iunie 2020, pronunțate de Tribunalul Buzău, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

Împotriva acestei decizii, recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B.. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 20 aprilie 2021.

Recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B.. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, apreciind că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Autoarea căii de atac a susținut faptul că instanța de apel a respins apelul formulat în cauză pentru motivul că emiterea facturii din dispoziția organului fiscal are rolul de a regulariza situația fiscală a societății reclamante din perspectiva aspectelor constatate de inspecția fiscală, iar nu de a da naștere unui drept de creanță asupra intimatei-pârâte, care nu își are izvorul în raporturile juridice contractuale dintre părți.

În considerentele deciziei recurate se arată că "în mod temeinic instanța de fond a reținut faptul că pârâta-intimată nu datorează suma de plată aferentă facturii nr. x/06.07.2015, neexistând niciun temei pentru obligarea acesteia la plată".

Față de această situație, recurenta-reclamantă reiterează faptul că emiterea facturii fiscale nr. x/06.07.2015 de către A. S.A. s-a realizat ca urmare a măsurii dispuse de organul fiscal, fără însă ca societatea C. S.A. să emită, la rândul său, o factură de aceeași valoare, deși a fost notificată în acest sens.

Este adevărat că măsura dispusă de organul fiscal privește o operațiune de regularizare a situației fiscale, însă prin refuzul intimatei-pârâte de a emite o factură fiscală nu mai poate fi vorba despre o regularizare.

Recurenta-reclamantă consideră că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că organul fiscal care ar fi trebuit să răspundă în vederea soluționării acestei situații, fie printr-o măsură dispusă, în mod direct, pârâtei C. S.A. (respectiv emiterea unei facturi de aceeași valoare pentru efectuarea regularizării), fie printr-o măsură dispusă societății A. S.A. (respectiv stornarea facturii nr. x/06.07.2015).

În cuprinsul cererii de recurs, s-a arătat că nici expertul contabil nu a răspuns la obiecțiunile reclamantei la raportul de expertiză, în sensul de a preciza care este dispoziția legală în baza căreia A. S.A. se putea sustrage de la respectarea unei decizii emise de către organul fiscal, cu consecința stornării facturii nr. x/06.07.2015, fără ca organul fiscal să dispună astfel sau fără o hotărâre a instanței de judecată.

Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității recursului, având în vedere că argumentele prezentate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. În subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, fără a face dovada existenței și întinderii lor.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin care s-a propus admiterea excepției nulității recursului, având în vedere că recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B.. nu a formulat critici de nelegalitate ce pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 octombrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului către părți, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă a înțeles să uzeze de acest drept.

Ulterior, s-a fixat termen la 3 februarie 2022 pentru examinarea stadiului recursului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă C. S.A., în temeiul art. 248 C. proc. civ., asupra căreia se rețin următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că prin cererea de recurs trebuie să se arate motivele de nelegalitate pe care aceasta se întemeiază și dezvoltarea lor, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă, precum și formularea acestora cu depășirea termenului legal sunt sancționate cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.

Recursul este o cale de atac nedevolutivă, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii recurate, indiferent de gradul de nemulțumire a recurentului cu privire la soluția pronunțată.

Instanța supremă constată că prin prezentul recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a indicat motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Invocarea motivului de recurs s-a făcut pur formal, fără argumente care să conducă la concluzia lipsei motivării sau a unei motivări contradictorii ori numai străine de natura cauzei, neputându-se identifica critici ce ar putea fi subsumate acestui caz de nelegalitate.

Înalta Curte mai reține că sancțiunea nulității recursului este aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care nu constituie o motivare în termeni procedurali, de vreme ce nu se arată și nu se argumentează critici de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce recurenta-reclamantă formulează în calea de atac a recursului susțineri ce vizează doar aspecte de netemeinicie a deciziei recurate.

Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea unor nemulțumiri față de soluția pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Față de considerentele expuse, întrucât accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, dând eficiență prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), coroborate cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) din același cod, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. prin lichidator judiciar B.. împotriva deciziei nr. 64 din 24 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2022.