ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1153/2025
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1153/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 16 septembrie 2025
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1048 din 09.05.2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței judecătorului-sindic, invocată de creditoarea A., și s-a disjuns cererea formulată de debitoarea B. S.R.L., prin administrator special C., în contradictoriu cu creditoarea A., având ca obiect acțiune în răspundere civilă delictuală, respectiv constatarea și repararea prejudiciului în sumă de 760.742,56 RON, precum și cererea de chemare în garanție promovată de creditoarea A. împotriva D. și înregistrarea acestora într-un dosar nou.
S-a dispus declinarea competenței de soluționare a dosarului nou format în favoarea completelor specializate în soluționarea litigiilor între profesioniști din cadrul Tribunalului Maramureș.
S-au respins contestațiile promovate împotriva tabelului preliminar de creanțe al debitoarei B. S.R.L., întocmit de administratorul judiciar Cabinet Individual de Insolvență E..
Cererile disjunse au fost înregistrate la data de 03.06.2016 pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016.
Prin cererea disjunsă, reclamanta B. S.R.L., în insolventă, prin administrator special C., a solicitat obligarea pârâtei A. la plata sumei de 760.742,50 RON, reprezentând totalul pierderii cauzate de decesul porcilor livrați de către pârâtă, având ca efect imposibilitatea desfășurării normale a activității și plata furnizorilor.
La data de 17.06.2016, reclamanta a depus o cerere precizatoare, în sensul că acțiunea are ca temei răspunderea civilă delictuală (art. 1349, 1357 și urm. C. civ.), iar la data de 14.04.2017 reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe răspunderea contractuală, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 936.001,27 RON, reprezentând prejudiciu cauzat prin executarea în mod defectuos a obligațiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/04.07.2014, respectiv livrarea de porci cu probleme de sănătate, care ulterior a îmbolnăvit și restul efectivului de animale din ferma reclamantei.
La data de 15.03.2021, reclamanta și-a precizat acțiunea în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., prin mărirea cuantumului pretențiilor urmare a expertizei contabile realizate, la suma de 1.902.998 RON, luându-se act de aceasta la termenul de judecată din 20.09.2021.
Prin sentința civilă nr. 141 pronunțată la 14 februarie 2022, Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins solicitarea chematei în garanție D. de a se constata decăderea reclamantei B. S.R.L. din dreptul de a-și valorifica eventuala creanță față de pârâta A.; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. S.R.L., în faliment, reprezentată de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E. și de administrator special C., și a obligat pârâta A., prin lichidator F., la plata sumei de 1.844.583 RON.
De asemenea, a fost admisă în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu chemata în garanție D. și a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâta a sumei de 1.756.276,75 RON.
Au fost respinse, în rest, cererile, fiind admisă cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată și obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 5.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea expertizelor judiciare.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta B. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolventă E., solicitând rejudecarea cauzei în fond în limitele cererii de apel, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, astfel cum a fost formulată și obligarea chematei în garanție D. la plata sumei de 1.756.276,75 RON către apelantă.
A formulat apel și chemata în garanție D., solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, în principal, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, precum și respingerea ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, având în vedere: necompetenta generală a instanțelor române de a judeca cererea de chemare în garanție; lipsa obligației de garanție în sarcina apelantei față de intimata A.; decăderea reclamantei din dreptul de a-și mai valorifica eventuala creanță față de pârâtă; netemeinicia cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție.
Prin decizia civilă nr. 226/2023 din 20 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanta B. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E., și admis apelul chematei în garanție D., fiind schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A., fiind înlăturată obligația de plată a sumei de 1.756.276,75 RON.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței civile apelate.
La 7 august 2023, reclamanta B. S.R.L., în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență E. și prin administrator special C. a formulat recurs împotriva acestei decizii, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., prin care a solicitat casarea în parte a deciziei civile atacate și trimiterea cauzei în rejudecare curții de apel, în condițiile art. 497, raportat la art. 501 C. proc. civ. și acordarea cheltuielilor de judecată.
Printr-o primă critică recurenta-reclamantă a criticat soluția de respingere a cererii de chemare în garanție ca urmare a admiterii apelului și a schimbării sentinței apelate, arătând, în esență, că au fost încălcate dispozițiile art. 476 C. proc. civ.
Arătând că instanța de apel a reținut două temeiuri de drept distincte pentru analizarea raporturilor dintre părțile implicate, chiar dacă din cererea de chemare în garanție nu rezultă limitarea în drept a acestei cereri doar la răspunderea pentru vicii ascunse în sensul celor reținute de instanța de apel și chiar dacă aceste raporturi sunt componente ale aceluiași lanț obligațional.
În aprecierea recurentei-reclamante, este lipsit de relevanță faptul că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1531 alin. (1) și (2) C. civ. și că pârâta a indicat în cuprinsul cererii de chemare în garanție dispozițiile art. 1 710 C. civ., privind răspunderea pentru vicii, în condițiile în care instanța de apel avea posibilitatea calificării corecte a raporturilor juridice dintre părți conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ. și să facă aplicarea art. 1710 alin. (2) C. civ.
A mai adăugat titulara memoriului de recurs că instanța de apel, în mod greșit, a evocat în motivare doar dispozițiile art. 1710 alin. (1) C. civ., reținând eronat că anumite limite prevăzute de art. 1710 nu ar putea fi depășite. Instanța de apel a ignorat faptul că dispozițiile alin. (1) al art. 1710 C. civ. se completează cu cele ale alin. (2), care acoperă situația în care gravitatea viciilor și scopul contractului pot genera alte măsuri decât cele strict prevăzute la alin. (1).
În fine, recurenta-reclamantă a mai menționat că instanța de apel a atribuit corespondenței dintre pârâtă și chemata în garanție valențele unei tranzacții și a limitat culpa contractuală a chematei în garanție la suma de 19.000 euro, reprezentând aproximativ 5% din prejudiciul stabilit la fondul cauzei. Prin urmare, instanța de control judiciar devolutiv a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1350 C. civ. privind răspunderea contractuală și dreptul la recuperarea integrală a prejudiciului reglementat de art. 1531 C. civ., arătând, totodată că nu au fost avute în vedere nici prevederile art. 1350 alin. (3) din același Cod.
Recurenta-reclamantă a criticat și soluția de respingere a propriului apel, arătând că se impunea admiterea acestuia în condițiile existenței lanțului cauzal prin care a fost generat prejudiciul, așa încât să poată fi garantată o posibilitate de aplicare corectă și efectivă a dreptului la recuperarea integrală a prejudiciului, potrivit art. 1531 din C. civ.
La data de 30 octombrie 2023, intimata-chemată în garanție D. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că motivele invocate urmăresc, în realitate, reaprecierea probelor administrate și reinterpretarea stării de fapt, criticile formulate nefiind veritabile motive de casare în sensul art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:
În prealabil, Înalta Curte reține că, deși recurenta a încadrat argumentele de recurs invocate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile sale vizează nereguli de ordin procedural referitoare la raportul procesual între cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, așa încât acestea vor fi examinate din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
În concret, ca urmare a admiterii apelului declarat de apelanta-chemată în garanție și a schimbării în parte a sentinței apelate, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată, în timp ce cererea de chemare în judecată principală a fost admisă.
Prin prezentul recurs a fost criticată soluția dată cererii de chemare în garanție, urmărindu-se admiterea acesteia, și, ca o consecință, obligarea chematului în garanție la plata despăgubirilor direct către reclamantă.
Potrivit art. 72 C. proc. civ., partea interesată poate să cheme în garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.
Prin urmare, raportul juridic de drept procesual se naște între partea care a formulat cererea de chemare în garanție și terța persoană chemată în judecată, instanța de judecată având sarcina de a analiza distinct cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție.
Drept urmare, terțul chemat în garanție nu poate fi obligat direct către partea care nu a formulat cererea de chemare în garanție, între aceștia neexistând un raport juridic procesual.
În cauză, cererea de chemare în garanție a fost formulată de către pârât, iar raportul juridic procesual a luat naștere între acesta și chematul în garanție, reclamantul neavând calitate procesuală în această privință.
În realitate, ceea ce încearcă recurenta- reclamantă prin acest recurs este o modificare a cadrului procesual de la fond și obiectului litigiului, astfel cum a fost determinat în etapele procesuale anterioare, lucru nepermis, căci, în caz contrar, s-ar încălca limitele procedurale ale judecății.
Ca atare, criticile recurentei privind soluția dată cererii de chemare în garanție și posibilitatea obligării chematului în garanție la despăgubiri direct către aceasta sunt nu pot fi avute în vedere, recursul fiind nefondat.
Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.I.I. E. și prin administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 226/2023 din 20 aprilie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2025.