ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2020/2024

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2024

Deliberând asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

I.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 02.11.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L., reprezentantă prin administrator special B. și administrator judiciar C. civ. C.., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L., a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 350.865,69 RON, reprezentând:

- 117.664,96 RON cu titlul de rezultat asociere an agricol 2013-2014;

- 203.318,15 RON cu titlul de rezultat asociere an agricol 2014-2015;

- 435,14 RON cu titlul de penalitate an agricol 2015-2016;

- 29.447,44 RON cu titlul de penalități calculate asupra obligațiilor cunoscute până la 27.09.2017.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 cu raportare la art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1530, art. 1521 C. civ.

La termenul din 30 ianuarie 2018, reclamanta a depus la dosar cererea de modificare a cererii de chemare în judecată, solicitând obligarea pârâtei și la plata penalităților de 0,01% pe zi întârziere, în continuare, până la data îndeplinirii obligației de plată.

I.2. Sentința primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 980/2022 din 20 septembrie 2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis acțiunea, astfel cum aceasta a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L., reprezentantă prin administrator special B. și administrator judiciar C. civ. C.., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L. A obligat pârâta la plata în favoarea reclamantei a următoarelor sume:

- 45.646,46 RON cu titlul de rezultat asociere an agricol 2013-2014 și 4.984 RON constând în penalități de întârziere calculate până la 27.09.2017;

- 203,84 RON cu titlul de penalități de întârziere datorate până la 27.09.2017 calculate asupra obligațiilor principale aferente anului agricol 2014-2015, precum și la plata în continuare a penalităților de întârziere de 0,01 % pe zi, până la data achitării în integralitate a debitului.

A respins în rest acțiunea, ca nefondată.

A luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

I.3. Decizia instanței de apel

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.., și pârâta D. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 85 din 19 mai 2023, Curtea de apel Constanța, secția a II-a civilă de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.., respectiv de apelanta-pârâtă D. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 980/20.09.2022 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă.

II. CERERILE DE RECURS. Motivele invocate și dezvoltarea lor

II.1. Împotriva deciziei nr. 85 din 19 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de insolvență și litigii cu profesioniștii și societăți, reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.., a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate, admiterea apelului, cu consecința admiterii acțiunii astfel cum aceasta a fost modificată.

Prin memoriul de recurs se susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind pronunțată fără analizarea tuturor probelor administrate în cauză și apărărilor formulate.

Titulara căii de atac procedează la expunerea situației de fapt și a modului în care s-au derulat raporturile juridice dintre părți, arătând că din toate probele administrate rezultă faptul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale pentru niciunul din cei 3 ani agricoli, 2013-2014, 2014-2015 și 2015-2016.

Cu privire la raportul de expertiză mixtă agricolă și contabilă întocmit în cauză, arată ca acesta a necesitat doi ani și jumătate pentru finalizare, motivat de împrejurarea că pârâta nu a pus la dispoziția experților documentele necesare întocmirii acestuia și a fost întocmit în lipsa unor documente esențiale, întocmite de pârâtă și deținute de aceasta.

În continuare, recurenta afirmă că societatea D. S.R.L. s-a folosit de actul adițional nr. x/06.06.2014, de care înțelege acum să se dezică, în fața autorităților în vederea obținerii subvențiilor de la A.P.I.A., efectele actului adițional fiind însușite doar în sensul obținerii de beneficii, nu și în sensul de îndeplinire a obligațiilor ce rezultă din acesta.

Potrivit recurentei, chiar și în aceste condiții, pârâta a încheiat un act adițional nr. x/02.05.2018, în care, la art. 1, se reține că, "asociatul prim a înființat culturi agricole pe suprafața ce face obiectul contractului de asociere în participațiune, așa cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/06.06.2014.".

Prin urmare, susține că pârâta nu doar că recunoaște în mod clar existența actului adițional nr. x, ci chiar este de acord să prelungească contractul până la 31.12.2018, astfel cum se prevede la art. 1 din actul adițional sus-menționat.

Arată autoarea recursului că un argument în plus în susținerea pretențiilor îl reprezintă faptul ca societatea D. S.R.L. a achitat minimul pentru anii agricoli 2013-2014, 2014-2015, 2015-2016, conform art. 9 lit. f) coroborat cu art. 13 pct. ii din contract, deci recunoaște existenta contractului și a actului adițional, însa nu înțelege să își îndeplinească obligațiile aferente acestor documente, chiar dacă a fost notificată în acest sens.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 1530 prin raportare la art. 1164, art. 1170, art. 1270, art. 1272, art. 1516, art. 1521 C. civ.

II.2. Împotriva aceleiași decizii, pârâta D. S.R.L. a formulat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Constanța.

Prin memoriul de recurs, după redarea situației de fapt și a parcursului procesual, recurenta-pârâtă a evocat normele de drept material cu privire la care susține că au fost aplicate greșit, respectiv art. 1179, art. 1182, art. 1204, art. 1262, art. 1309, art. 1311, art. 1312, art. 1615, art. 1617, art. 1620 C. civ.

Arată recurenta-pârâtă că pretențiile aferente cererii introductive au fost întemeiate pe dispozițiile contractului de asociere în participațiune pentru anii agricoli 2014-2017, astfel cum acesta ar fi fost modificat prin actul adițional nr. x/06.06.2014.

Potrivit autoarei recursului, chiar dacă la momentul 06.06.2014 a avut doi administratori, acest lucru nu poate echivala cu prezumția potrivit căreia actul adițional nr. x ar fi fost semnat de administratorul ce nu apare menționat în cuprinsul actului, respectiv de numitul E., și nici cu aspectul potrivit căruia semnarea actului adițional nr. x/02.05.2018 are efectul ratificării primului act adițional.

În acest context, apreciază că au fost aplicate greșit normele de drept material cu privire la ratificarea și la consecințele mandatului aparent, în sensul că, fără a se verifica în mod expres dacă semnătura de pe actul adițional nr. x aparține celuilalt administrator decât cel menționat în cuprinsul acestuia, operațiunea ratificării nu se concretizează și ar fi trebuit înlăturată.

Mai mult, pentru a demonstra că actul adițional nr. x/06.06.2014 nu a fost însușit de niciunul dintre administratorii societății D. S.R.L. de la acel moment, neexistând astfel un acord de voință cu privire la acesta, arată că, în apel, a opus probe noi, solicitând deopotrivă urmarea procedurii de scripte și administrarea expertizei grafoscopice, de natură a se verifica o eventuală identitate între semnătura de pe actul adițional nr. x și semnătura administratorului E..

Întrucât proba a fost respinsă, deși confirmarea actului adițional trebuia să fie certă, iar ratificarea expresă, susține că și de această dată au fost aplicate greșit normele de drept material cu privire la lipsa sau depășirea puterii de reprezentare, în sensul că nu s-a analizat dacă, prin comportamentul său, administratorul E., la momentul semnării actului adițional nr. x, a determinat-o să creadă în mod rezonabil că are puterea de a ratifica și confirma actul adițional nr. 1.

Punctează faptul că, atât cele susținute prin întâmpinare, cât și încheierea de ședință din 03.04.2018, atestă faptul că a indicat în mod expres faptul că nu recunoaște actul adițional nr. x, în sensul că nu a fost asumat vreodată prin semnătură de administratorul societății menționat în cuprinsul acestuia, numitul F..

Atare mențiuni și proba cu expertiză grafoscopică au avut, potrivit recurentei, un singur scop, și anume acela de a se verifica dacă administratorul F., în calitate de reprezentant legal al D. S.R.L., și-a exprimat sau nu acordul de voință în sensul acceptării Actului adițional nr. 1.

Subliniază faptul că expertiza grafoscopică a confirmat faptul că nu există identitate între semnături, singura concluzie ce se poate desprinde fiind aceea potrivit căreia actul adițional nr. x/06.06.2016 nu este asumat și nici acceptat de D. S.R.L. și, implicit, nu poate produce efecte juridice.

Evidențiază recurenta că asumarea de către administratorul E. a actului adițional nr. x a fost realizată în contextul în care reclamanta, cu rea-credință, i-a opus actul adițional nr. x, ce ar fi fost semnat de administratorul F., însă realitatea obiectivă era alta.

Prin urmare, susține că doar la acest moment operează teoria mandatului aparent, întrucât, dând crezare reclamantei cum că actul adițional nr. x a fost semnat de administratorul F., cu bună-credință, administratorul E. semnează actul adițional nr. 2.

Pe cale de consecință, chiar dacă actul adițional nr. x face trimitere la actul adițional nr. x, acest lucru nu echivalează cu ratificarea acestuia, întrucât reclamanta l-a convins fraudulos pe administratorul E. să semneze un act subsecvent celui presupus semnat de administratorul F., normele de drept material cu privire la ratificare fiind aplicate greșit.

În contextul în care actul adițional nr. x/06.06.2016 nu a fost asumat de societatea D. S.R.L., prin vreunul dintre reprezentanții legali, susține că acesta nu poate produce efect juridice și nici nu poate fi apreciat ca fiind ratificat.

Drept urmare, se afirmă că ar deveni incidente calculele înscrise în prima variantă a expertizei, prin care s-a concluzionat că, pentru toată perioada asocierii, ar fi datorată cu titlu de cotă din profitul asocierii către A. S.R.L. suma în valoare totală de 96.030,43 RON, iar D. S.R.L. a achitat chiar suplimentar suma de 192.599,92 RON, penalitățile nefiind nici ele justificate.

În continuare, recurenta face vorbire despre adresa nr. x/22.11.2017, emisă de aceasta prin administrator E., precum și despre concluziile raportului de expertiză mixtă întocmit în cauză, arătând că, în măsura în care ar fi existat restanțe ale debitului aferent anului agricol 2013-2014, acestea au fost acoperite parțial prin sumele achitate în plus pentru anii agricoli 2015-2016 și 2016-2017, rămânând doar o diferență de plată în valoare de 17.173,43 RON, la care se adaugă penalități în valoare de 5.187,84 RON.

Aceasta deoarece datoriile mai vechi și penalitățile aferente se sting cu prioritate, în detrimentul datoriilor curente, cu respectarea normelor de drept material privind stingerea obligațiilor, ce au fost aplicate greșit de instanța de apel.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursurile au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 17.01.2024, sub nr. x/2017.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început la data de 02.11.2017, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

IV. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 16 aprilie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au formulat punct de vedere în scris la raport.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare, cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursurilor, invocată din oficiu, pentru neîndeplinirea cerinței motivării căii de atac potrivit dispozițiilor legale, deoarece nerespectarea acestei condiții imperative atrage sancțiunea nulității și exclude cercetarea oricăror alte aspecte, Înalta Curte urmează să o admită și să anuleze recursurile, având în vedere următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea cererii, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.. Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

În speță, se constată că recursurile declarate, deși întemeiate în drept pe prevederile pct. 8 ale art. 488 C. proc. civ., nu conțin critici care să poată fi încadrabile în textul legal invocat și nici în alte motive de recurs dintre cele de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. aceasta în condițiile în care recurentele reiterează, în calea extraordinară de atac, aspectele sesizate în apel ori prin întâmpinare, fără să dezvolte motive de nelegalitate ce privesc decizia recurată.

Astfel, verificând încadrarea criticilor din cererea de recurs a recurentei-reclamante A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.., în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se reține că deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în realitate aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie cel puțin unui motiv de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Examinarea memoriului de recurs nu relevă greșita aplicare a normelor de drept material prin decizia atacată, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care au fost încălcate sau aplicate greșit normele de drept material, recurenta-reclamantă limitându-se la a susține că hotărârea a fost pronunțată fără analizarea tuturor probelor administrate în cauză și a apărărilor afirmate, respectiv prin greșita stabilire a situației de fapt.

Înalta Curte reține că cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu reprezintă altceva decât o reproducere fidelă a celor menționate în cuprinsul propriei cereri de apel, astfel încât nu se poate reține existența unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigențelor/cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Chiar dacă prin decizia instanței de apel a fost menținută soluția primei instanțe de fond, în lipsa unor critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele instanței de apel, instanța de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul acesteia critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanței de apel.

Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante, prezentate drept motive de recurs, nu conțin critici în sens propriu asupra deciziei recurate, care să vizeze în mod special considerentele deciziei instanței de apel, așa cum, de altfel, este și firesc într-o cale de atac, cu atât mai mult în calea de atac a recursului care, spre deosebire de calea ordinară de atac a apelului, este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă, în care instanța de recurs examinează exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ., fiind obligatoriu ca autorul acestuia să își exprime nemulțumirea în condițiile stabilite de lege.

Aceeași concluzie se desprinde și cu privirea la cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă D. S.R.L.

În esență, recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel sub aspectul aplicării greșite a normelor de drept material referitoare la ratificarea și la consecințele mandatului aparent. Totodată, se susține că au fost aplicate greșit normele de drept material cu privire la lipsa sau depășirea puterii de reprezentare, în sensul că nu s-a analizat dacă, prin comportamentul său, la momentul semnării actului adițional nr. x, administratorul E. a determinat-o să creadă în mod rezonabil că are puterea de a ratifica și confirma actul adițional nr. x, deși, în acest sens, a solicitat a se administra procedura verificării de scripte și expertiza grafoscopică, însă solicitarea a fost respinsă, în condițiile în care confirmarea actului adițional trebuia să fie certă, iar ratificarea expresă.

Nu în ultimul rând, recurenta critică reținerea concluziilor celei de-a doua variante a raportului de expertiză tehnică mixtă agricolă și contabilă, considerând că, în cauză, ar fi incidente calculele înscrise în prima variantă, instanța de apel aplicând greșit normele de drept material privind stingerea obligațiilor.

Înalta Curte constată invocarea pur formală a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputând fi reținută existența unei motivări propriu-zise a cererii de recurs, în sensul exigențelor/cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Aceasta deoarece, pentru ca un astfel de demers judiciar să fie analizat din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost nesocotită/încălcată/interpretată eronat (în cauză art. 1179, art. 1182, art. 1204, art. 1262, art. 1309, art. 1311, art. 1312, art. 1615, art. 1617, art. 1620 C. civ.), ci acesta trebuie să arate, în concret, și în ce mod instanța de apel a nesocotit acea normă, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele deciziei recurate.

De altfel, comparând cererea de recurs cu cererea de apel, se constată că o mare parte din așa-zisele critici de nelegalitate nu reprezintă altceva decât o reluare a susținerilor și argumentelor formulate în calea de atac devolutivă a apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței primei instanțe, însă, chiar dacă ne aflăm în situația în care, prin decizia instanței de apel, a fost menținută soluția primei instanțe, criticile de nelegalitate trebuiau să vizeze exclusiv considerentele instanței de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să arate, în concret, în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de însăși instanța de apel.

Întrucât legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv, motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formal invocat, recurenta urmărind, prin reluarea criticilor cenzurate de instanța de apel, o nouă verificare și interpretare a probatoriului și a situației de fapt, ceea ce nu poate fi, însă, primit în recurs.

Față de criticile deduse judecății în calea de atac a recursului, cât și prin raportare la considerentele instanței de apel, Înalta Curte constată, astfel, că recurenta-pârâtă readuce spre analiză instanței de control judiciar probleme asupra cărora instanța anterioară a răspuns prin hotărârea atacată, fără a combate, însă, dezlegările punctuale cuprinse în decizie, ceea ce pune problema imposibilității încadrării susținerilor acesteia în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu se poate cenzura, în absența unor critici împotriva dezlegărilor deciziei din apel, soluția acestei instanțe.

Astfel, pentru toate argumentele arătate, prezentarea din cererile de recurs de față nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., ce impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C .proc.civ, iar modul de redactare a cererilor de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității deciziei recurate.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs, ceea ce, în speță, nu se poate reține.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, iar când criticile formulate nu se subsumează cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., intervine sancțiunea nulității recursului.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) din același Cod, va anula recursurile declarate de reclamantă și de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar C. civ. C.. și de recurenta-pârâtă D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 85 din 19 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2024.