ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2025

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Asupra recursurilor de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă la 22.10.2018 sub nr. x/2018, reclamantele A. și B. au chemat în judecată pârâta C. S.A., cu citarea intervenientului-forțat D., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumelor de 400.000 RON către A. și de 100.000 RON către B., reprezentând daune morale, și la plata penalităților de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii prezentei acțiuni și până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 37 și 38 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1192/2019 din 11.07.2019, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumelor de 400.000 RON către reclamanta A. și de 100.000 RON către reclamanta B., cu titlu de daune morale, a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1%/zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.352 RON.

Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 639/12.12.2019, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 2204/20.10.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată instanței de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018*.

Prin decizia civilă nr. 304/16.09.2022, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A. de la 400.000 RON la 250.000 RON, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței civile apelate.

Împotriva acestei decizii, atât reclamanta A., cât și pârâta au declarat recurs.

Prin decizia nr. 2300/02.11.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat recursul reclamantei, a admis recursul pârâtei, a casat în parte decizia atacată în ceea ce privește măsura de menținere a celorlalte dispoziții din sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018**.

Prin decizia civilă nr. 190/LP/16.10.2024, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a constatat că apelul pârâtei a fost soluționat prin decizia civilă nr. 639/12.12.2019, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2018, definitivă prin nerecurare în ceea ce o privește pe reclamanta B..

Împotriva acestei decizii, reclamantele au declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivare, recurentele au solicitat să fie avută în vedere decizia nr. 2204/20.10.2021, dată în primul ciclu procesual, prin care instanța supremă a casat în integralitate prima hotărâre dată în apel, nr. 639/12.12.2019; în acest context, au evidențiat că, prin această soluție, părțile au fost repuse în situația anterioară, astfel că apelurile celor două reclamante trebuiau judecate în aceleași condiții, și nu diferențiat.

Recurentele au subliniat că intimata-pârâtă a înțeles să înainteze oferta reală de plată, în cadrul dosarului de executare nr. x al S.C. P..E.J. E..

Totodată, au susținut că reclamanta B. a dorit să continue procesul și că și-a menținut apelul, astfel că a rămas parte în proces pe tot parcursul judiciar, neexistând niciun temei legal în privința excluderii acesteia.

În final, au invocat, în susținerea poziției lor, principii generale de drept, precum și dispozițiile art. 634 alin. (2) și art. 1436 alin. (3) C. civ., referitoare la efectele hotărârilor asupra creanței și executării, respectiv art. 435 alin. (1) și (2) C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea judecătorească este obligatorie și produce efecte numai între părți și succesorii acestora.

În concluzie, au susținut că, în condițiile în care B. este parte în cauză și are calitate de reclamantă, hotărârea dată de instanța supremă în primul ciclu procesual a produs efecte și în privința acesteia.

În drept, au invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

La 20.02.2025, intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că argumentele recurentelor nu pot fi încadrate în cele două ipoteze de casare invocate, art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, subliniind că, în cadrul celei de-a doua rejudecări în apel, instanța a avut sarcina de a pune în aplicare limitele rejudecării trasate de instanța supremă, inclusiv cu privire la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate în ce o privește pe reclamanta B..

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 03.07.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei de interes a reclamantei A., a respins excepția nulității recursului declarat de reclamanta B. și a admis în principiu recursul, stabilindu-se termen în ședință publică, în vederea soluționării acestuia.

Analizând excepția lipsei de interes a recurentei A. în declararea căii extraordinare de atac, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) raportat la art. 33 C. proc. civ., una dintre condițiile de formulare a unei cereri rezidă în justificarea unui interes, acesta fiind necesar să fie determinat, legitim, personal, născut și actual pe întreaga durată a raportului juridic de drept procesual.

În speță, lipsa interesului în promovarea recursului de către reclamanta A. este afirmată din perspectiva faptului că în cel de-al doilea ciclu procesual, ca urmare a deciziei de casare pronunțate, în rejudecare, apelul a vizat exclusiv soluționarea căii de atac devolutive exercitate de reclamanta B..

Verificând actele dosarului în aceste coordonate, Înalta Curte reține că în cel de-al doilea ciclu procesual, în apel, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 304/16.09.2022, a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale acordate reclamantei A. de la 400.000 RON la 250.000 RON.

În recurs, prin decizia nr. 2300/02.11.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a anulat recursul reclamantei A., a admis recursul declarat de pârâtă, a casat în parte decizia atacată în ceea ce privește măsura de menținere a celorlalte dispoziții din sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel; în temeiul art. 501 C. proc. civ., s-a dispus ca în rejudecare, instanța de prim control judiciar să valorifice soluția pronunțată în primul ciclu procesual, în apel, cu privire la reclamanta B.. În ceea ce o privește pe reclamanta A., instanța a statuat că pretențiile acesteia nu vor fi reanalizate, această parte a deciziei instanței de apel dată în cel de-al doilea ciclu procesual intrând sub autoritatea de lucru judecat.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 190/LP/16.10.2024, pornind de la statuările obligatorii ale instanței de casare care restrângeau verificările instanței de apel numai la acțiunea reclamantei B., Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei B., invocată de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea acesteia ca prescrisă.

Ca atare, rejudecarea căii de atac devolutive în cel de-al treilea ciclu procesual a vizat numai acțiunea reclamantei B..

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantei A. a primit o dezlegare prin decizia civilă nr. 304/16.09.2022 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă de Insolvență și Litigii cu Profesioniștii și Societăți, care a fost menținută prin decizia instanței de casare din cel de-al doilea ciclu procesual, statuările instanței de apel intrând în puterea lucrului judecat.

În considerarea celor expuse, Înalta Curte constată că interesul reclamantei A. în promovarea căii extraordinare de atac nu mai subzistă în această etapă procesuală, interesul în desființarea deciziei recurate nefiind justificat, o eventuală casare a hotărârii fiind fără efect asupra acestei reclamante.

De aceea, având în vedere că în privința reclamantei A. cerința interesului nu întrunește elementele impuse de art. 32 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca lipsit de interes.

Examinând decizia recurată în raport cu motivele invocate de reclamanta B. și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Din analiza memoriului de recurs reiese că reclamanta B. tinde să repună în discuție o chestiune tranșată definitiv în primul ciclu procesual, respectiv situația sa procesuală și efectele deciziei civile nr. 639/12.12.2019. În acest sens, invocând decizia nr. 2204/20.10.2021, pronunțată în primul ciclu procesual, susține că, prin casarea primei decizii din apel, părțile ar fi fost repuse în situația anterioară, astfel încât apelurile ambelor reclamante ar fi trebuit rejudecate "în aceleași condiții" și nu diferențiat.

Înalta Curte notează că aceste susțineri ale reclamantei B. ignoră limitele stabilite ulterior prin decizia de casare nr. 2300/02.11.2023, potrivit căreia doar situația reclamatei A. a făcut obiectul rejudecării, întrucât numai aceasta a declarat recurs împotriva deciziei civile pronunțate în apel - nr. 639/2019.

În privința reclamantei B., soluția privind intervenirea prescripției dreptului material la acțiune a rămas definitivă prin nerecurare; în aceste condiții, instanța de apel nu mai putea proceda la o nouă examinare a fondului pretențiilor acesteia, fiind ținută de limitele trasate prin decizia de casare, potrivit art. 501 C. proc. civ., respectiv de obligația de a valorifica soluția dată în primul ciclu procesual, în apel, cu referire la această reclamantă.

De altfel, invocarea prevederilor art. 634 alin. (2) C. civ., art. 1.436 alin. (3) C. civ. și art. 435 alin. (1) și (2) C. proc. civ. este lipsită de relevanță, câtă vreme efectele hotărârii judecătorești se produc între părți în limitele în care acestea au exercitat căile de atac.

De aceea, criticile recurentei B. nu pot fi primite.

În considerarea celor prezentate anterior, decizia atacată este legală, așa încât, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei B. urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca lipsit de interes recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 190/LP/16.10.2024, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. împotriva aceleiași decizii, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A. și cu intimatul-intervenient D..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2025.